Rompetrol Rafinare a intensificat verificările alcooltest

Rompetrol Rafinare a intensificat verificările alcooltest

Rompetrol Rafinare a intensificat verificările alcooltest aplicat la sală, la intrarea pe platformă şi în perioada de revizie/oprire a instalaţiilor, se arată într-un raport al companiei, care va fi prezentat în şedinţa acţionarilor din data de 20 decembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La 8 noiembrie, Ministerul Economiei a cerut Rompetrol Rafinare să întocmească un raport în care să prezinte măsurile preventive în raport cu normele de securitate şi sănătate în muncă adoptate de societate în ultimele 12 luni.
 
„Raportul va cuprinde inclusiv abaterile constatate de organele abilitate în această perioadă în acest domeniu, precum şi măsurile de remediere adoptate”, se arată în adresa Ministerului Economiei.
Ca urmare, Rompetrol Rafinare a inclus pe ordinea de zi a AGEA din 20 – 21 decembrie şi raportul amintit, în care, printre altele, se arată că „la controlul alcoolemiei efectuat asupra a 1493 persoane, 10 au fost pozitive”.
 
„Rompetrol Rafinare a intensificat verificările alcooltest aplicat la sală, la intrarea pe platformă şi intensificat în perioada de revizie/oprire a instalaţiilor”, se arată în documentul citat.
 
Cererea Ministerului Economiei a fost făcută în contextul accidentelor de muncă de la CE Hunedoara – Mina Lupeni şi de la SN de Închideri de Mine – Mina Uricani.
 

 

citeste totul despre: