În culisele festivalului „Anonimul“

3.000 de oameni au venit la Sfântu Gheorghe pentru a vedea cele 57 de filme din competiţie. În Deltă, actorul Dorian Boguţă a fost singurul care a scăpat de ţânţari, iar criticul de film Irina-Margareta Nistor s-a întors pentru scurt timp la „meseria de bază“, tradusul.

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat în perioada 9-15 august, a avut parte de invitaţi calzi şi sociabili: actriţa Maria Popistaşu, actorul Dorian Boguţă, scenaristul şi regizorul Răzvan Rădulescu, producătorul american al filmului „Teenage paparazzo", Matthew Cooke (incredibil de vivace, dat fiind şocul unei călătorii lungi combinat cu cel termic  - temperatura nu s-a lăsat în nicio zi mai prejos de 39 de grade), regizorul polonez Pawel Borowski sau cehoaica Mira Fornayova.

Bucuriile şi necazurile

Festivalului i-a lipsit însă suflul competiţional, majoritatea filmelor - dar mai ales cele din secţiunea lungmetraj de ficţiune, cea mai importantă din festival - fiind slab articulate şi fără urmă de provocare, fie ea vizuală, conceptuală sau emoţională.

Aşa că marile bucurii au stat în descoperirea oamenilor, în detaliile unor conversaţii şi-n acea atmosferă de „adunare" specifică festivalului - un schimb de idei relaxa(n)t şi hrănitor.

La capitolul lucruri cool, câştigător a fost concertul de muzică electronică al lui DJ Gojira, la care s-a şi dansat, iar sesiunile de Q&A au dinamizat publicul. Dar să le luăm pe rând.

Paparazzi

Deliciul proiecţiei-vedetă de la „Anonimul", documentarul „Teenage paparazzo" în regia lui Adrian Grenier, cunoscut publicului din serialul HBO „Anturaj" (2004), proiectat în secţiunea „Actori în spatele camerei", a fost o scenă cu Paris Hilton. Povestea unui paparazzo precoce, Austin Visschedyk, un puşti blond şi iute de 13 ani, documentarul a ridicat o problematică interesantă, cu trimitere (şi) la revoluţia site-urilor de socializare - Twitter, Facebook -, dar şi la mitologia celebrităţii personale. Un film despre generaţia-recompensei-imediate (a existat şi o trimitere la o copertă celebră a revistei

„Time" din 2006 - „Person of the Year: You"), chiar dacă printre comentariile celor din public o caracterizare l-a „făcut" un film pentru noua-generaţie-de-adolescenţi-americani, reducându-i din target. Rama documentarului - relaţia-experiment dintre un star (în acelaşi timp şi regizor al documentarului), Adrian Grenier, şi tânărul paparazzo Austin - a făcut loc unei dezbateri despre relaţia vedetelor (dar nu doar a lor) cu mass-media.

Paris Hilton

Matthew Cooke şi Irina-Margareta Nistor

Executat după o reţetă curat americană, din care n-au lipsit nici morala şi nici un strop de eroism, documentarul a reuşit să „trezească" publicul. Post proiecţie, producătorul american Matthew Cooke a răspuns câtorva zeci de întrebări (majoritatea masculine), fiind tradus de Irina-Margareta Nistor, selecţioner al secţiunii de scurtmetraje din festival - întoarsă cu această ocazie, după cum a spus, „la meseria de bază".

Culoarea şi zâmbetele au venit odată cu o minipolemică legată de Paris Hilton. Un spectator a vrut să ştie dacă secvenţa în care Adrian Grenier îi vorbeşte starletei (privire pierdută în zare, degete răsucind seducător o şuviţă din părul platinat) este autentică. În documentar, Adrian Grenier îi poves­teşte lui Paris mitul lui Narcis. Reacţia lui Paris: „Oh, chiar? E o poveste adevărată?".

Dialogul a fost scurt, dar consistent: „Faza cu Paris Hilton e pe bune?", a sunat întrebarea din public. „Da, e exact reacţia ei din acel moment", a venit răspunsul lui Matthew Cooke, nu fără câteva insinuări jucând în priviri, iar publicul i-a aplaudat sinceritatea.

Ţânţarii

Ţânţarii din Deltă au temperament. N-a existat cină fără schimburi dese de sprayuri de protecţie - au circulat din mână în mână, peste şi pe sub mese, ca un fel de expresie maximă (şi discret parfumată) de solidaritate. S-au făcut „liste" cu înţepăturile lor, s-a vorbit despre genul ţânţarilor, s-a glumit cântărind agresivitatea ţânţarilor, s-au acoperit umeri şi gambe de teama ţânţarilor.

Singurul care a scăpat neatins a fost actorul Dorian Boguţă. Şi, cât a stat în Deltă, n-a găsit o explicaţie pentru asta. I s-a întâmplat
într-o seară chiar să-i scuture din cămaşa violet deschis - câteva hoarde zburând -, dar pielea lui, bine bronzată, a rămas tot neînţepată.

