Dan Şova, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, la Adevărul Live: la autostrada Comarnic-Braşov se vor plăti 3 euro/100 km. Se dau şi bani de la buget

Totul despre noile autostrăzi cu ministrul Dan Şova, la Adevărul Live

USL a inaugurat 230 de kilometri de autostradă din mai 2012 până acum şi a licitat în acest an 205 kilometri, cel mai mult din istoria CNADNR, a declarat, la Adevărul Live, Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii străine.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 11.29 Marele avantaj al investiţiilor cu China este forţa financiară a băncilor lor. Chinezii sunt cei mai mari investitori în titluri de stat în SUA şi unii dintre cei mai mari investitori din Germania. Sunt bineveniţi să concureze la licitaţii. Un grup chinez a participat la licitaţia Comarnic-Braşov, lumea îmi zicea că vreau să dau proiectul chinezilor. Dar s-au retras şi a caştigat un consorţiu franco-german (Vinci-Aktor-Strabag, nr.).
 
UPDATE 11.27 Dintr-o ambiţie şcolărească, Băsescu a amânat cu trei luni acciza, doar ca să arate că are un cuvânt de spus. 
 
UPDATE 11.21 Suplacu de Barcău-Borş intră la finanţare din 2014 din fonduri bugetare, deci din acciza de 7 eurocenţi. Sunt alţii care îmi spun că Suceava este în afara oricăror proiecte. Alţii zic de aglomerarea urbană Brăila-Galaţi, sunt 800.000 de locuitori.
 
UPDATE 11.18 Statul se judecă cu Pizarotti pentru o datorie de 80 de milioane de euro pentru lucrările de legare a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti până în Colentina.
 
UPDATE 11.14 La tronsonul Sebeş-Turda s-au făcut economii considerabile. Studiile indicau o valoare de 900 de milioane de euro, noi am scos-o la licitaţie cu 500 de milioane de milioane de euro şi am atribuit-o cu 300 de milioane. Din economii se va face tronsonul Câmpia Turzii-Târgu Mureş.
 
UPDATE 11.08 Lucrările pe Comarnic-Braşov vor începe din martie-aprilie 2014. Eu îmi doresc să se termine până în decembrie 2016, dar constructorii spun că un termen mai realist este iunie-iulie 2017. Şi asta pentru că 38 de kilometri se lucrează în munte, unde nu se poate lucra decât 5 luni pe an.
 
 
UPDATE 11.05 Teoria rovinietei: a fost introdusă în 2003 de ministrul Miron Mitrea pe model elveţian. Ideea este că în ţară avem infrastructura naţională şi infrastructura de lux, care sunt autostrăzile. Astfel, teoretic, plăteşti rovinieta pentru a investi în infrastructura de lux.
 
UPDATE 11.01 Cei trei euro pe care îi vom pune pe autostrada Comarnic-Braşov la suta de kilometri provin din studiul de senzitivitate. Desigur că aceşti bani nu vor ajunge pentru acoperirea costurilor, aşa că vom face plăţi de la buget. Nu se va face cu bariere, e un model învechit, ci se vor instala camere.
 
UPDATE 10.57 Marea greşeală ce s-a făcut în 2011 la precedenta licitaţie pentru Comarnic-Braşov, când Vinci şi Aktor s.au retras, e că s-a negociat un model de contract, dar nu s-a discutat şi cu băncile finanţatoare. Finanţatorii nu au fost mulţumiţi cu structura contractuală, nu se putea renegocia, doar relua.
 
UPDATE 10.54  Sibiu-Braşov e cofinanţată cu 85%, banii provin din fonduri de dezvoltare regională.
 
UPDATE 10.50  Autostrada Sibiu-Piteşti se va realiza din fonduri de coeziune, unde România are la dispoziţie 3 miliarde de euro. În ianuarie vom scoate la licitaţie studiul de fezabilitate. doar că acum Comisia Europeană ne cere foraje, iar studiul de fezabilitate trebuie să se facă în minim 24 de luni. Urmează şase luni pentru licitaţie şi contestaţii. Conform cerinţelor europene, nu vom putea începe lucrările decât din 2017. Pe Braşov nu trebuie decât să se reactualizeze studiul.
 
