Unde ajung banii strânşi în fiecare an în Fontana di Trevi, Roma
0În Roma se află unul dintre cele mai vizitate monumente din lume – Fontana di Trevi, construită în 1762 – unde ajung în fiecare an mai mult de 5,5 milioane de turişti. Se spune că dacă ajungi la Fontana di Trevi şi arunci cu mâna dreaptă peste umărul stâng o monedă înseamnă că te vei întoarce la Roma, dacă o arunci şi pe a doua „vei găsi dragostea”, iar a treia „ te vei căsători”.
Aşa se face că, în fiecare an, în faimoasa fântână se strâng mai mult de 1,5 milioane de dolari, bani ce sunt direcţionaţi către o serie de organizaţii nonguvernamentale, dar sunt foarte râvniţi de administraţia locală.
Concret, începând cu anul 2001, banii adunaţi în Fontana di Trevi sunt direcţionaţi către Caritas Diocesana di Roma, care îi foloseşte pentru a finanţa diverse acţiuni de caritate. Spre exemplu, asociaţia a deschis peste 50 de centre din care familiile sărace (din păcate, destul de multe la număr) pot lua alimente gratuite. Alte acţiuni ale asociaţiei sunt legate de deschiderea centrelor de îndrumare şi pregătire pentru şomeri şi asigurarea de asistenţă persoanelor în vârstă şi bolnavilor de SIDA.
La sfârşitul lunii martie, contractul încheiat înre autorităţile din Roma şi această organizaţie a expirat, existând propunerea ca banii strânşi din fântână să fie folosiţi de administraţia capitalei italiene.
Deocamdată, autorităţile romane au decis să prelungească înţelegerea cu asociaţia caritabilă până la sfârşitul acestui an, urmând ca până la 1 ianuarie să se ia o decizie cu privire la destinaţia acestor fonduri, fie la Primăria Romei, fie la asociaţii de caritate.
Proiectată de Nicola Salvi, Fontana di Trevi din Roma a fost finalizată în 1762 de Giuseppe Pannini. După mai bine de două secole şi jumătate de la aşezarea primei pietre, Fontana di Trevi a fost renovată cu 2,2 milioane de dolari, finanţare provenită de la casa italiană de modă Fendi.