Horia Ciorcilă a primit acţiuni Banca Transilvania în valoare de 1,9 milioane de lei prin programul de fidelizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Ciorcilă este preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania FOTO Adevărul
Horia Ciorcilă este preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania FOTO Adevărul

Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania (BT), a primit prin programul de fidelizare 1,02 milioane de acţiuni BT, în valoare de 1,88 milioane de lei (425.000 de euro) la cotaţiile de vineri, potrivit unui anunţ publicat de instituţia de credit pe bursă.

Ciorcilă a ajuns astfel să controleze, direct şi indirect, 5,1% din acţiunile Băncii Transilvania, faţă de o participaţie de 5,059% anterior. 

Acţiunile Băncii Transilvania se tranzacţionau vineri, la ora 14:43, pe bursa de la Bucureşti la un preţ de 1,85 lei, în urcare cu 0,43% peste închiderea de joi.

La acest preţ, banca are o capitalizare de piaţă de 4,08 miliarde lei (922 milioane euro).

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este cel mai mare acţionar al Băncii Transilvania, deţinând un pachet de 14,61% din titluri. Alţi acţionari importanţi sunt SIF Moldova (8,35% din acţiuni), SIF Banat-Crişana (4,52%) şi SIF Muntenia (4,08%), dar şi preşedintele CA al băncii, Horia Ciorcilă, care deţine direct şi prin afiliaţi 5,1% din acţiuni. SIF Oltenia are 2,03% din titluri, iar SIF Transilvania 0,65%.

SIF Moldova şi SIF Muntenia au cumpărat în urmă cu două săptămâni pachete importante de acţiuni Banca Transilvania de la Bank of Cyprus, care a vândut pachetul de aproape 9,99% din titlurile pe care le deţinea la banca din Cluj.


Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite