Cum au obţinut bancherii amânarea dezbaterii legii cu darea în plată

Cum au obţinut bancherii amânarea dezbaterii legii cu darea în plată

Proiectul legii „Dai casa şi scapi de bancă“ mai are încă unele neclarităţi care puteau fi lămurite azi, la Parlament, însă o delegaţie bancară cere timp de gândire de o săptămână pentru a analiza ultimele amendamente.

Confuzia dintre calitatea de persoană fizică sau de profesionist a eventualului beneficiar al viitoarei legi „Darea în plată“ i-a determinat pe bancheri să ceară amânarea cu o săptămână a proiectului legislativ care, altfel, era programat să se discute miercuri în Comisia economică din Parlament.

„Proiectul trebuia să fie marţi în Comisia de buget-finanţe şi miercuri în Comisia economică, dar a apărut o delegaţie condusă de reprezentanţii Băncii Naţionale şi înţeleg că dezbaterea în cele două comisii a fost amânată cu o săptămână“, a declarat deputatul Daniel Zamfir, iniţiatorul proiectului legislativ.

El a precizat că a adus unele amendamente viitoarei legi, pentru a evita situaţiile în care persoane fizice iau credite în scop de afaceri şi apoi solicită să beneficieze de efectele „dării în plată“ la fel ca oamenii care se află cu adevărat în dificultate.

„Pentru analiza acestor amendamente au cerut reprezentanţii băncilor să se amâne cu o săptămână dezbaterile din Parlament“, a precizat Daniel Zamfir.

Legea „Darea în plată“ (sau „Dai casa şi scapi de bancă“) prevede, în esenţă, ca datornicul restanţier să predea băncii creditoare un bun imobil şi acesta să fie considerat suficient pentru stingerea datoriei chiar dacă valoarea lui este mai mică decât datoria.

Ce au cerut bancherii

De cealaltă parte, bancherii au cerut în repetate rânduri ca programul „Prima Casă“ să fie exclus din prevederile viitoarei legi, dar şi creditele aflate în derulare să fie excluse.

Mai multe bănci au analizat posibilele efecte ale aplicării viitoarei legi în forma propusă iniţial şi au ajuns la concluzia că avansul solicitat ar trebui să crească de la 15% la 30%. O astfel de majorare ar exclude practic din piaţă clienţii care întâmpină dificultăţi în plata avansului chiar şi numai la nivelul de 15%, în special tinerii, deci programul „Prima Casă“ ar putea fi blocat.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a amintit că „proiectul are patru pagini, dar observaţiile pe marginea lui, care conţin fraze cu greutate, au cinci pagini“, astfel că „e normal dacă dezbaterile din Parlament s-au amânat“.

Piperea: „Legea devine inutilă“

„Azi a fost o delegaţie bancară la Parlament, condusă de Bogdan Olteanu, viceguvernator la BNR. Desigur, delegaţia a fost primită semi-clandestin. Dar a obţinut ceea ce a vrut. S-a amânat cu încă o săptămână dezbaterea legii dării în plată.
Asta nu e singura veste rea. Se pare că şefii de comisii au acceptat deja excluderea Programului «Prima Casă», dar şi interdicţia aplicării legii la creditele în derulare. Cu aceste cedări, pur şi simplu, legea devine inutilă şi toate abuzurile din trecut, uitate, iertate, amnistiate.
Nu cred că parlamentarii au primit suficiente scrisori până acum. Şi nici nu au avut prea mult de furcă la vederea unor proteste de stradă. Dar poate că interesul pentru această lege este mai mic decât spaima de această lege a băncilor. Cine ştie?“, a scris, pe Facebook, Gheorghe Piperea, avocatul care reprezintă în instanţă mai multe grupuri de clienţi nemulţumiţi ai băncilor.

Zamfir: „N-am bătut palma cu bancherii“

Şi deputatul Daniel Zamfir a avut o reacţie pe Facebook:
„Pentru că foarte mulţi mă întreabă ce se întâmplă cu legea şi dacă este adevărat ce spune profesorul  Piperea, vă spun următoarele: Am aflat şi eu de la jurnaliştii de la Parlament că bancherii, în frunte cu Bogdan Olteanu, au fost azi pe acolo. Mi-au confirmat ulterior domnii Viorel Ştefan de la PSD şi Eugen Nicolăescu de la PNL că au avut azi loc discuţii şi că într-adevăr bancherii insistă ca legea să nu se aplice şi creditelor în derulare.
Am convenit cu cei doi să le aduc şi eu argumentele mele în cursul zilei de mâine. Vreau să vă asigur că n-am bătut palma cu băncile, aşa cum îmi transmit unii şi alţii, eu n-am fost invitat la întâlnirea asta şi nici nu ştiam de ea şi nu e drept să mă acuze cineva tocmai pe mine de trădare!“, a scris Zamfir pe Facebook, luni seara.

În fine, Mugur Isărescu a declarat, vineri, că reacţia băncilor la perspectiva legii dării în plată este una normală, întrucât acestea lucrează cu banii deponenţilor, pe care trebuie să-i poată da înapoi în orice moment, iar legea trebuie modificată, pentru a-i ajuta doar pe cetăţenii în dificultate.

citeste totul despre: