Articol publicitar

De ce tehnologia 5G nu e un moft. De la siguranţa în trafic a maşinilor fără şofer până la securitatea telefonului sau a tabletei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Voicu, Manager, Managementul Produsului Core Segment Business, Telekom Romania.
Vasile Voicu, Manager, Managementul Produsului Core Segment Business, Telekom Romania.

Evoluţia tehnologiei şi creşterea exponenţială a numărului de dispozitive inteligente conectate la Internet presupune creşterea vitezei de acces la Internet şi întârzieri foarte mici în reţea.

Miliarde de dispozitive conectate, automobile fără şofer, aplicaţii de telemedicină şi învăţământ la distanţă, sunt doar câteva exemple care demonstrează de ce avem nevoie de noi reţele de transmisii de date. Acestea se bazează pe tehnologia de generaţia a cincea cunoscută şi sub denumirea  5G.  Arhitectura  noilor reţele se bazează pe interfeţe deschise şi pe reţele software definite. Inteligenţa  de care au început să dispună echipamentele se mută dinspre terminale (router, modem, switch) către centrul reţelei. 

Despre viitoarele tehnologii şi virtualizare, am discutat cu domnul Vasile Voicu, Manager, Managementul Produsului Core Segment Business, Telekom Romania.

Ce beneficii aduce viitorul standard 5G?

Reţelele 4G rulează transmisiile de date cu întârzieri de 40 millisecunde. Deşi acestea sunt foarte mici comparativ cu cele generate de  tehnologiile 2G şi 3G, acest nivel nu este acceptabil, de exemplu, în cazul maşinilor fără şofer pentru care procesarea datelor se desfăşoară în timp real. În cazul tehnologiei 5G, arhitectura de reţea şi modul de operare vor fi fundamental diferite.

Operatorii vor avea reţele convergente fixe şi mobile, întârzieri mai mici şi un timp aproape instantaneu de răspuns. Iar acestea nu vor fi singurele modificări. Vom putea, de exemplu, controla un robot în timp real pentru a realiza operaţiuni precise. De altfel, pe aceste avantaje s-a concentrat demonstraţia realizată peste arhitectură 5G la Mobile World Congres 2016 de grupul din care Telekom Romania face parte.

Ce înseamnă virtualizarea reţelelor şi ce avantaje aduce aceasta?

Astăzi furnizorii de servicii de telecomunicaţii operează cu zeci de platforme tehnologice diferite pentru a oferi clienţilor servicii de voce, Internet, transmisii de date, TV, SMS, MMS, servicii cu valoare adăugată. Însă în viitorul foarte apropiat vom asista la standardizarea infrastructurii prin unificarea platformelor şi operarea lor centralizată. Platformele hardware se vor muta cu totul în spaţiul virtual. Ceea ce ieri a fost o componentă fizică special creată pentru a îndeplini o funcţiune de reţea, mâine va fi un program software în cloud.

Avantajul unui program software este că poate fi scalabil în orice moment, în funcţie de nevoi.  Infrastructura bazată pe tehnologia virtuală va conduce la salvarea de resurse valoroase, reducerea consumului de energie, protejarea mediului înconjurător. Cuvintele “virtualizare”, “cloud” au devenit parte din vocabularul curent al specialiştilor IT,  care lucrează la crearea unei infrastructuri virtuale comune ce va elimina graniţele fizice în viitor. De altfel, Grupul Telekom a stabilit ca o prioritate absolută crearea unei infrastructuri comune de cloud ce va elimina graniţele fizice în viitor.

Clienţii noştri vor beneficia mai rapid de inovaţia tehnologică şi lansarea mult mai rapidă a noilor produse. Virtualizarea şi tehnologia cloud au deschis noi căi de a aduce mai aproape servicii de comunicaţii de primă clasă atât pentru firme, cât şi pentru clienţii rezidenţiali. Industria 4.0 şi digitalizarea reprezintă viitorul afacerilor bazate pe tehnologii comune.  De altfel, producţia centralizată bazată pe simplificare şi virtualizare este direcţia spre care se îndreaptă operatorii marii de telecomunicaţii.

 Telekom susţine IMM-urile prin noul portofoliu de servicii mobile

CITEŞTE ŞI Telekom susţine IMM-urile prin noul portofoliu de servicii mobile

Aceştia au început integrarea centrelor de date şi a reţelelor IP pentru a pune bazele pentru virtualizarea funcţiilor reţelei şi testează toate elementele care ajută la descreşterea complexităţii  reţelei, incluzând managementul serviciilor bazat pe conceptul Software Defined Network. Pe baza acestuia, ciclul de viaţă al reţelei va deveni mai degrabă echivalent cu cel al aplicaţiilor software decât cu al echipamentelor hardware. 

Ce presupune virtualizarea modemurilor pentru operatori, dar şi pentru utilizatori?

Tranziţia tehnologică către serviciile cloud şi cerinţele de securitate IT i-au obligat pe operatorii telecom să investească multe resurse pentru a actualiza modemurile în mod regulat. Soluţia pentru a reduce efortul dedicat actualizării, pentru a introduce flexibilitate în comandă şi monitorizarea serviciilor de către client, pentru a reduce timpul necesar lansării produselor noi, este virtualizarea modemurilor aflate în sediile de lucru ale clienţilor.

