„Carul cu boi“, între Bentley şi Maybach

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Carul cu boi“
„Carul cu boi“

După câteva luni de absenţă, nelipsitul „Car cu boi“ reapare pe piaţă. De astă dată, o versiune din Tezaurul Patrimoniului Naţional.

Frecvenţa de un „Car" pe lună (cu semnătura lui Nicolae Grigorescu), apărut în licitaţii din ţară sau din străinătate, a fost întreruptă în această iarnă. Însă prima lucrare de gen care reapare este una foarte valoroasă, fiind clasată, conform siteului Artmark, în secţiunea Tezaur a Patrimoniului Naţional. Tabloul „Car cu boi la asfinţit" (foto) este una dintre piesele cele mai importante ale megalicitaţiei de primăvară, de pe 20 martie, care va oferi cumpărătorilor 207 loturi, dublu faţă de reţeta unei licitaţii obişnuite.

Odată trecută surpriza că nu există un singur „Car cu boi", ci peste o sută, investitorii în artă le-au acordat o atenţie proporţională cu frecvenţa şi cu renumele acestor lucrări, fiind adesea foarte bine vândute, dar rareori stabilind recorduri. Lucrări de gen reapar cu mare fecvenţă pe piaţă, semnate nu numai de Grigorescu, ci şi de alţi imitatori şi discipoli. Tot un „Car" de Grigorescu este pictura tradiţională românească cea mai bine vândută pe piaţa internaţională, cu 104.000 de dolari în 2011 la Bonhams New York.

Preţurile  „Carelor cu boi"

„Carele cu boi" nu sunt o invenţie a pictorilor români. Primele lucrări de gen remarcate la nivel european sunt semnate de John Constable, unul dintre primii peisagişti, iar tablouri foarte apropiate compoziţional de cele din România sunt realizate de pictorul romantic rus Ivan Aivazovski în seria de scene rurale „Mica Rusie".

Un alt tablou de gen apare şi sub semnătura lui Vincent van Gogh, fiind datat 1884, aceeaşi perioadă în care Grigorescu impunea la Bucureşti popularitatea acestui subiect  artistic. Totuşi nicăeri în lume tema nu a fost mai apreciată şi mai bogat ilustrată ca în România, iar la nivel mondial, deşi numărul pictorilor ce au pictat „Care cu boi" trece de câteva zeci, Grigorescu este liderul, secondat de van Gogh.

Cele mai scumpe lucrări de gen sunt vândute la Bucureşti. În baza de date Tudor-art.com, cu rezultatele licitaţiilor din ultimul deceniu, cel mai mare preţ a fost obţinut de „Cârciumă la Rucăr", 230.000 de euro, având un car cu boi în centrul compoziţiei. Este al patrulea preţ pentru Nicolae Grigorescu şi, alături de „Întoarcerea de la târg", e vorba de singurele „Care" ce au trecut de 200.000 de euro. Alte două scene de gen se află pe locurile 9 şi 10 în topul personal al pictorului naţional, cu 165.000, respectiv 155.000 de euro.

Foaie de parcurs pentru „Carele cu boi"

Între Bentley şi Maybach, pe acelaşi loc cu Ferrari: nu este schema unei parcări de lux, ci nivelul financiar la care se află operele de artă din cea mai notorie serie a picturii româneşti. „Carele cu boi" de Grigorescu vor rămâne vandabile pentru mult timp, o duzină dintre acestea fiind clasificate în Patrimoniul Naţional. Zece muzee de artă din ţară deţin în colecţie minim un „Car cu boi", iar expunerea de care beneficiază aceste lucrări constituie un permanent stimulent asupra pieţei de artă.

