„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul

„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul

„Prima Casă“ - etape pentru a primi creditul. Solicitanţii creditului „Prima Casă” trebuie să treacă prin mai multe etape pentru a primi bani solicitaţi

„Prima Casă“ - etape pentru a primi creditul. Decizia autorităţilor de a prelungi programul „Prima Casă” le dă speraţe celor care se bazează pe un credit în condiţii avantajoase la cumpărarea unei locuinţe.

„Prima Casă” a fost creditul cel mai accesat anul trecut în vederea cumpărării unei locuinţe. Acest program le-a dat curaj dezvoltatorilor, care nu numai că au vândut mare parte din stocul de locuinţe pe care îl aveau, dar le-a şi permis să înceapă noi proiecte.

Ministerul de Finanţe a anunţat plafonul pentru „Prima Casă” 2016 la circa 1,7 miliarde lei, adică peste 375 de milioane de  eruo.

Finanţele au mai anunţat că din informaţiile pe care le deţin nicio bancă înscrisă în programul „Prima Casă” nu a anunţat că vrea să se retragă din acest proiect. În aceste condiţii, băncile vor continua să acorde credite, însă problema este dacă se va menţine avansul de 5%.

Totuşi, pentru obţinerea creditului solicitanţii trebuie să parcurgă mai multe etape pentru a intra în posesia finaţării. Apoi trebuie să-şi plătească ratele la timp. Pentru acest lucru cei ce intră în program au de urmărit mai mulţi paşi. Aceştia sunt descrişi de Imobiliare.ro.

„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul: Pasul 1

Primul lucru la care trebuie să se gândească cel care solicită acet tip de credit este legat de puterea financiară pe care o are pentru a susţine un credit pe o perioadă de până la 30 de ani.

Specialiştii susţin că cei care vor să se înhame la un astfel de credit trebuie să se informeze atât la bănci, dar şi la alte persoane care au apelat la „Prima Casă”.

„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul: Pasul 2

După luarea deciziei urmează întrebarea firească pe care şi-o pun cei care vor un credit: „Ce bancă aleg?”. Majoritatea băncilor din program au secţiune specială pe site „Prima Casă”.

O altă variantă ar fi ajutorul unui consilier bancar sau al unui broker de credite care este oferta de creditare care ţi se potriveşte. Sau, evident, a mai multor consilieri. Infomarea aduce o paletă mai mare de variante între care poţi alege. Creditul nu poate fi mai mare decât echivalentul în lei a 57.000 de euro.

„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul: Pasul 3

După ce decizia a fost luată urmează una dintre cele mai neplăcute etape: completarea dosarului de finanţare. Timpul necesar acestei etape depinde de fiecare client în parte şi de angajator, de cât de repede faci rost de toate documentele necesare.

La dosar este obligatorie declaraţia pe propria răspundere, autentificată la notar, potrivit căreia afirmi că nu deţineai în proprietate o locuinţă, nici individual, nici în comun, cu soţul/soţia sau alte persoane în momentul în care legea a intrat în vigoare şi nu ai în derulare un credit ipotecar.

Trebuie completată şi o cerere de credit semnată de toţi participanţii care au venituri. Nu trebuie să lipsească nici documentele de identitate şi certificatul de căsătorie, dacă este cazul.

Solicitanţii trebuie să mai obţină şi documente de venit, adeverinţă de venit emisă de angajator pe baza formularului pus la dispoziţie de bancă (în original) – emisă cu maxim 30 zile calendaristice înaintea analizei, însoţită de cartea de muncă sau contractul individual de muncă (copii conforme cu originalul).

Dosarul de finanţare trebuie să mai conţină acte de proprietate, carte funciară, actele de identitate ale actualilor proprietari ai imobilului care urmează să fie achiziţionat. Nu trebuie să lipsească nici datele care dovedesc aportul propriu.

 „Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul: Pasul 4

Dosarul trebuie să mai conţină şi un raport de evaluare a imobilului adus în garanţie, întocmit de un evaluator agreat de bancă. Unele bănci oferă serviciul de evaluare gratuit, însă sunt şi unele cazuri în care clientul trebuie să plătească pentru evaluare. În cazul în care clientul renunţă la creditul „Prima Casă” .

„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul: Pasul 5

După evaluarea imobilului, banca emite decizia finală de aprobare şi trimite documentele către Fondul Naţional de Garantare. Către Fond se transmit doar documentele de identitate, declaraţia notarială pe propria răspundere, extrasul de carte funciară, ante-contractul de vânzare-cumpărare, raportul de evaluare al imobilului şi copiile actelor de proprietate ale locuintei ce urmează să fie achiziţionate.

Fondul nu verifică şi eligibilitatea financiară a clientului, aceasta ţinând de normele interne ale fiecarei bănci înscrise în programul „Prima Casă”.

„Prima Casă” – Etape pentru a primi creditul: Pasul 6

În această etapă se vor semna contractele:  contractul de credit, convenţia tripartită de garantare, contractul de vânzare-cumpărare.

Fondul Naţional de Garantare a creditelor emite în 5 zile lucrătoare o decizie pe care o transmite băncii la care clientul a aplicat pentru creditare. Dacă răspunsul este pozitiv, Fondul Naţional de Garantare transmite şi factura aferentă comisionului de garantare.

Banca achită comisionul de garantare, transmite dovada către Fond şi încheie contractul de credit cu tine.

Fondul redactează contractul de garantare şi îl transmite băncii. Dupa primirea acestui contract, ai doar 5 zile lucrătoare la dispoziţie pentru a-l semna şi remite Fondului Naţional de Garantare.

Apoi, în maxim 3 zile lucrătoare, Fondul semnează contractul de garantare şi îl transmite înapoi băncii. Banca pune la dispoziţie creditul, iar clientul poate semna contractul de vânzare-cumpărare a imobilului. Din acest moment clientul este sigur că se va muta în casă nouă.