Virtualizându-şi modemurile, clienţii vor putea să creeze, prin câteva click-uri, reţele locale la care vor putea conecta diverse dispozitive (desktop, tabletă PC, imprimantă, telefon inteligent) şi în plus vor putea să le administreze pe toate sau în mod individual, dispozitiv cu dispozitiv.

Beneficiile suplimentare oferite clienţilor prin virtualizarea modemurilor sunt:

  • Comandă şi activarea simplă prin câteva click-uri, oricând, din orice loc, via Internet. Activarea simplă şi instantanee a serviciilor va fi posibilă fără a suna în call-center-ul operatorului.
  • Va fi oferit clienţilor un portal online pentru o modalitate simplă de a selecta şi activa servicii telecom scalabile şi cu securitate ridicată. Portalul permite comanda simplă şi  va putea fi accesat şi prin intermediul terminalelor mobile.
  • Clienţii vor putea să-şi monitorizeze consumul de Internet, date mobile şi să comande servicii noi cu configurarea automată a setărilor pentru a-şi maximiza performanţa. Ei vor avea vizibilitate totală asupra performanţei reţelei operatorului, utilizatorilor activi şi asupra aplicaţiilor.  
  • Clienţii vor avea acces la rapoarte în timp real şi vor putea astfel monitoriza starea şi performanţa serviciilor, vor putea actualiza pachetul de servicii telecom, de exemplu, prin creşterea numărului de utilizatori sau adăugarea de noi servicii administrate central, printr-un simplu click. Disponibilitatea devine automată şi în timp real.  
  • Flexibiliatea va fi asigurată permanent prin alocarea drepturilor clienţilor de a dimensiona serviciile în creştere sau scădere în funcţie de dezvoltarea propriilor afaceri şi de nevoi. 
  • Securitatea şi disponibilitatea sunt maximizate prin utilizarea serviciilor avansate de securitate IT: antivirus, antispam, Anti DdoS. Clienţii vor putea să-şi deruleze afacerile în siguranţă şi vor putea monitoriza starea securităţii serviciilor în orice moment. Atacurile cibernetice sunt acum mult mai sofisticate atât pentru companiile mici, cât şi pentru clienţii persoane fizice şi reprezintă adevărate provocări pentru securizarea infrastructurii IT.  În schimb, prin virtualizare, aceste cerinţe sunt îndeplinite într-o manieră care reduce costurile totale ale utilizatorilor. 

Mai mult decât atât, prin virtualizare şi digitalizare, serviciile vor putea fi activate şi administrate la  nivel de dispozitiv (telefon inteligent, laptop, tabletă PC, desktop), vor putea fi create reguli specifice pentru servicii (profile de utilizatori),  pentru un grup specific şi se vor putea adauga cu uşurinţă unele noi profilului creat. Acest lucru va permite clienţilor să dezvolte şi să administreze configuraţii specifice pentru mai multe dispozitive prin intermediul unui portal online cu doar câteva click-uri. 

  • Clienţii vor fi în măsură să administreze clase de servicii la nivel de aplicaţie şi la nivel de dispozitiv.
  • Clienţii vor putea prioritiza şi controla aplicaţiile şi politiciile de utilizare a acestora;
  • Evidenţierea dispozitivului se va face automat în momentul introducerii în reţeaua locală;
  • Clienţii vor putea aplica restricţii pentru descărcarea de conţinut online în scopul reducerii impactului utilizatorilor care descarcă fişiere uriaşe asupra utilizatorilor normali.

Platforma care susţine virtualizarea modemurilor va fi interconectată cu portalul online utilizat pentru comanda şi furnizarea serviciilor cloud şi va permite furnizarea serviciilor de colaborare şi comunicare unificată, videoconferinţă, audioconferinţă, ERP, CRM, găzduire de date, Business Intelligence. 

  • Clienţii vor primi alarme şi rapoarte despre funcţionarea serviciilor pe baza propriilor nevoi. Vor putea primi SMS şi email de alertare în cazul întreruperilor de energie, căderi ale reţelei sau schimbări de configuraţii, analize ale datelor în timp real sau în funcţie de anumite perioade. 
  • Managementul serviciilor Wi-Fi va include alegerea diferitelor tipuri  de soluţii wireless, mecanisme de criptare, filtrarea adreselor.
  • Pentru dispozitivele noi care se conectează, se aplică politica de bază fără a permite accesul altor dispozitive şi funcţiuni în LAN. După ce acestea sunt conectate, administratorul reţelei poate aplica politici care să permită accesul la reţeaua  locală.

Ce va aduce, în mod specific, virtualizarea pentru clienţii Telekom?

Clienţii Telekom Romania beneficiază deja de multe facilităţi de securitate. Virtualizarea pentru ei include firewall, prevenţia intruziunilor externe, filtrarea conţinutului web şi ajungând la prioritizarea traficului IP, monitorizarea performanţei şi raportarea proactivă, dar chiar şi servicii avansate de găzduire date în cloud, servere virtuale. Toate aceste servicii vor fi oferite sub formă de soluţii bazate pe abonament lunar, făcându-le ideale pentru orice tip de afacere. 

În concluzie, prin virtualizare şi digitalizare, Telekom Romania va putea oferi clienţilor toate serviciile pe care şi le-ar putea dori pentru comunicare.

Mai multe detalii aici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite