Au fost lansate licitaţiile pentru cele patru tronsoane ale Autostrăzii A13, Sibiu-Făgăraş. Ce lungime va avea
0Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, luni, că au fost lansate licitaţiile pentru cele patru tronsoane ale Autostrăzii A13, Sibiu-Făgăraş în lungime de 68,05 kilometri.
„Licitaţii lansate pe AutostradaA13 Sibiu-Făgăraş după 8 ani de chin. Cei 68,05 kilometri dintre Boiţa (conexiune cu A1 Sibiu-Piteşti) şi Făgăraş sunt împărţiţi în patru tronsoane. În 06.08.2022 a fost pornită licitaţia aferentă lotului 1 Boiţa-Avrig (lungime 14,253 km, valoare estimată 2,1-2,47 miliarde lei fără TVA), iar cu trei zile înainte, pe 03.08.2022, au demarat cele pentru loturile 2 Avrig-Arpaşu de Jos (19,922 km, 1,71-2,02 miliarde lei), 3 Arpaşu de Jos-Sâmbăta (17,61 km, 1,84-2,16 miliarde lei) şi 4 Sâmbăta-Făgăraş (16,265 km din A13 şi 5,65 km drum de legătură, 1,16-1,37 miliarde lei).”, au transmis reprezentanţii API pe pagina de Facebook.
Potrivit acestora, datele depunerii ofertelor sunt în perioada 11-14 octombrie 2022.
„Ca în aproape toate cazurile pe proiecte majore, ele probabil vor fi amânate.”, precizează sursa citată.
„CNAIR se chinuie să pregătească această autostradă esenţială din 31.05.2014, moment în care a lansat licitaţia de revizuire a studiului de fezabilitate vechi, făcut pe genunchi, care prevedea drum expres pe ruta Sibiu-Braşov.
Contractul de actualizare SF a fost atribuit după aproape un an de zile, pe 07.04.2015, celor de la Consitrans pe suma de 16,3 milioane lei fără TVA, termenul de predare fiind 17 luni. După ce iniţial s-a pierdut un an întreg doar din cauza lipsei finanţării, au urmat ani întregi de total dezinteres politic, probleme birocratice, tergiversări şi dezbateri interminabile pe variantele de traseu între Consitrans, CNAIR şi JASPERS, cei care supervizează proiectele majore din partea Comisiei Europene.
Într-un final apoteotic, studiul de fezabilitate a fost avizat de CNAIR abia pe 28 decembrie 2021, aşadar cu „doar" vreo 5 ani de întârziere!”, explică API.
Conform Asociaţiei, nici bucata Făgăraş-Braşov nu se lasă mai prejos.
„Ani întregi nu s-a făcut nimic, nici măcar pregătire, singura cariocă trasată pe hartă fiind cea din studiul de fezabilitate vechi.
În 31.03.2021 se scoate la licitaţie completarea studiului de fezabilitate la pachet cu realizarea proiectului tehnic pe secţiunea Făgăraş-Braşov, iar contractul este dat celor de la Search în 24.08.2021 pe suma de aproape 18,2 milioane lei fără TVA.
Termene: actualizarea studiului de fezabilitate timp de 22 luni şi alte 3 aferente PAC (Proiect pentru Autorizarea lucrărilor de Construire), plus încă 3 luni de definitivare a proiectului tehnic şi alte două de asistenţă în atribuirea lucrărilor (licitaţie).
Pe 07.07.2022 s-a avizat AMC2 (Analiza Multi-Criterială 2). În cel mai fericit caz, putem spera la startul licitaţiei de lucrări în primăvara anului viitor pe cei aproximativ 48 kilometri dintre Făgăraş şi Braşov (zona Codlea-Ghimbav-Cristian).”, transmite Asociaţia Pro Infrastructură.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa, în data de 22 iulie, că se intră în linie dreaptă pentru construcţia Autostrăzii Sibiu-Făgăraş. Conform sursei citate, CNAIR a finalizase atunci încărcarea în sistem şi transmiterea către ANAP a documentaţiilor pentru atribuirea contractelor necesare proiectării şi execuţiei celor patru tronsoane.
Cele patru tronsoane ale autostrăzii sunt:
Tronsonul 1: Boiţa (Autostrada Sibiu-Piteşti) - Avrig-Mărşa (DJ105G), va avea o lungime de 14,25 km.
Tronsonul 2: Avrig-Mârşa (DJ105G) – Arpaşu de Jos (DN1), va avea o lungime de 19,92 km.
Tronsonul 3: Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), va avea o lungime de 17, 61 km
Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) - Municipiul Făgăraş şi Drum de legătură cu DN1, va avea o lungime de 16,26 km pentru sectorul de autostradă şi 5,65 km pentru drumul de legătură.
Perioada de proiectare a fiecărui contract va fi 12 luni iar cea de execuţie a lucrărilor va fi de 36 de luni.
Întregul proiect este finanţat din fonduri europene nerambursabile.
„Sectorul de Autostradă Sibiu – Făgăraş are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului rutier pe direcţia Coridorului IV Pan European şi face parte din proiectul mai amplu pentru conectarea infrastructurii rutiere la reţeaua de transport europeană TENT - Comprehensive (Intercoridorul Moldova - Transilvania).”, preciza ministrul Transporturilor.