Vânzările Dacia au atins un nou nivel record în primul trimestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
newmoney - dacia duster

Vânzările globale ale grupului Renault au crescut cu 4,8% în primul trimestru, ajungând la o cotă de piaţă de 4%, dar livrările mărcii Dacia a ajuns la un nou nivel record, de 171.577 unităţi, a informat compania.

Noul Duster a majorat vânzările Dacia cu 13,8% în primul trimestru din acest an, la nivelul record de 171.577 unităţi, de la 150.833 vehicule în perioada similară din 2017.

Grupul Renault a raportat un avans al livrărilor de 4,8% în perioada ianuarie-martie 2018, la 935.041 vehicule, faţă de 892.348 unităţi în primul trimestru din 2017.

Veniturile au urcat la 13,16 miliarde de euro (15,93 miliarde de dolari), în primul trimestru, deşi analiştii se aşteptau la 13,7 miliarde de euro.

Creşterea a fost dată de vânzările semnificative ale grupului pe pieţele din Europa şi Rusia, în timp ce pe piaţa din India s-a înregistrat un declin de aproape o treime, se arată într-un comunicat al companiei.

Pe de altă parte, în China, livrările au scăzut cu 16,8% în primele trei luni din acest an iar subsidiara din Coreea de Sud - Renault Samsung Motors - a raportat o scădere de peste 25%.

Contribuţia Avtovaz - subsidiara din Rusia, la veniturile totale ale grupului a totalizat 716 milioane de euro în primele trei luni din acest, în creştere cu 25,8% faţă de perioada similară din 2017, datorită majorării vânzărilor brandului Lada cu 3,3%, la 86.090 vehicule.

În 2018, piaţa auto globală ar urma să înregistreze un avans de 2,5% comparativ cu 2017, în timp ce în Europa livrările ar urma să crească cu 1%, a estimat vineri grupul Renault.

La nivel internaţional, în acest an Rusia ar urma să raporteze un avans al vânzărilor aproape de 10%, Brazilia şi China o expansiune de peste 5% şi India o creştere de 6%.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la constructorul francez.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite