300.000 de dascăli vor primi 150 de euro anual pentru dezvoltare profesională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare profesor va primi în jur de 150 de euro anual
Fiecare profesor va primi în jur de 150 de euro anual

Guvernul a aprobat miercuri schema de finanţare din fonduri europene pentru dezvoltarea profesională a 300.000 de dascăli din sistemul preuniversitar şi universitar. Fiecare profesor va primi în jur de 150 de euro pe an, cu o alocare totală de 50 de milioane de euro.

Reprezentanţii Executivului au anunţat miercuri că vor aloca 50 de milioane de euro din fondurile comunitare pentru „dezvoltarea carierei didactice pentru personalul din învăţământul preuniversitar şi universitar”. 

De aceşti bani vor beneficia cel puţin 250.000 de dascăli din preuniversitar şi aproximativ 40.000 din universitar. 

Programul susţine perfecţionarea continuă a cadrelor didactice. Iar cuantumul aproximativ al subvenţiei este de aproximativ 150 de euro de persoană. Scopul subvenţiei este achiziţionarea de materiale didactice”, se arată în documentul primit de la Guvern.

"Un proiect mai vechi care a fost întrerupt în 2010 se numea atunci "Suta de euro pentru cărţi", fiecare cadru didactic primea echivalentul în lei a 100 de euro pentru a-şi achiziţiona cărţi. Acest drept în perioada crizei a fost anulat, iar noi, acum, în urma discuţiei cu colegii din Guvern şi cu sindicatele, am găsit această nouă formulă", a afirmat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, potrivit Mediafax.

Acesta a arătat că alocarea totală financiară pentru program este de 50 milioane euro, iar banii vor fi plătiţi în câteva săptămâni către universităţi şi inspectorate şcolare, care la rândul lor vor vira banii către cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar.

Promisiuni în plus faţă de banii pentru cărţi

Oficialii anunţat la finele lunii septembrie că profesorii ar urma să primească de la stat 150 de euro anual, bani care vor putea fi folosiţi nu doar pentru cărţi de specialitate, ci şi pentru cursuri de formare, în aşa fel încât să devină dascăli mai buni la clasă.

Mai exact, cu cei aproape 700 de lei pe care ar urma să-i primească anual de la stat, dacălii şi-ar putea achiziţiona cărţi de specialitate, materiale didactice sau şi-ar putea plăti programe de training şi coaching, inclusiv pentru predarea după noile metode, digitale, susţin experţii în educaţie.

„Este minimum necesar, dar până la urmă este o sumă pe care o primim, nu o dăm”, susţin aceştia. Sunt însă şi voci care susţin că măsura ar putea fi una electorală.


Pe aceeaşi temă:

Cursuri pentru dascăli cu bani de la stat. Ce vor putea să facă profesorii cu bursa anuală de 150 de euro

50 de milioane de euro de la Ministerul Fondurilor Europene pentru dascăli

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite