Pentru cei nerăbdători, să începem cu concluzia. Din SWOT, rezultă o serie de posibile soluţii concrete (la finalul articolului), care dacă ar fi măcar parţial aplicate am putea măsura progresele de la an la an. 

Tabloul este unul foarte complex, în special pentru că a lipsit curajul de a lua acţiune, iar problemele au fost rostogolite de la un mandat la altul. Există suficiente studii care ne arată unde sunt hibele/cauzele, precum şi modele care să ne inspire. Încetând să mai ignorăm problemele reale şi cu determinare, se poate ajunge la măsuri, soluţii şi abordări viabile, spre binele actualelor şi viitoarelor generaţii de copii din sistem şi al nostru, ca ţară. 

Secretul este ca, de la nivel de şcoală şi până la ministere, să lucrăm împreună, să punem accent pe competenţă şi pe valori, să multiplicăm ce funcţionează şi să renunţăm la ce nu merge. Alte ţări au demonstrat că se poate, aşa că următorii paşi presupun crearea unei viziuni comune, stabilirea de priorităţi clare şi obiective concrete, pentru că altfel, elefantul este prea mare pentru farfuria oricăruia dintre cei implicaţi.

Dimensiuni

Puncte tari

Puncte slabe

1. Sistem

- Gradul de receptivitate/deschidere în sistem a crescut. În ciuda inerţiei majorităţii, există profesori, directori, şcoli care caută idei noi/ parteneriate prin care să se dezvolte.

- Există din ce în ce mai multe exemple de bună practică (şcoli alternative, fizica altfel, dezbateri, educaţie non-formală etc.);

- Există studii şi publicaţii diverse (ex. PISA, OECD, UNICEF, IŞE etc), nenumărate cărţi de specialitate şi resurse (ex. fondurile europene, dar si 200 milioane de euro credit de la Banca Mondială în proiectul ROSE pentru licee), care pot fi utilizate pentru a genera schimbări cu sens/de impact.


Rezultatele dezastruoase ale sistemului, care se menţin de ani de zile: gradul foarte mare de analfabetism funcţional în rândul adolescenţilor (42%) şi abandon şcolar ridicat (peste 19% în 2015).

- Promovabilitate scăzută la Bacalaureat, raportat la numărul total de elevi

- Pondere foarte mare a tinerilor între 20 şi 24 de ani neangajaţi, cât şi neîncadraţi în programe de educaţie sau formare (23,6% NEETs- locul 2 in Europa)

- În general, sunt ignorate probleme esenţiale, precum violenţa, analfabetismul funcţional, abandonul şcolar (la toate nivelurile).

- Centralizarea excesivă şi birocraţia împovărătoare pentru profesori/directori.

- Alocarea inechitabilă a resurselor (spre mediile bogate, în dezavantajul celor sărace).

- Multe date colectate şi neutilizate pentru analize şi formularea de politici publice.

- Milioane de euro cheltuite pe formări şi pe platforme on-line, fără ca aceste platforme să fie utilizate ulterior de către elevi şi profesori (pentru e-learning, de exemplu).

- Ca urmare, există percepţia că, în general, sistemului (Ministerului/inspectoratelor/şcolilor) nu le pasă nici de copii, şi nici de profesori (cu atât mai puţin de părinţi).

Dimensiunea umană a sistemului

 

 

1.1 Leadership – Viziune

 

- Există directori de şcoală care sfinţesc locul şi ar fi bine să fie “scoşi în faţa sistemului” (ex. Şcoala Ferdinand, Şcoala nr. 4 din Bucureşti, Şcoala din Cilibia, Şcoala din Conţeşti etc.)! Cu ajutorul lor, poate fi gândit un sistem de pregătire/mentorat pentru ceilalţi directori. 

- Profesorii implicaţi, cu dăruire şi entuziasm, sunt încă izolaţi. Merită să fie apreciaţi şi ar fi bine să înveţe să lucreze împreună pentru a genera o schimbare la nivel de şcoală şi de sistem.

 - Există modele alternative care dau rezultate şi din care sistemul public se poate inspira (ex.  Liceul Waldorf din Timişoara – în sistemul public, Transylvania College – în sistemul privat şi altele). 

- Lipsa de leadership asumat si de management profesionist la toate nivelurile (de la nivel de şcoală, până la minister).

- Schimbări foarte dese la conducerea ministerului şi o lipsă de profesionalism şi de viziune din ce în ce mai acută. Echipa numită politic nu este susţinută de tehnicieni capabili, iar aparatul Ministerului rămâne unul inerţial, ca şi majoritatea Inspectoratelor Judeţene.

- Există strategii sublime, fără planuri de acţiune şi resurse adecvate pentru implementare.

- Nu există o viziune comună la nivelul societăţii, o strategie comună pe următorii 10-20 ani, valori comune asumate, indiferent de partid.

1.2 Profesioniştii din sistem (cadre didactice, directori, inspectori)

 

- Mai exista încă în sistem dascăli dăruiţi, pasionaţi de educaţie şi cărora le dă energie relaţia cu copiii (şi nu doar profesori, ci şi directori şi chiar şi unii inspectori).

- Prin proiectele de mobilitate (fonduri europene), mare parte dintre profesori au avut ocazia să participe la proiecte internaţionale, aşadar au vizitat şcoli din alte ţări, au interacţionat cu alte culturi (ar fi necesar un studiu). Ca urmare, sunt mai deschişi, au conştientizat ceea ce e de schimbat, deşi sunt puţini cei care aplică ceea ce au văzut în şcoala lor.

- Au apărut evenimente independente de calitate, inspiraţionale pentru profesori (ex. Festivalul Internaţional de Educaţie - FIEdu Ploieşti);

- Există profesori / directori / inspectori care au învăţat să scrie/gestioneze proiecte, să lucreze şi să atragă resurse în şcoala/zona lor (fonduri europene, granturi, sponsorizări etc).

- Din ce în ce mai mulţi profesori/directori sunt deschişi şi interesaţi de ceea ce aduc nou (abordări, metode, energie, resurse) cei din afara sistemului, atât ONG-urile, cât şi reprezentanţii mediului de afaceri.

- Există profesori interesaţi / implicaţi în voluntariat, iar unii chiar au înfiinţat ONG-uri pentru a dezvolta proiecte.

- Frica de schimbare se manifestă la toate nivelurile – majoritatea oamenilor se plasează în postura de victime ale sistemului, sunt rezistenţi/critici şi/ sau amorţiţi.

- Calitatea scăzută a resurselor umane (formare iniţială şi continuă neadecvate) şi faptul că nu există posibilitatea de a-i scoate din sistem pe cei neaveniţi (incompetenţi sau fără dăruire).

- Lipsa de informare privind tendinţele / evoluţia educaţiei la nivel internaţional şi resursele existente.

- Credinţele limitative, perspectivele înguste şi rigiditatea specifice modelului tradiţional de predare (mindset).

- Lipsa colaborării, a spiritului de echipă (între director şi director adjunct, între profesori), cultivarea bisericuţelor“ şi obiceiul nociv de a da vina pe altcineva şi de a se bloca la acest nivel.

- Lipsa unor voci din cadrul corpului profesoral care să ia atitudine pentru competenţă / profesionalizare / valori.

- Profesorii valoroşi care au ieşit/vor ieşi la pensie şi nu sunt cooptaţi în viaţa şcolii.

- Salarizarea necorespunzătoare şi statutul social fac ca misiunea de profesor să nu fie una atractivă.

- Din păcate, sindicatele rămân în continuare un factor puternic de blocaj.

 

1.3 Copiii (elevii)

 

- De câţiva ani, elevii şi studenţii îşi exprimă, cu curaj, punctele de vedere, pun "punctul pe i" şi merită să fie luaţi în considerare (nu doar prezenţi) la masa dezbaterilor şi să fie implicaţi în procesul decizional (ex. Asociaţia Elevilor din Constanţa, Consiliului Naţional al Elevilor).

- Accesul sporit al elevilor/tinerilor la studii /stagii /vizite / voluntariat în străinătate le deschide orizonturile şi le sporeşte încrederea în sine.

- Accesul la tehnologie/informaţie / e-learning etc.

- Potenţialul neutilizat în sistem al educaţiei între egali”, explorat mai ales la nivelul unor ONG-uri (ex: Fundaţia “Tineri pentru Tineri”)

- Elevii sunt departe de a fi în centrul procesului educaţional şi nu există posibilităţi de a alege (ex. între diferite discipline, activităţi, profesori) pentru elevi.

- Copiii vulnerabili au posibilităţi foarte reduse de a recupera dezavantajele ce ţin de condiţiile mediului din care provin.

- În sistemul tradiţional, se pune în continuare accentul pe îndoparea cu cunoştinţe lipsite de aplicabilitate/relevanţă, şi nu pe dezvoltarea de competenţe şi abilităţi de viaţă.

- Consilierea psihologică şi orientarea în carieră lipsesc în continuare.

- Începând cu gimnaziul, şcoala limitează, chiar inhibă, mişcarea / jocul / creativitatea / iniţiativa.

- Interesul copiilor pentru tehnologie nu este valorificat.

- Tinerilor care au oportunitatea de a studia în străinătate nu li se oferă posibilităţi atractive de reveni şi de a contribui, inclusiv în educaţie.

1.4 Părinţii

- În unele şcoli, au început să apară asociaţii active ale părinţilor. Ba chiar există şcoli unde părinţii implicaţi, cu calităţi de lideri, pot genera schimbări importante în şcoală, chiar şi în medii defavorizate (ex. fostul Liceu „Mecanică Fină" Bucureşti – actualmente Liceul I.C. Brătianu“, ce a beneficiat de proiectul Zburd-Educaţie prin coaching, pe care l-am dezvoltat la Asociaţia ROI).

- Unele şcoli/unii profesori îi implică pe părinţi în activităţi comune (sportive, de caritate) şi au transformat şedinţele cu părinţii în reuniuni prietenoase (ex - Şcoala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria“ din Timişoara).

 - Părinţii deschişi şi apropiaţi de educaţie se implică în crearea de şcoli alternative (printre exemple de şcoli înfiinţate recent, pe care le-am şi vizitat: Şcoala Finlandeză Sibiu, Şcoala Babel  Timişoara).

- Părinţii nu au o voce în sistem şi nu sunt reprezentaţi corespunzător. 

 - În general, sunt priviţi ca o ameninţare de către şcoală şi intră pe uşa din spate“ a şcolii. Părinţii sunt învinovăţiţi că nu se implică în educaţia copiilor, ceea ce ridică un zid în calea colaborării profesorilor cu aceştia.

 - Foarte mulţi părinţi sunt plecaţi în străinătate şi nu sunt alături de copiii lor pentru a-i sprijini emoţional şi în a ţine pasul cu şcoala.

 - Mulţi părinţi (chiar şi dintre cei educaţi) nu înţeleg tendinţele / schimbările privind educaţia la nivel internaţional şi au nevoie să fie informaţi.

 - Părinţii cu un nivel scăzut de educaţie şi cei care au abandonat şcoala nu sunt sprijiniţi în mod activ/coerent pentru a relua studiile (ex – proiectele de tipul „A doua şansă“ nu au fost poziţionate strategic şi nu au fost evaluate).

 - „Şcoala părinţilor“ este o nevoie exprimată adesea şi o idee bună despre care se vorbeşte, dar este rareori pusă în practică, deşi şcoala ar putea fi un spaţiu adecvat pentru aceasta.

1.4 CONŢINUT

Programa/manuale /evaluări

 

- Există şi schimbări pozitive la nivelul învăţământului primar (trecerea de la note la calificative, introducerea unor materii precum comunicarea/dezvoltarea personală, încurajarea predării interdisciplinare). Această abordare trebuie continuată la gimnaziu / liceu.

- Programa în continuare foarte încărcată, manuale depăşite sau nepotrivite (ex: faimosul manual de educatie fizică), materii necorelate.

- Evaluări prea dese, neaxate pe progresul elevilor şi neutilizate pentru îmbunătăţirea sistemului (pentru ce sunt utilizate, nu e foarte clar...).

2. Alţi actori/Parteneri

 

- Federaţia Coaliţia pentru Educaţie (www.coalitiaedu.ro), înfiinţată de către ONG-uri active în educaţie, poate deveni un vector pentru schimbare si o contrapondere în jocurile de putere de culise dintre Minister şi sindicate.

- Educaţia a devenit un punct de interes strategic si pentru mediul de afaceri dpdv al calităţii educaţiei (ex Romanian Business Leaders – proiectul Merito) şi al lipsei forţei de muncă => progrese în ceea ce priveşte învăţământul dual.

- Şcolile/ profesorii au început să perceapă beneficiile atragerii de resurse umane/ sprijin, nu neapărat bani (ex. - din nou, Şcoala Ferdinand Bucureşti). Următorul pas este crearea unui context colaborativ pentru a le utiliza în mod constructiv (ex. voluntariat în şcoală şi în comunitate din partea absolvenţilor, a părinţilor, angajaţilor din mediul de afaceri).

- Actorii din educaţie nu ştiu să se asculte unii pe ceilalţi – profesori, elevi, părinţi, comunitate, mediu de afaceri, autorităţi.

- Nu există un cadru pentru dialog/ consultări reale şi preocuparea pentru proces şi pentru a învăţa/a ne dezvolta împreună.

- Nu există încă o cultură a şcolilor de a învăţa unele de la celelalte şi din exterior.

- Implicarea autorităţilor locale în educaţie este o excepţie, adeseori fără obiective clare şi fără o evaluare a activităţilor derulate şi a rezultatelor obţinute.

 

3. Opinia publică

- Sunt din ce în ce mai mulţi lideri de opinie care iau atitudine pe teme legate de educaţie.

 - Ici şi colo, apar articole despre exemple/ profesori / elevi / tineri antreprenori / modele alternative în educaţie.

În general, în spaţiul public, atitudinea este una critică, axată pe problem, mai puţin orientată către soluţii/modele/exemple de bună practică.

 

Oportunităţi

Ameninţări

- Trăim într-o perioadă de schimbare de paradigmă în educaţie la nivel global, cu acces la modele de succes din alte ţări.

- Tehnologia şi accesul la informaţie şi educaţie on-line & conectarea dincolo de graniţe

- Accesul românilor la educaţie şi la piaţa muncii în special în UE – dezvoltare & conştientizare + creşterea stimei de sine.

- Există numeroşi oameni de acţiune - oameni resursă din afara sistemului, dornici/gata să ajute.

- Copiii/tinerii au învăţat să-şi exprime sentimentele, iau atitudine şi sunt mai dificil de controlat/manipulate/îndopat/îndoctrinat – cu ei pur şi simplu nu mai funcţionează predatul tradiţional şi profesorii sunt nevoiţi să schimbe ceva.

- Elevii au posibilitatea de a se implica într-o sumedenie de activitaţi de dezvoltare personală extraşcolare, inclusiv voluntariat şi proiecte în serviciul comunităţii (ex. Cluburile Impact - Fundaţia Noi Orizonturi), care compensează ariditatea şcolii şi le dezvoltă adolescenţilor abilităţile socio-emoţionale (un studiu pe această temă aici).

- Interesul noilor generaţii pentru mediu şi pentru comunitate.

- Atitudinea şi vizibilitatea noilor generaţii (de la #Colectiv încoace) care pot determina o schimbare de mentalitate la nivelul societăţii.

- O parte dintre părinţi sunt interesaţi de educaţie, se informează şi iau atitudine/ se implică.

- Scăderea semnificativă a numărului de copii (deci şi a elevilor din sistem).

- Absolvenţii valoroşi/vârfurile cu care se mândreşte sistemul pleacă din ţară.

- Pierdem timp, pierdem generaţii şi irosim potenţial.

- Pierdem investiţii, creştere economică din cauza unei educaţii deficitare, a lipsei investiţiei pe termen lung în educaţie şi, ca urmare, a lipsei forţei de muncă (calificate şi necalificate).

- Manipularea informaţională în care trăieşte majoritatea populaţiei şi lipsa capacităţii de discernământ.

 


Posibile soluţii – pe diverse planuri

- Crearea unei viziuni, strategii, valori comune şi angajament pe termen lung pentru educaţie, prin implicarea principalii actori. Această viziune/strategie comune ar trebui să contribuie la dezvoltarea României pe termen lung.

- Abordarea, cu curaj, a problemelor majore (calitatea resurselor umane, accesul la educaţie, violenţa, analfabetismul funcţional, abandonul şcolar etc.).

- Măsuri concrete pentru asigurarea accesului copiilor defavorizaţi la o educaţie de calitate, începând cu educaţia timpurie (transport, masă, alocaţii suplimentare, educaţia şi consilierea părinţilor acolo unde este cazul etc). La nivel local, coordonarea eforturilor şcolii, cu serviciile de asistenţă socială şi sănătate.

- Punerea în valoare a profesorilor şi directorilor dedicaţi, cu rezultate în medii precare.

- Pregătirea corespunzătoare a profesorilor, a directorilor şi scoaterea din sistem a celor incompetenţi.

- Coaching şi mentoring pentru profesori pentru a aplica noile metode transmise la cursuri şi mai ales ceea ce au văzut că funcţionează în alte locuri din străinătate şi din ţară (următorul pas după celebra „diseminare“).

- Identificarea, promovarea şi scalarea bunelor practici la nivel de sistem, inclusiv a instrumentelor (platforme/ghiduri dezvoltate în diverse proiecte).

- Dezvoltarea spiritului de echipă şi dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale în rândul profesorilor şi al elevilor.

- Consultarea reală şi implicarea elevilor şi a părinţilor în schimbările propuse/implementate în educaţie.

- Participarea elevilor la propriul lor proces de învăţare, inclusiv prin posibilitatea de a alege între anumite discipline.

- Aprecierea implicării în activităţi de voluntariat şi a muncii depuse de elevi, în cadrul şi în afara şcolii (sunt elevi de liceu nevoiţi să muncească pentru a se întreţine). 

- Revizuirea programei (cu focus pe competenţe si nu pe cunostinţe) şi a modului de evaluare a profesorilor şi a elevilor.

- Stop irosirii de resurse in sistem – dacă finanţezi acelaşi mod de a face lucrurile, nu vei obţine rezultate mai bune!

- Stop birocraţiei care îi transformă pe profesori şi pe directori în funcţionari!

- Regândirea învăţământului profesional şi tehnic, cu sprijinul mediului de afaceri şi al ONG-urilor implicate.

- Promovarea unei şcoli deschise către comunitate, care beneficiază de parteneriate şi proiecte cu sens.

- „Scuturarea“ Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare şi aducerea unor oameni cărora le pasă şi care să fie în serviciul educaţiei/şcolii.

- Sprijin din partea autorităţilor locale şi din partea mediului de afaceri local pentru dezvoltarea şcolii.