UPDATE 10.48 Comarnic-Braşov nu se află pe niciun coridor european, ceea ce înseamnă că se face cu bani de la buget, mai exact ai privatului, care şi-i recuperează din concesiune.
 
 
Update 10.46. Ce nu se recepţionează până la 31 decembrie 2015 nu se facturează bani europeni. Trebuie terminat Coridorul IV Sebeş-Turda
 

Compania Naţională de Autostrăzi a selectat consorţiul Vinci (Franţa) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia) pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic - Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri. Anunţul a fost făcut ieri la inaugurarea lotului IV al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, cu o lungime de 16,6 kilometri. 

 
Alături de jurnaliştii Adina Vlad şi Liviu Iolu, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură va vorbi, la Adevărul Live, despre loturile inaugurate joi pe Autostrada Sibiu-Orăştie, respectiv I (Vinţişoara-Orăştie), II (Vinţişoara-Cunţa) şi IV (Sălişte-centura Sibiului), dar şi despre care este stadiul lucrărilor la lotul III (Sălişte-Cunţa), unde lucrările au fost suspendate din cauza unor alunecări de teren. 
 
Vom mai dezbate, la Adevărul Live, când se vor relua lucrările la Autostrada Transilvania, acolo până când în urmă cu şase luni erau utilajele companiei americane Bechtel, dacă a fost găsit contractul original semnat cu americanii, dacă am plătit despăgubirile către aceştie şi dacă există vreo şansă să recuperăm din investiţiile făcute. 
 
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură ne va explica de ce este o prioritate Autostrada Alexandria-Bucureşti şi de ce demararea lucrărilor la Aurostrada Piteşti-Sibiu au fost amânate în detrimentul Braşov-Sibiu. 
 

Mai puteti citi: 

Victor Ponta şi Dan Şova a inaugurat lotul IV din Autostrada Orăştie-Sibiu. Victor Ponta a inaugurat joi, la Sibiu, lotul 4 au Autostrazii Orăştie-Sibiu, tronson care are 16,6 kilometri şi este cuprins între Sibiu şi oraşul Sălişte. Alături de el au fost ministrul marilor proiecte, Dan Şova, şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

Asocierea Vinci-Strabag-Aktor va construi în concesiune Autostrada Comarnic-Braşov pentru 1,2 miliarde de euro. Asocierea Vinci-Strabag-Aktor a câştigat licitaţia pentru realizarea în concesiune a tronsonului de Autostradă Comarnic – Braşov. Tronsonul va avea 58 de kilometri şi va costa în jur de 1,2 miliarde de euro. Aceasta este prima autostradă românească făcută în concesiune şi pe care constructorul va pune taxă.
 
Ziua „Z“ pe Autostrada Orăştie - Sibiu. Trei tronsoane în lungime de 63 de kilometri, inaugurate astăzi. Şoferii care circulă pe DN1 pe traseul Orăştie - Sibiu vor avea începând de joi, 19 octombrie, cale liberă pe cei 63 de kilometri ai autostrăzii. Trei tronsoane ale acestei autostrăzi, două în Alba şi unul în Sibiu, au fost inaugurate şi deschise circulaţiei.
 
Chermeză - mamut pentru o bucăţică de autostradă. Constructorii au sărbătorit în tunel, locuitorii din Sebeş ies în stradă. Autorităţile din oraşul Sebeş pregătesc o mare sărbătoare locală în semn de mulţumire faţă de finalizarea lucrărilor la Autostrada Orăştie - Sibiu. Trei loturi ale autostrăzii, în lungime de circa 63 de kilometri, vor fi inaugurate şi deschise circulaţiei auto joi, 19 decembrie.
 
 
 
 

 

citeste totul despre: