Cresc facturile la gaze, de luna viitoare. Asociaţie: Nu se impunea o majorare a preţurilor în mijlocul unei luni de iarnă

Cresc facturile la gaze, de luna viitoare. Asociaţie: Nu se impunea o majorare a preţurilor în mijlocul unei luni de iarnă

Chiar înainte ca iarna să îşi intre pe deplin în drepturi, preţul gazelor naturale va creşte. Scumpirea nu va fi mare, ca procent, dar românii vor simţi cu siguranţă majorarea în portofel, de luna viitoare, mai ales odată cu scăderea mai puternică a temperaturilor, când şi consumul atinge cele mai ridicate niveluri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preţul gazelor naturale pentru populaţie a fost majorat, începând de miercuri, 10 ianuarie, fiind estimată o creştere medie de 5,6% a preţului final, potrivit Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). Procentul diferă însă de la un furnizor la altul, iar impactul se va vedea încă de luna viitoare, când vor fi emise facturile ce conţin această majorare.

Decizia de creştere a preţului pentru consumatorii finali a venit din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care a anunţat că furnizorii au solicitat acoperirea costurilor, după ce au crescut preţurile de achiziţie a gazelor. Această creştere a venit odată cu liberalizarea pieţei, de la 1 aprilie 2017, de când preţul cu care furnizorii cumpără gazul de la producătorii interni nu mai este stabilit de autorităţi, fiind rezultatul evoluţiei cererii şi ofertei din piaţă. Şi deşi furnizorii au cerut actualizarea acestor costuri cu valori între 0,8-1,1 bani/kwh, ANRE a hotărât o majorare mai mică, de numai 0,68 bani/Kwh, începând cu data de 10 ianuarie 2018. Potrivit ANRE, „impactul unitar în preţurile practicate de furnizorii clienţilor casnici reglementaţi este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezintă o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/lună/loc de consum”.

Asociaţie: Nu se impunea o creştere a preţului                              

Asociaţia Energia Inteligentă, înfiinţată de expertul în petrol şi gaze Dumitru Chisăliţă, apreciază că majorarea preţului gazelor la populaţie trebuie reanalizată, cu o analiză corespunzătoare şi o abordare înteleaptă. Potrivit asociaţiei, preţul gazelor din producţia internă cu livrare în anul 2018 achiziţionate pe bursă de către unul din cei mai mari furnizori de gaze catre populaţie a generat un cost de achiziţie mai mic decât cel stabilit de ANRE.

Comparaţia asociaţiei:

„Având în vedere că ANRE nu a mai publicat din anul 2016 rapoarte de piaţă, singurul instrument transparent care a mai rămas (încă) pe piaţă sunt tranzacţiile de pe bursă (în special BRM). Astfel analizând tranzacţiile realizate pe piaţa en gros în anul 2017 constatăm că:
- preţul mediu ponderat al gazelor tranzacţionate pe BRM pentru anul 2017 (gaze din producţia internă, import, gaze din înmagazinare) a fost de 76,36 lei/MWh, respectiv apreciem un CUG2017 efectiv de 82,76 lei/MWh.
- preţul mediu ponderat al gazelor tranzacţionate pe BRM cu livrare în anul 2018 (gaze din producţia internă, import, gaze din înmagazinare) este de 83,45 lei/MWh, respectiv apreciem un CUG2017 efectiv de 88,85 lei/MWh
- preţul mediu ponderat al gazelor achiziţionate pe BRM (prin ordin de iniţiere a achiziţiei) pentru anul 2017 (gaze din producţia internă) de către unul din cei mai mari furnizori de gaze către populaţie a fost de 71,65 lei/MWh, respectiv apreciem un CUG2017 FURNIZOR efectiv de 78,05 lei/MWh << 81,48 lei/MWh!!!
- preţul mediu ponderat al gazelor achiziţionate pe BRM (prin ordin de iniţiere a achiziţiei) cu livrare în anul 2018 (gaze din producţia internă) de către unul din cei mai mari furnizori de gaze către populaţie a fost de 74,13 lei/MWh, respectiv apreciem un CUG2018 FURNIZOR efectiv de 80,53 lei/MWh < 81,48 lei/MWh!!!”

Aşadar, consideră asociaţia, nu se impunea o creştere a preţului la gaze, mai ales pentru ca majoritatea consumatorilor casnici, adică circa 98% din consumatori, să fie protejaţi.

Asociaţia mai arată astfel că este necesară stoparea creşterii preţului în mijlocul unei luni de iarnă şi reanalizarea valorii propuse pentru costul de achiziţie a gazelor, cu analizarea impactului acestuia pentru fiecare furnizor care furnizează gaze la populaţie.

citeste totul despre: