Mitul şi-a continuat, după excepţionala piesă a lui Molière glorios drumul nu  numai pe tărâmurile histrioniei, ci şi în spaţiul altor arte. De la muzică la cinematografie. De altminteri, nu mai departe decât în 1953, un alt mare scriitor de literatură dramatică- l-am numit pe Max Frisch- revenea cu har la mitul seducătorului şi cucerea Occidentul cu Don Juan sau dragostea pentru geometrie. O piesă la fel de fascinantă precum Don Juan se întoarce de la război. Păcat că nu prea îi tentează pe regizorii noştri.

Ödōn von Horvath este cunoscut drept un reprezentant de seamă al expresionismului în teatru. La noi, a fost jucat preponderent de teatrele de limbă maghiară, preferate fiind Povestiri din pădurea vieneză, Kasimir şi Karoline, mai puţin Ce face congresul. Îl plac regizori de seamă, precum Bocsárdi László, cel care a pus în scenă fie la Sfântu Gheorghe, fie la Târgu Mureş toate cele trei titluri sus-menţionate, dar şi Anca Bradu. Ea a montat la Secţia maghiară a Teatrului de Stat din Oradea  Povestirile...şi cred că tot ei i se datorează premiera pe ţară, în limba română, a piesei Don Juan se întoarce de la război. În traducerea fostei noastre colege de critică teatrală Alina Mang. A făcut-o într-un spectacol cu intenţii de spectaculozitate evidentă, pus în scenă în 2010 în spaţiul halei Simerom la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, adică tot acolo unde Silviu Purcărete a înfăptuit fabulosul său Faust, rolul principal revenindu-i lui Adrian Matioc.


Nu, condeiul lui Ödōn von Horvath nu se mai arăta dornic să facă din Don Juan un simbol al senzualităţii. Von Horvath are o cu totul altă opţiune. Avem de-a face cu un Don Juan din temelii altfel. Obosit, trist, nu, nu bătrân, tânăr însă fizic bolnav de moarte, victimă nu doar a fostelor lui cuceriri, nu doar a Marelui Război care a spulberat totul (povestea începe cândva prin 1915), ci şi a obsesiei sale de a repara o veche greşeală. Aceea de fi înşelat o fată, nici nu prea ştim dacă cu totul altfel decât cele 1003 femei din Spania despre care aflasem încă din Dom Juan-ul molieresc că îi căzuseră victimă.

Întors de pe front, Don Juan al lui Ödōn von Horvath rătăceşte din casă în casă, din gară în gară în dorinţa de a o regăsi şi de a-i cere iertare fetei despre care nici măcar nu îşi mai aminteşte bine cum arată. Fata , iubita cvasi fără chip aparţine cu siguranţă micii burghezii, aşa cum aparţin acestei pături sociale majoritatea personajelor din scrierile dramaturgului. Personaje care, precum cele ivite din imaginaţia lui Molnár Ferenc şi din superbului său Liliom, sfârşesc prost. Fata căreia Don Juan-ul lui Ödōn von Horvath i-a scris zeci de scrisori fără ca aceasta să apuce  să le mai citească a murit înainte de a afla că devenise marea pasiune a Cuceritorului. La rândul lui, acesta va pieri din cauza durerii provocate odată confruntarea cu realitatea împlinită.

Spectacolul montat de Horia Suru la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad respectă, enunţă în linii mari toate aceste idei-forţă ale textului lui Ödōn von Horvath. Andrei Elek, interpretul unicului personaj masculin atât din piesă cât şi din spectacol, este preocupat de elaborarea unui erou animat de dorinţa regăsirii şi a obţinerii iertării. Are treceri cvasi-fantomatice prin lume, parcurge parcă indiferent la tot ceea ce înseamnă concretizarea ideii de femeie, drumul ce îl conduce către ispăşirea pedepsei supreme. Însă, din păcate, Andrei Elek nici nu este ajutat de regizor şi nici nu izbuteşte să-şi definitiveze o imagine chiar foarte clară asupra personajului. Nici femeile din spectacol, cărora le conferă vizualitate, nu însă şi suficientă carnaţie, patos, empatie, emoţie, vibraţie actriţele Adriana Ghiniţă, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău, Liliana Balica, Iulia Pop, Amalia Huţan, Oana Kun, Iulia Dinu, Cecilia Donat-Lucanu, Oana Secară, Mariana Tofan, Angela Petrean- Varjasi, Bianca Andras, Ileana Aciortănoaiei şi Raluca Hanc (deşi există anumite diferenţieri în ceea ce priveşte gradul de realizare artistică) nu sunt desenate cu destulă apăsare. Înţeleg, deduc că în intenţia lui Horia Suru a fost să le prezintă drept ceva masificat. Drept ispite care- hélas!- nu ispitesc pe nimeni, care îşi trăiesc astfel propria dramă, drama neîmplinirii sentimentale şi sexuale.

Poate tocmai de aceea regizorul i-a cerut light-designer-ului Lucian Moga să scalde montarea preponderent în lumină joasă, poate din acelaşi motiv scenograful Cristian Marin nu operează prea mari diferenţieri de costum. Aproape că am putea spune că avem de-a face cu femei în uniformă. Preţul plătit pentru lumina joasă constă, însă, în incapacitatea vederii chipurilor actriţelor. Câteodată femeile se insinuează fals şăgalnic, vin tiptil, chiar ies din dulapurile răspândite printre frunzele uscate de pe scenă. Nu prea am înţeles tocmai bine de ce faptul acesta nu dobândeşte o anume consecvenţă. Sunt multe idei care rămân la faza de enunţ nedezvoltat, nedus până la capăt, eficient transpus în limbaj teatral. Altele  sunt pur si simplu gratuite. Imaginate, create, aduse sub ochii spectatorului fiindcă ar putea “să dea bine”, dar concretizate timid, ca indiciu al unei retorici imagistice nu foarte sigure. Am în vedere când spun asta preponderent metafora din final, cea cu femeile pe patine.

Bref, Don Juan se întoarce de la război rămâne la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad o promiţătoare schiţă de spectacol. Până la împlinirea ei mai era ceva de lucru.   

Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad- DON JUAN SE ÎNTOARCE DE LA RĂZBOI de Ödōn von Horvath; Traducerea: Alina Mang; Regia: Horia Suru; Scenografia: Cristian Marin; Coregrafia: Momo Sanno; Light design: Lucian Moga; Cu: Andrei, Elek,Adriana Ghiniţă, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău, Liliana Balica, Iulia Pop, Amalia Huţan, Oana Kun, Iulia Dinu, Cecilia Donat-Lucanu, Oana Secară, Mariana Tofan, Angela Petrean- Varjasi, Bianca Andras, Ileana Aciortănoaiei şi Raluca Hanc; Data reprezentaţiei: 21 ianuarie 2018