STUDIU Abuzurile pe care le fac elevii şi părinţii asupra profesorilor în Marea Britanie
0Unul din cinci profesori a fost hărţuit pe site-urile de socializare de către elevi şi părinţi, potrivit unui studiu britanic realizat de sindicatul NASUWT.
Un părinte i-a spus unei profesoare care urma să intre în concediu de maternitate că din cauza ei, copilul lui va avea rezultate mai slabe la şcoală, scrie the Guardian. Un alt profesor a descoperit o pagină de Facebook făcută de unul dintre elevii săi unde a scris că profesorul ar fi vrut să-l omoare, iar un alt elev i-a spus unui profesor via Twitter că este un pedofil şi fata lui, o prostituată.
Acestea sunt genul de abuzuri pe care le suferă profesorii britanici potrivit studiului realizat pe un eşantion de 7.500 de persoane şi prezentat în Birmingham. Unii dintre copiii care şi-au hărţuit profesorii aveau doar şapte ani.
Potrivit studiului, majoritatea profesorilor care au fost abuzaţi pe site-urile de socializare nu au raportat mai departe conducerii şcolilor unde lucrează sau la poliţie, în cele mai multe cazuri fiindcă au considerat că nu vor fi băgaţi în seamă.
Dintre profesorii care au raportat abuzul la conducerea şcolii, 40% spun că nu s-a luat nicio măsură împotriva elevilor şi 55% spun că nu s-a luat nicio măsură în privinţa părinţilor. Dintre cei care au raportat abuzul la poliţie, trei sferturi spun că nu s-a luat nicio măsură.
Facebook a fost site-ul de socializare unde s-au întâmplat cele mai multe cazuri de abuz, urmat de site-ul Rate my teacher şi apoi de Twitter. Un procent mic de profesori au raportat că au fost abuzaţi pe YouTube şi Instagram.
Dintre respondenţi, 26% au spus că cea mai frecventă formă de abuz a fost postarea de fotografii şi video-uri în care ei sunt protagonişti fără acordul lor. Unele cadre didactice s-au trezit cu profiluri false de Facebook pline de comentarii cu tentă sexuală.
"Profesorii sunt deseori traumatizaţi de atacurile făcute asupra lor prin intermediul site-urile de socializare. Şcolile au nevoie de reguli care să prevină astfel de abuzuri şi de pedepse pentru elevii şi părinţii care le fac. Şcolile ar trebui să-i susţină pe profesori în aceste situaţii, să-i încurajeze să se adreseze autorităţilor", a spus secretarul general NASUWT, Chris Keates.
10 profesori şi antrenori, premiaţi cu 8.000 de lei pentru calitatea de mentor
Sfaturile oamenilor de succes pentru studenţi: ”Săriţi în piscină, acumulaţi experienţă, munciţi!”