Lucrarea de gen care va fi licitată pe 20 martie este datată 1899, este realizată în tonuri de gri şi prezintă un convoi la asfinţit. Dimensiunile lucrării sunt 30x79,5 cm, iar preţul estimat este de 60.000-120.000 de euro. Cum era de aşteptat, „Carele cu boi" nu mai domină piaţa, prim-planul fiind luat de Tonitza, care are nu mai puţin de opt lucrări în licitaţie. Petraşcu, Băncilă, Iser şi Mutzner sunt prezenţi şi ei cu mai multe picturi. Prima vânzare de peste 200.000 de euro poate fi în acest an „Trei fraţi", de Nicolae Tonitza. Cât priveşte „Carele cu boi", acestea ţin pasul cu preţurile şi împing piaţa atunci când aceasta se urneşte mai greu.

988.000 de euro este valoarea totală a „Carelor cu boi" semnate de Grigorescu şi vândute în ţară în licitaţiile de după 2000

Artişti şi cote: Şirato îşi atacă propriul record

Casele de lictaţii au vândut până acum 34 de lucrări în tehnică majoră şi alte 43 de stampe şi desene semnate de Francisc Şirato. Pragul de 10.000 de euro au reuşit să îl treacă doar nouă dintre tablourile adjudecate. Recordul de autor îl deţine tabloul „Lila în galben", vândut în 2010 cu 50.000 de euro, la Artmark, urmat de „Fetiţa cu rochie albastră", adjudecat cu 45.715 de euro în 2008, la Goldart. După doi ani de vânzări izolate, Şirato a revenit în 2011 cu şase lucrări, trei dintre ele depăşind 10.000 de euro. La finalul acestei luni, Artmark va propune o altă pictură (foto), estimată la 30.000-50.000 de euro.

Agenda investiţiilor: Tonitza, Aman şi Maxy, marile atracţii de la Alis

Pentru sesiunea de săptămâna viitoare, casa de licitaţii Alis a programat 55 de picturi şi desene, cu un sumar mult mai bogat decât sesiunea precedentă. „Peisaj la malul mării", de Nicolae Tonitza, 280.000 de lei (estimare) este cea mai valoroasă dintre picturile oferite. Pictura lui Theodor Aman, „Jardin de Luxembourg" este evaluată la 160.000 de euro, iar pictura figurativă „Iarnă în Bucureşti" a lui MH Maxy are o evaluare de 150.000 de lei.

Ipolit Strâmbu, Gh. Vânătoru şi Jean Cheller sunt prezenţi cu lucrări evaluate sub 50.000 de lei, iar alte lucrări interesante ale licitaţiei sunt un nud de Ioana Stătescu (6.000 de lei) şi un peisaj în stil flamand semnat de Gh. Vrănăţeanu (evaluat la 12.000 de lei). În ultima licitaţie de la Alis, acum două săptămâni, cel mai bun preţ a fost obţinut de un tablou al lui Ipolit Strâmbu, „La crâşmă", adjudecat cu 20.000 de lei. Alte vânzări notabile au mai fost „Flori la fereastră", de Kimon Loghi, 5.000 de lei, şi „Care cu boi, iarna", de Ludovic Bassarab, 2.000 de lei.

Clasamente de artă: Cele mai scumpe semnături Rudolf Schweitzer Cumpăna

1. „În vizită" (foto) (Artmark, 2011), 40.000 de euro
2. „Familie de ţărani" (Artmark, 2011), 26.000 de euro
3. „Cina dulgherilor" (Artmark, 2010), 23.000 de euro
4. „Hamali în portul Brăila" (Artmark, 2010), 21.000 de euro
5. „În faţa vetrei" (Artmark, 2011), 20.000 de euro
6. „Trei ţărani" (Artmark, 2011), 20. 000 de euro
7. „Piaţa Mică din Sibiu" (Artmark, 2011), 17.500 de euro
8. „Alegoria toamnei" (Artmark, 2010), 17.000 de euro
9. „La o mămăligă" (Artmark, 2011), 14.500 de euro
10. „Alai de nuntă" (Artmark, 2011), 13.500 de euro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite