ABŢINE

„Silvia se abtine in o mai provoca pe Iulia Albu […]” kanald.ro

„Totodată, vădit fiind conflictul de interese, Tiberiu Niţu se abţine în a soluţiona cererea DNA de sesizare a Senatului ca să se obţină avizul urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea.”, EVZ, 15.01.2016

Comentariu. Verbul reflexiv „a se abţine” se construieşte cu prepoziţia „de la” (ceva): ne abţinem de la băutură, de la mâncare etc. În ambele exemple de mai sus, trebuia scris „se abţine de la a o mai provoca…” şi „se abţine de la a soluţiona”.

 

CA ŞI

Voi relua aici un comentariu mai vechi pentru că abaterea, de atâtea ori semnalată, persistă şi nu vedem ieşirea:

„Guvernul, ca şi proiect, este realizat, dar membrii coaliţiei care vor să intre în viitorul executiv stau şi se plimbă prin Bucureşti, a afirmat, joi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.”, Agerpres, 29.12.2016

Comentariu. Un fenomen, necunoscut înainte de 1989, este folosirea abundentă a lui „ca şi” în locul lui „ca” fără înţeles comparativ. Rădăcinile greşelii se află în unica exigenţă de puritate lingvistică a românului: oroarea de cacofonie. Este drept, la noi, pancalismul este un fenomen istoric. Încă de pe vremea bunicii, se spunea că singurele cacofonii admise în limba română erau: „biserica catolică”, „Ion Luca Caragiale” şi „tactica cavalerească”.

Mai întâi, să vedem ce este cacofonia. DEX-un spune: „asociaţie neplăcută de sunete; cacofonism”. Două lucruri trebuie să reţinem: că o asociaţie neplăcută poate include şi alte întâlniri de sunete, nu doar pe cea la care ne referim şi că unele cacofonii nu pot fi, în niciun chip, evitate: „Banca Comercială Română”. Soluţia pentru scandaloasele „coprofonii” (în niciun alt idiom romanic lumea nu-şi bate capul cu aşa ceva!) este fie prin pronunţarea, între cuvinte, a magicului „virgulă”, ceea ce este supărător, fie prin soluţii mai ingenioase, stilistico-sintactice: introducerea unui determinat, folosirea unui sinonim etc.

Această fobie lingvistică a dus la apariţia lui „ca şi” ca soluţie anticacofonică: „ca şi cercetător, am un salariu derizoriu”. Mai grav, „ca şi” se extinde cu repeziciune şi unde nu e nimic de evitat, ca în acest exemplu: „ca şi profesor, sunt preocupat de soarta învăţământului”. În astfel de construcţii, doar „ca” se justifică, sensul fiind de „în calitate de”. Din păcate, noua întrebuinţare s-a împământenit şi în loc să repare stilul aduce grave stricăciuni sintaxei.

A nu se înţelege că atunci când dorim să facem o comparaţie, „ca şi” nu poate fi folosit:

„Parfumul părului îl ardea pe Emanuel ca şi surpriza fascinantă a sărutului, ca şi căldura limpede a braţului ei descoperit.” (Max Blecher, Inimi cicatrizate)

Dacă în comparaţii, cu sensul lui „precum”, „asemenea”, nimic nu se poate obiecta, în schimb, atunci când subînţelegem „în calitate de”, „cu funcţia de” etc., „ca şi” trebuie eliminat cu desăvârşire.

 

CĂDEA

„Ministrii pe domeniu din cele 27 de tari ale UE au cazut la acord asupra unui nou set de amsuri [măsuri] care sa remedieze problemelor privind pescuitul.”, Green Report

„Toti nutritionistii din lume au cazut la acord ca persoanele care mananca dimineata sunt mai slabe si mai echilibrate din punct de vedere alimentar.”, perfecte.ro

Comentariu. Expresia „a cădea la învoială” este sinonimă cu „a cădea de acord”. Se observă însă o incorectă combinare a acestor expresii, de unde a rezultat „a cădea la acord”, construcţie pe care ar fi normal să o evităm.

 

CADĂ

„Iata, desi parea o sarcina usoara, alegerea unei cade de baie se dovedeste dificila, tocmai din pricina diversitatii foarte mari de modele.”, blog.mestere.ro

Comentariu. Pluralul substantivului „cadă” este „căzi”. La fel şi la genitiv, spunem: „alegerea unei căzi de baie”. Pe Google se înregistrează însă un mare număr de anunţuri care folosesc forme flexionate greşite.

 

CALCHIA

„Din fericire creştinismul a calchiat mâine Adormirea Fecioarei, a Maicii Domnului, peste serbarea Reginei zeilor şi a oamenilor, soţia lui Zeus.”, EVZ, 14.08.2015

Comentariu. Verbul „a calchia” are următoarele sensuri în română:

CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiţă cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.