Competiţia

Florin Piersic jr. a deschis festivalul

Filmele principalei secţiuni, lungmetraj de ficţiune, au venit din Polonia, Slovacia, Polonia, Mexic, Canada, Bosnia Herţegovina, Austria şi România. La secţiunea de scurtmetraje, şase au fost româneşti, dintre care s-au detaşat „Zece", avându-l în spatele camerei pe Dorian Boguţă în ipostază de regizor, şi „Muzica în sânge" al lui Alexandru Mavrodineanu - care a ratat premiul la doar două voturi diferenţă faţă de câştigătorul  „I'll be Zorro someday", în regia francezului Joel Olivier.

În afara competiţiei, bine venite (şi bine primite) au fost producţiile româneşti „Marţi, după Crăciun", în regia lui Radu Muntean (într-o proiecţie specială, premiera urmând să aibă loc în toamnă), „Felicia, înainte de toate", regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, şi „Francesca", în regia lui Bobby Păunescu. Frumos, deşi destul de mass-market pentru un festival, a fost şi „Temple Grandin" (proiectat în Seara HBO), povestea unei autiste interpretate de Claire Danes - apropiată, în construcţie, de „A Beautiful Mind" al lui Ron Howard. Problemele s-au ivit, însă, mai degrabă în competiţie, decât în off-section.

Selecţia de lungmetraj a Ludmilei Cvikova (care, ca în fiecare an, şi-a serbat ziua de naştere la festival) a fost mai slabă ca în alţi ani, cu toate că spectatorii s-au înduioşat, de exemplu, la vederea imaginilor tandru-marine din „La mare" (Mexic) sau au râs la proiecţia „Caravanei cinematografice", în regia lui Titus Muntean. Singurul film ceva mai interesant şi pregnant auctorial a fost „Reîncarnarea lui Troţki", al canadianului Jacob Tierney, o comedie cu accente noir alăturate unor tăieturi regizorale profesioniste. Puterea i-a revenit publicului (o decizie lua­tă încă de la ediţia „Anonimul" de anul trecut, când a şi generat controverse), care face festivalul ceva mai „angajant" - cu toate că n-ar fi fost rău să existe un sistem de mobilizare a publicului să voteze (din cei 3.000 veniţi, doar 349 au votat).

Doar că, în acelaşi timp, acest sistem îi şi reduce din credibilitate. Neasumarea unui juriu profesionist - care, ce-i drept, poate genera şi lupte neplăcute între „găşti" culturale - are şi ea drept consecinţă scăderea nivelului artistic al festivalului. Astfel, raportarea la filme şi la premii nu mai e o raportare la valoare, ci una care ţine de „entertainment", deci de plăcerea spectatorului. Publicul a ales ca premiul „Anonimul" să meargă în acest an către filmul „Zero", al regizorului polonez Pawel Borowski.

Câştigătorul

Regizorul Pawel Borowski, câştigătorul ediţiei

Borowski, un tip trendy, cu ochi albaştri şi ochelari cu rame negre, late, a fost surprins de premiu - a fost şi primul din cariera lui. „Zero", filmat în 34 de zile, în 15 locuri diferite, în două oraşe din Polonia, a fost votat de 101 spectatori. Filmul este primul lungmetraj din cariera lui Borowski, ce-i drept, însă, unul cu 40 de personaje. Chiar dacă n-a fost cel mai bun din competiţie, „Zero" a emoţionat printr-o combinaţie cu care te poţi identifica uşor: secvenţe de viaţă reale, aparent (şi voit) banale, în care personajele trăiesc momente excepţionale. Structura filmului aduce foarte mult cu stilul lui Alejandro González Iñárritu.

Subiectul problematizează noua ordine capitalistă, extremă şi alienantă. Borowski a recunoscut că îşi doreşte ca, dincolo de imaginea unei realităţi, publicul să vadă în film „prima zi din restul vieţii lor". Când a ridicat trofeul „Anonimul", înainte de focurile de artificii care marcau încheierea ediţiei, Borowski le-a strigat spectatorilor: „Filmul e al vostru!". Şi poate chiar aşa a fost.

Premiile Festivalului „Anonimul"

-Marele Premiu „Anonimul" 2010: „Zero", în regia lui Pawel Borowski (Polonia)
-Premiul „Ovidiu Bose Paştina": „Tixeon", în regia lui Felipe Bustos Sierra (Scoţia)
-Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „Amazonia", în regia lui Sam Chen (SUA)
-Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj ficţiune: „I'll be Zorro someday", în regia lui Joel Olivier (Franţa)
-Retrospectiva festivalului va avea loc la Bucureşti, la Muzeul Ţăranului Român, până la 22 august.