Mai întâi, am cules de pe paginile de ştiri exemple proaspete de folosire greşită a lui ca şi:

„vom purta discuţii cu partidele care s-au manifestat clar ca şi opoziţie în Parlament” (HotNews, 18.01.2018);

„Prima femeie nominalizată ca şi premier din istoria României” (PresaSM, 18.01.2018);

Ca şi orice început avem probleme de personal, avem şi alte probleme, dar spitalul ca şi facilitate este o realizare absolut deosebită.” (DC News, 18.01.2018).

Lista cu astfel de exemple este, în România de azi, enormă.

Substituirea greşită a lui „ca” prin „ca şi”, când nu este vorba de o comparaţie, este o abatere ivită în ultimele decenii. Am arătat într-un articol mai vechi că „rădăcinile greşelii se află în unica exigenţă de puritate lingvistică a românului: oroarea de cacofonie.” Afirmam, de asemenea, că la noi pancalismul lingvistic este deja un fenomen istoric. Istoric, da, dar de durată scurtă şi cu specific mai degrabă şcolăresc decât academic. Încă dinainte de război, se spunea în clasă că singurele cacofonii acceptate erau: biserica catolică, Ion Luca Caragiale şi tactica cavalerească. Recent, consultanţii de pe Internet au mai adăugat şi altele, în fapt inevitabile: epoca capitalistă, muncă calificată, marcă comercială înregistrată, Banca Comercială Română, Banca Carpatica, Monica Columbeanu etc.

Aici se impune o digresiune. Ce este, de fapt, cacofonia sau cacofonismul? DEX-ul ne răspunde: o „asociaţie neplăcută de sunete”. Cuvântul cacofonie este un neologism de origine franceză, împrumutat la rândul său din grecescul κακοφωνία, „voce sau sunet urât”, derivat din adj. κακόφωνος, „cel care are o voce urâtă sau care scoate sunete neplăcute”, unde κακος, înseamnă „urât”, iar φωνή, „voce”.

Din necunoaştere, lumea s-a concentrat la noi pe secvenţele -ca + ca-, -ca + ce-, -ca + ci-, -ca + co-, -că + ca-, -că + câ-, din oroarea de a emite „coprofonii”. În realitate, există nenumărate îmbinări neeufonice, dar la care nu reacţionam la fel de furibund. Unele sunt doar supărătoare, fără ca secvenţa să aibă vreun înţeles: -la + la- („la Lalescu”), -sa + sa- („casa sa”), -lui + lui („fratelui lui Lucian”). Mai grave sunt considerate cele cu sens licenţios, pretext de glume neaoşe: -pul + la- („bagă capul la cutie!”), -cu + ru- („cu rucsacul în spate”) etc.

Reacţia vorbitorilor la „coprofonii” a fost fie pronunţarea, între cuvinte, a iritantului şi aberantului „virgulă” („pentru că virgulă când”), fie prin soluţii mai ingenioase precum introducerea unui determinat („ca simplu coleg” în loc de „ca coleg”), folosirea unui sinonim („ca tovarăş de arme” în loc de „ca camarad de arme”), modificarea topicii („A zis că şi mâine caută serviciu” în loc de „A zis că caută şi mâine serviciu”) etc.

Astfel, folosirea lui „ca şi” în locul lui „ca”, în enunţuri necomparative, provine din nevoie de eliminare a cacofoniei: „ca şi cercetător, am un salariu mizerabil”. Totuşi, aşa cum s-a observat, soluţia găsită s-a extins cu repeziciune şi acolo unde nu e nimic de evitat: „ca şi profesor, sunt preocupat de soarta învăţământului”.

Acestea fiind faptele, să tragem acum cuvenitele concluzii:

1. Nu avem niciun temei lingvistic să ne preocupăm în chip maniacal cu acest fenomen sintactico-stilistic numit „cacofonie”. În celelalte limbi neolatine (şi nu numai) nu există astfel de obsesii. Mai mult, chiar în DEX (2009), la articolul „ca”, dăm peste acest exemplu cum nu se poate mai cacofonic: „O carte ca cea din raft”. Mii de alte exemple ar putea fi date din scriitorii noştri:

„Nu vă facereţ ca calul fără minte” (Dosoftei, Psaltirea, 1672)

„Iară de nu va asculta nici besérica, fie ţie ca cel păgân şi ca un vameş.” (Antim Ivireanul, Învăţătura bisericească, 1709)

„Damele ca castelanele din veacul de mijloc erau judecătoare şi, prin dulcele lor zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult, iar prin reflecţiile lor de bun gust, fine şi drepte, înviau societatea.” (Mihail Kogălniceanu, Iluzii pierdute, 1840)

„Cine ţi-a dăruit ochii şi luminile care picură, încotro se duc, două rotocoale mai senine ca cerul şi mai albastre ca floarea inului?” (Delavrancea, Luceafărul, 1909)

2. Cu toate acestea, nu putem ignora faptul că există persoane sensibile, cultivatoare de calofonii, adică de asocieri plăcute auzului, care se vor strădui din răsputeri să elimine tot ce ofensează urechea. Iată, de pildă, recomandările pe care le făcea Academia în raportul său de monitorizare a presei, din iunie 2010, referitoare la ca necomparativ:

„Pentru a evita o cacofonie, se pot folosi prepoziţia drept sau locuţiunea prepoziţională în calitate de, dacă substantivul exprimă o calitate. Dacă este vorba de o relaţie, un punct de vedere, se pot folosi locuţiunile prepoziţionale specifice: din punctul de vedere, în ceea ce priveşte etc.”

În raportul din octombrie-noiembrie 2017, Academia devine pentru întâia dată, dacă nu mă înşală memoria, în chip halucinant şi greu de acceptat, vânătoare acerbă de cacofonii:

„Un tip de greşeală foarte frecvent, scuzabil în exprimarea liberă, dar nu şi în cazul citirii unor texte deja redactate, este cacofonia, efect acustic dezagreabil, rezultat din repetarea sau combinarea sunetelor sau a silabelor în enunţ. Această combinare trimite la cuvinte vulgare (tabuuri lingvistice):

  • «cântăreaţa clarifică care sunt...» (Acasă TV, 7.XI);
  • «ea va juca câteva secvenţe alături de...» (Acasă TV, 14.XI); corect: «va juca în câteva secvenţe»;
  • «s-au luptat să supravieţuiască câteva ore bune» (Naţional TV, 5.XI);
  • «puteţi fi la fel ca cele două fete» (Prima TV, 21.X); corect: «ca aceste două fete»;
  • «pe banca campioanei» (Pro TV, 25.XI); corect: «pe banca echipei campioane»;
  • «ca orice cetăţean» (Radio România Actualităţi, 17.XI); corect: «ca orice locuitor»;
  • «muzica care s-a făcut odată» (TVR2, 10.XI); corect: «muzica făcută»;
  • «să se afirme ca centru reprezentativ» (TVR Cultural, 28.X); corect: «drept/în calitate de centru»;
  • «ca să intre topul la fix» (Radio Kiss FM, 25.XI); corect: «ca să intre topul melodiilor la fix»;

sau, pur şi simplu, este disonantă din cauza repetării unor grupuri de sunete:

  • «deoarece cele mai multe» (Realitatea TV, 16.X); corect: «deoarece majoritatea»”.
     

3. A nu se înţelege din tot ceea ce am arătat până acum că atunci când facem o comparaţie, „ca şi” trebuie exclus:

„Parfumul părului îl ardea pe Emanuel ca şi surpriza fascinantă a sărutului, ca şi căldura limpede a braţului ei descoperit.” (Max Blecher, Inimi cicatrizate)

Aşadar, în structuri comparative, folosirea lui „ca şi” cu sensul „precum”, „asemenea”, este legitimă.

În ceea ce mă priveşte, dincolo de folosirea greşită a lui „ca şi” în locul lui prepoziţiei „ca” atunci când vorbim de calităţi (profesii, funcţii, statut etc.) sau de relaţii, anticacofonismul pudibond al Academiei mi se pare o poziţie care nu se sprijină nici pe tradiţie, nici pe tendinţă. Prin urmare, am oroare de oroarea lor!