În exemplul de mai sus sunt cel puţin două abateri. Una ţine de sens: jurnalistul dorea să spună „a suprapus”, nu „a calchiat”, care, după cum se poate vedea în articolul de dicţionar, este nepotrivit. O a doua ţine de complementul de timp „mâine”. Biserica putea face acţiunea doar în trecut. Aşadar, nu putem combina un verb la perfectul compus cu un adverb de timp care se referă la viitor: „a calchiat mâine” (sic!).

În alte folosiri recente, apare tot mai frecvent, prin extensie, sensul „a copia”:

„Stânjenitor rămâne, însă, precedentul Kosovo, după care Moscova şi-a calchiat în bună parte agresiunea.”, revistacultura.ro

„Această propunere legislativă a aparţinut unor deputaţi ai Partidului România Mare, ea a fost retrasă, ca urmare a faptului că, după stilul specific, onor' Guvernul României a calchiat, ca să nu zicem "furat", ideile din textul acestei propuneri, în Ordonanţa nr. 38/2004.”, Dezbateri parlamentare

„Impreuna cu altii a scris o carte, in care a calchiat ce a crezut el ca este mai bun dupa un manual adus din Occident, apoi inca una, mai o compilatie, mai un plagiat, sprijinul unui tovaras, cateva obediente bine facute si gata - reconvertirea se produsese.”, Ziarul de Iaşi, 30.01.2017

 

CALIBRU

„Sigur că iertarea este crestinească, dar adevărul nu trebuie ocolit, iar meritele cîntărite cu atentie, chiar dacă practicăm stergerea păcatelor de diverse calibruri si tindem spre reconciliere peste timp.”, edituracasaradio.ro

Comentariu. Substantivul „calibru” are pluralul „calibre”. Cu toate acestea, o a doua formă, „calibruri”, este destul de frecventă, mai ales în expresia „de diverse calibre”.

 

CANAL

„Vicepreşedintele Guvernului Voivodinei, secretar provincial pentru agricultură, gospodărirea apelor şi silvicultură, Branislav Bogaroški a semnat şi a înmânat contractele de cofinanţarea lucrărilor la reglementarea reţelei de canaluri, în funcţia desecării pământului arabil – reprezentanţilor ai 40 de comune voivodinene.”, RTV, 17.06.2015

Comentariu. DOOM2 a restrâns pluralul substantivului „canal” la o singură formă: „canale”. Prin urmare, „canaluri” este o formă în afara normei, deşi foarte frecventă. Ca formă istorică, „canaluri”, până nu demult acceptată, apare la Kogălniceanu, Bălcescu, Filimon şi mulţi alţii. Întreabă retoric Iorgu de la Sadagura, personajul lui Alecsandri:

„ Ce-i o ţară fără canaluri, fără comerţ, fără industrie, fără drumuri, fără lib...”

 

CANAT

„Fereastra doua canate cu o deschidere batanta si o deschidere batanta-rabatabila.”

Comentariu. Substantivul „canat” are două forme de plural, specializate semantic (DOOM2):

canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte

canát2 (parte a uşii) s. n., pl. canáturi

Cum era de aşteptat, vorbitorii le încurcă, aşa cum se poate vedea din reclama de mai sus, unde forma corectă era „canaturi”.

 

CAREVASĂZICĂ

„Sunt, care va să zică, contracandidaţi pentru o aceeaşi felie de tort.”, revistaciao.ro

Comentariu. Având funcţie de adverb sau de conjuncţie, DOOM2 a decis scrierea într-un singur cuvânt: „carevasăzică”. Pe Google, forma scrisă despărţit are 55.300 de ocurenţe, în timp ce forma scrisă sudat are 27.500 de ocurenţe, cam jumătate, ceea ce înseamnă că va dura multă vreme asimilarea noii ortografii.

 

CASTEL

„Un amalgam de stiluri, de la vile, la temple, la casteluri, se aliniaza pe strada principala din Buzescu, care are o populatie de 5.000 de locuitori.”, Opinia Timişoarei, 21.08.2012

Comentariu. Spune normă că pluralul substantivului „castel” este „castele”. Nimic de spus, pentru că norma se respectă. În română, limbă neaşezată în privinţa pluralului, întâlnim, adesea, şi forma „casteluri”. În toate aceste cazuri de plural dublu, este important să diferenţiem între o tendinţă contemporană şi acele dublete clasice (istorice sau poetice), pe care dicţionarul este obligat să le menţioneze. Forma „casteluri”, bunăoară, o întâlnim la Hasdeu, Bălcescu, Odobescu, I. Ghica ş.a., în aceeaşi epocă, alternând cu „castele” (acelaşi Bălcescu, Russo, Eminescu ş.a.)

„Mihai îşi avea armia astfel împărţită în deosebitele părţi ale Ardealului: secuii rămăseseră în ţinutul lor; ungurii mercenari, în număr de 1 500, era aşezaţi lângă oraşul Braşov, pe malurile râului Bârsa, prin satele şi castelurile nobililor, ca într-un loc mai lesne de hrană; iar pe cazaci îi aşeză în tabără într-un târg numit Arany, pe ţărmul Mureşului, lângă cetatea Deva. (BĂLCESCU, Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul)