Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare, vorbeşte la Adevărul Live despre soluţiile de finanţare a companiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare FOTO Eduard Enea
Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare FOTO Eduard Enea

Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare, va vorbi la Adevărul Live, începând cu ora 16.00, despre soluţiile de finanţare a companiilor şi despre rolul instituţiei pe care o conduce în facilitarea accesului la împrumuturi a întreprinderilor din România.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Fondul Român de Contragarantare – o instituţie care se străduieşte să fie cât mai prezentă pe piaţa financiară şi care administrează active de peste 100 de milioane de euro – a facilitat în ultimii patru ani, prin instrumentele specifice, accesul companiilor la finanţări de peste 3,5 miliarde de euro. Instituţia are rolul de a prelua o parte din riscurile fondurilor de garantare a creditelor contractate de întreprinderile mici şi mijlocii de la bănci sau alte instituţii financiare, reducând astfel costurile acestora din urmă.   

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite