Mii de turişti români, afectaţi de falimentul Thomas Cook. Ce se întâmplă cu cei care urmau să plece în vacanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
turism thomas cook

Aproximativ 2.000 de turişti români sunt afectaţi de falimentul firmei de turism Thomas Cook, iar cei mai mulţi dintre ei nici nu au apucat să plece în vacanţă, a anunţat miercuri ministrul Turismului Bogdan Trif.

„Au fost afectaţi 2000 de turişti, dar nu sunt 2.000 de turişti în afară” a afirmat ministrul, explicând că până în prezent nu a fost înregistrată nicio solicitare de repatriere la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sau la Asociaţia Naţională a Agenţiilor din Turism (ANAT).

„Nu am avut nicio sesizare la Ministerul Turismului, nu avem nicio sesizare la MAE şi nici la ANAT. La MAE a fost creat şi un call-center special în care au fost instruiţi operatoriiastfel încât să le poată veni în ajutor cât mai repede. Noi am făcut un grup de lucru imediat în Ministerul Turismului în care i-am chemat pe cei de la MAE şi de la ANAT. Am cerut o raportare rapidă de la toate agenţiile de turism să vedem dacă sunt turişti în dificultate, astfel încât să fie necesară repatrierea foarte rapidă. Din fericire nu avem aşa ceva”, a precizat Trif.

Ministrul Turismului a explicat că jumătate din turişti nu au plecat încă în vacanţă. „Sunt mulţi care nu au plecat încă. Deci din cei 2.000, aproape jumătate nu au plecat. Urmau să plece în vacanţă”, a declarat Bogdan Trif.

Ce se întâmplă cu banii daţi

Turiştii care nu au apucat să plece în vacanţe, dar au plătit deja costul lor, îşi vor primi banii înapoi de la agenţii, a precizat ministrul Turismului.

A existat un caz în care unii turişti erau deja plecaţi, în Cipru, şi au fost evacuaţi din cameră cu trei zile înainte de finalul vacanţei.

Lor, agenţia de turism prin care au cumpărat vacanţa le-a achitat zilele rămase neplătite de Thomas Cook şi şi-au continuat sejurul.

„A fost un singur caz în Cipru. Oamenii au plecat printr-o firmă din Bistriţa şi i-au scos afară, dar din cameră, nu din hotel, în recepţie. Dar agenţia le-a achitat cele trei zile şi urmează să treacă vacanţa”, a afirmat ministrul Trif.

Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat luni intrarea în faliment după ce a eşuat în cursul weekendului să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire şi va intra în „lichidare imediată”.

Falimentul Thomas Cook a afectat în jur de 600.000 de turişti în ţări din întreaga lume.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite