România trebuie să implementeze recomandările OECD pentru combaterea eroziunii fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elveţia şi Austria, printre codaşele clasei la fiscalitate

EY: Mai multe ţări reduc cotele impozitului pe profit pentru a creşte atractivitatea pentru investitori. Un studiu al companiei arată că 46% din ţările sondate se aşteaptă la o creştere a poverii fiscale odată cu noile norme de stabilire şi aplicare a preţurilor de transfer.

Reformele fiscale globale şi creşterea economică slabă continuă să aibă un impact puternic asupra peisajului fiscal internaţional, determinând ţările să introducă noi stimulente fiscale pentru a rămâne atractive în competiţia globală, conform raportului EY Outlook for global tax policy in 2017- care prezintă opiniile liderilor EY pe politici fiscale din 50 de ţări de la nivel global.

În ceea ce priveşte ţara noastră, studiul arată că „România va trebui să implementeze recomandările fiscale rezultate din proiectul OECD pentru combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor,care sunt concretizate în directive la nivelul Uniunii Europene şi în modificări semnificative ale tratatelor de evitare a dublei impuneri”.

„Ca urmare, în viitorul apropiat, companiile trebuie să monitorizeze atent atât implementarea acestor măsuri fiscale, cât şi impactul lor asupra modelului operaţional şi a plăţilor externe către alte companii din grup”spune Arcadie Parfenie, Senior Manager, Departamentul de Asistenţă Fiscală şi juridică, EY România.

Noul guvern a declarat că modelul economic avut în vedere începând cu 2017 vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri şi creşterea bunăstării generale. În acest sens, printre altele, se urmăreşte o simplificare a legislaţiei economice prin unificarea legislaţiei fiscale relevante într-un Cod Economic al României. De asemenea, urmând trendul global pentru creşterea atractivităţii pentru investitori, se are în vedere o reducere a taxării indirecte prin reducerea TVA-ului la 18%, eliminarea impozitului pe dividende, precum şi reducerea impozitului pentru persoanele fizice prin introducerea unui impozit diferenţiat pe venitul global de 0% şi 10%, începând cu 2018.

CE constrânge guvernele să caute soluţii

În timp ceţările urmăresc o scădere a nivelurilor de impozitare pe termen lung, implementarea recomandărilor Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) privind erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor (BEPS) şi a proiectelor legislative lansate de Comisia Europeană constrânge acum guvernele să caute soluţii alternative de modificare a legislaţiei fiscale, pentru a stimula competiţia între state şi a atrage investitori.

Raportul arată că din cele 50 de ţări chestionate, 30% intenţionează să investească într-o gamă mai largă de stimulente care să încurajeze sau să susţină investiţiile, marcând o creştere de 27% a numărului de ţări care oferă stimulente fiscale noi sau îmbunătăţite în 2017 faţă de 2016. Mai mult, 22% dintre ţări intenţionează să introducă facilităţi mai generoase pentru cercetare şi dezvoltare în 2017, cu o creştere de 83% faţă de anul trecut.

Politica de stabilire a impozitelor are în vedere stimularea creşterii economice

Ţările caută să stimuleze activitatea economică şi să atragă investiţii străine directe prin menţinerea sau scăderea impozitului pe veniturile companiilor.

Opt din cele 50 de ţări sondate au confirmat călegislaţia aflată în vigoare are în vedere, în acest an, un nivel mai scăzut al impozitului pe profit. Şapte dintre acestea se află în Europa (faţă de doar trei anul trecut), incluzând Marea Britanie, Luxemburg şi Franţa, iar acest fapt arată că acest trend s-a mutat în Europa, iar ţările din această regiune reduc nivelurile de impozitare mai repede decât în orice altă regiune.

Reforma fiscală globală alimentează creşterea poverii fiscale

Pe de altă parte, numărul ţărilor care estimează o creştere a poverii fiscale a companiilor este din ce în ce mai mare, 22% dintre ele aşteptându-se la o creştere de ansamblu a impactului fiscal în 2017 (versus 18% în 2016). Cum ţările continuă să răspundă la cerinţele de transparenţă impuse de recomandările din raportul OECD pentru combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor, analizaEY constată că majorarea impozitelor şi noile norme ale preţurilor de transfer reprezintă principalele surse ale schimbărilor legate de creşterea poverii fiscale în rândul respondenţilor (ambele cu o cotă de 46%).

De asemenea, raportul mai scoate în evidenţă faptul că nouă jurisdicţii prognozează o creştere a poverii fiscale mai mare pentru taxele indirecte, pe măsură ce continuă răspândirea la nivel global a taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi a taxei pe bunuri şi servicii (GST), iar tehnologia este din ce în ce mai larg adoptată de administraţiile financiare.

Ţările care vor reduce impozitele pe profit, în ordinea mărimii acestei reduceri:

• Ungaria, de la 19% la 9%

• Italia, de la 31,4% la 27,9%

• Franţa, de la 38% la 34,4%

• Luxemburg, de la 29.2% la 27,1%

• Marea Britanie, de la 20% la 19%

• Slovacia, de la 22% la 21%

• Israel, de la 25% la 24%

• Norvegia, de la 25% la 24%

O singură ţară, Chile, prognozează o creştere a nivelului impozitului pe profit în 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite