Gazele de şist, următorul mare pariu al companiei Exxon
0
Cea mai mare companie din lume, cunoscută tradiţional drept producător de petrol, generează acum o cantităţi egale de gaze şi ţiţei. „Lumea are un apetit vorace pentru energie, aşa că mulţumim lui Dumnezeu că putem face asta”, spune CEO-ul Rex Tillerson atunci când vorbeşte despre exploatarea gazelor de şist.
Pentru petrolistul Rex Tillerson (60 de ani), fracturarea hidraulică este mai mult decât o abordare revoluţionară în industira energiei, ci este parte din istoria sa personală, scriu jurnaliştii publicaţiei americane „Fortune”. Legătura sa cu tehnologia folosită pentru extracţia gazelor din şisturi a început de când era student, iar fracturarea hidraulică se afla încă în faza incipientă a folosirii la scară industrială.
Acum, avansul energetic al SUA bazat exclusiv pe exploatarea gazelor de şist îl face să uite de nopţile petrecute în deşerturi, când dormea în camion şi înfrunta vântul pentru a studia procedeul şi pentru a încerca să-l îmbunătăţească, povesteşte el într-un rar interviu, acordat revistei americane.
Ajuns în fruntea celei mai mari companii petroliere din lume, el pariază o mare parte a viitorului companiei pe această resursă neconvenţională.
În urmă cu doi ani, Tillerson a orchestrat preluarea de către ExxonMobil a companiei XTO Energy pentru 35 de miliarde de dolari. Valoarea tranzacţiei a transformat această achiziţie în cea mai mare a Exxon din toate timpurile, fiind depăşită doar de fuziunea, din 1999 dintre Exxon şi Mobil, o afacere cu o valoare de 88 de miliarde de dolari.
Miza achiziţiei XTO Energy era, de fapt, obţinerea expertizei companiei în domeniul fracturării hidraulice.
Atunci a început Tillerson să reorganizeze viitorul Exxon. În 2011, compania a obţinut un profit de 41 de miliarde de dolari, al doilea cel mai mare din istoria SUA. Recordul a fost stabilit de aceeaşi companie, în 2008, la 45 de miliarde de dolari şi rămâne până astăzi de necontestat. În ambii ani, cea mai mare parte a profiturilor s-a datorat cotaţiilor ridicate ale ţiţeiului la nivel mondial.
Între timp însă, interesele companiei s-au schimbat. Acum, jumătate din veniturile companiei sunt generate de operaţiunile de exploatare şi producţie a gazelor naturale. De asemenea, 50% din stocurile companiei sunt în gaze.
Iar achiziţia XTO Energy arată că Tillerson este dispus să parieze 35 de miliarde de dolari pe succesuş gazelor de şist. Ce anume în face să creadă că exploatarea resurselor neconvenţionale de gaze va asigura profituri în continuare?
Americanii plătesc în prezent aproximativ 70 de dolari pe mia de metri cubi de gaze. În acelaşi timp, peste Ocean, europenii cumpără gaze ruseşti cu 400 de dolari pe mia de metri cubi.
Americanii au extras pentru prima oară gaze de şist în 1821, în satul Fredonia din statul New York. Tot ei au fost primii care au folosit, în 1947, fracturarea hidraulică în acest sens. Exploatarea acestei resurse la scară industrială a început în anii ’70, însă petroliştii continuau să fie reticenţi, considerând că această tehnologie nu poate ajunge vreodată să fie viabilă din punct de vedere comercial.
Până acum un deceniu, fracturarea hidraulică a fost folosită foarte puţin, întrucât costurile sunt uriaşe, de două-trei ori mai mari decât în cazul zăcămintelor convenţionale. Însă avansul tehnologic şi declinul rezervelor tradiţionale au determinat companiile să acorde tot mai multă atenţie acestor zăcăminte.
Acum, americanii îşi asigură peste 30% din consumul de gaze din resurse neconvenţionale, faţă de doar 3% acum 10 ani. Acest lucru a însemnat, în primul rând, o schimbare de lider în clasamentul producătorilor mondiali de gaze. În 2009, Statele Unite au detronat Rusia şi au devenit, graţie gazelor de şist, lider global în acest sector. SUA au produs în acel an 582 de miliarde de metri cubi, iar Rusia doar 527 de miliarde.
În prezent, nivelul consumului anual de gaze la scară globală se ridică la 3,36 trilioane, conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Astfel, resursele recuperabile ar putea asigura combustibil pentru alţi 60 de ani la actualul nivel de cerere. Trebuie să ţinem însă cont de faptul că vorbim despre resurse care pot fi „recuperate“ cu ajutorul procedeelor disponibile astăzi. Pe măsură ce tehnologia avansează, şi aceste gaze vor putea fi exploatate într-o proporţie mai ridicată.
Spre exemplu, resursele recuperabile de ţiţei din gruparea de şisturi Bakken – cea mai bogată din SUA – erau estimate, în 1995, la 150 de milioane de barili. În 2008, estimarea crescuse deja la patru miliarde de barili, pentru ca specialiştii să anunţe, doar doi ani mai târziu, că resursele recuperabile sunt, de fapt, de opt miliarde de barili.
La sfârşitul lui 2012, descoperirea unui strat inferior de ţiţei prins în roci a ridicat nivelul la 24 de miliarde de barili. Această cantitate reprezintă doar 6% din zăcămintele reale, pentru că aceasta este rata de recuperare permisă de tehnologia actuală.
Astfel, un studiu recent publicat de IHS Global Insight arată că gazele de şist vor genera 60% din producţia totală de gaze a Statelor Unite. Potrivit „Fortune”, aproximativ 600.000 de americani lucrează acum în industria gazelor de şist, sector ce va ajunge să genereze, în 2015, venituri de 118 miliarde de dolari în economia americană.
Fracturarea hidraulică, interzisă în trei state
Astăzi, în 16 state americane companiile continuă să extragă gaze de şist prin fracturare hidraulică. În acelaşi timp, în alte zece state există moratorii locale impuse pentru acest procedeu, majoritatea fiind aplicate până la finalizarea unor studii amănunţite legate de impactul fracturării hidraulice asupra mediului înconjurător.
În alte trei state, exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică a fost complet interzisă, după ce, în noiembrie 2011, Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) a publicat un raport de 190 de pagini în care arăta că fracturarea hidraulică este responsabilă pentru mai multe incidente legate de poluări masive şi cutremure şi că va realiza un studiu minuţios în acest sens care va fi gata până în 2014.
Se încarcă comentariile...
