Cum arată România în clasamentul global pentru inovaţie. Ce strategie fiscală aplică pentru stimularea investiţiilor străine în cercetare-dezvoltare

Competiţia fiscală la nivel global este remarcabilă prin prisma modificărilor stimulentelor acordate de guvernele care doresc să atragă o activitate economică în jurisdicţia lor. Stimulentele acordate pentru activităţile de cercetare-dezvoltare se află în topul schimbărilor fiscale.

Acestea sunt, probabil, mai evidente decât în oricare dintre celelalte categorii de impozite pe activităţi urmărite la nivel global, conform unui recent studiu EY pe această temă („EY Worldwide R&D Incentives Reference Guide”), arată un articol realizat de Claudia Sofianu şi Gabriel Sincu, parteneri în cadrul EY România.

Potrivit acestei publicaţii anuale EY, 14 din 41 – adică 34% din jurisdicţiile intervievate – prognozează stimulente noi sau mai generoase pentru cercetare şi dezvoltare în 2018 (comparativ cu doar 22% în 2017). Mai mult, 9 din cele 14 ţări care au majorat stimulentele pentru cercetare şi dezvoltare în 2018 iau astfel de măsuri pentru al doilea an consecutiv.

Conform studiului, între 2015 şi 2017, ţările au introdus modificări minore în ceea ce priveşte stimulentele fiscale în zona de R&D. În 2018 însă, îmbunătăţirile au fost semnificative şi mult mai importante.

Cu titlu de exemplu, Singapore a majorat deducerea fiscală pentru costurile forţei de muncă şi consumabilele necesare pentru calificarea proiectelor de cercetare şi dezvoltare realizate în Singapore de la 150% la 250%; de asemenea, Polonia şi-a mărit în mod similar deducerea fiscală, de la 100% la 200%, începând cu 1 ianuarie 2018.

România nu pune accent major pe competiţia fiscală                     

România, în schimb, pare, cel puţin pentru moment, a nu pune un accent major pe competiţia fiscală, prin prisma facilităţilor acordate în 2018, legislaţia neavând modificări sau majorări pentru zona de R&D.

În prezent, în România există patru programe de stimulare a cercetării şi dezvoltării:

1. scutirea de la plata impozitului pe profit în primii 10 ani de activitate pentru companiile care desfăşoară exclusiv activităţi de cercetare şi dezvoltare şi inovare, precum şi activităţi conexe;

2. deducerea suplimentară a 50% din cheltuielile R&D eligibile la calculul impozitului pe profit;

3. deprecierea accelerată a activelor de cercetare şi dezvoltare calificate;

4. scutirea de impozit pe venitul din salarii pentru angajaţii care desfăşoară activităţi în domeniile cercetării şi dezvoltării sau dezvoltării tehnologice.

Din perspectiva condiţiilor de eligibilitate a scutirii de la plata impozitului pe venitul salarial, acestea s-au modificat, fiind într-o oarecare măsură mai puţin restrictive. În practică însă, salariaţii care aplicau deja scutirea de impozit pe venitul salarial în decembrie 2017 au fost potenţial afectaţi de transferul contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat începând cu ianuarie 2018. Legislaţia fiscală a adus, însă, cu puţină întârziere, o pârghie legală pentru compensarea pierderii nete a salariilor acestor categorii de salariaţi, în anumite condiţii.

Dispoziţiile care reglementează scutirea de la plata impozitului pe profit au fost introduse în Codul fiscal din România în ianuarie 2017. Cu toate acestea, până în prezent, normele de aplicare a acestor prevederi nu au fost emise.

Din perspectiva impozitului pe profit, deşi o bună parte din contribuabilii care activează în acest domeniu cunosc facilităţile fiscale, cei mai mulţi dintre ei sunt încă în proces de analiză de eligibilitate, fără fază certă de implementare. Acest lucru se datorează, în mare parte, lipsei consultării Registrului experţilor pe domenii de cercetare-dezvoltare, acesta din urmă nefiind funcţional, deşi legea prevede că angajatorul, angajatul sau autorităţile fiscale pot solicita rapoarte de expertiză elaborate de experţi înscrişi în Registrul experţilor pe domenii de cercetare-dezvoltare pentru validarea încadrării activităţilor de R&D.

Autorii susţin că mediul de afaceri pare să aibă nevoie de mai multă încredere în politica fiscală în vederea stimulării investiţiilor, respectiv a aplicării facilităţilor din domeniul R&D în strânsă legătură cu Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare. Mai mult, facilitatea privind scutirea de impozit pe o perioadă de 10 ani este inaplicabilă, în condiţiile în care nu există norme de punere în aplicare precum şi o temere întemeiată a contribuabililor că această măsură poate fi catalogată drept ajutor de stat.

Cei doi consider oportună accesarea facilităţilor fiscale în România acolo unde activităţile întreprinse pot justifica caracterul inovator, fiind în afara celor neeligibile (de ex. modificări de natură cromatică sau estetică asupra produselor, programe curente de testare şi analiză în scopul controlului calităţii sau cantităţii). În plus, este bine de ştiut că ţările care investesc în cercetare-dezvoltare îşi revin mai repede din criză, spun ei.

Astfel, autorii consider că, pentru ca România să nu se mai poziţioneze pe ultimele locuri în clasamente din Europa pentru inovaţie, sectorul privat trebuie stimulat să investească în tehnologie, în toate stadiile procesului de inovaţie (idee, prototip, testare, producţie). România dispune de toate ingredientele care îi permit să valorifice acest potenţial, însă rămâne de văzut dacă acest domeniu va fi în topul priorităţilor strategice de dezvoltare în perioada următoare.