Carole Bouquet: „Iubirea nu trebuie să fie publică“

Una dintre marile frumuseţi ale cinematografiei franceze şi fosta logodnică a lui Gérard Depardieu, Carole Bouquet vorbeşte despre puterea şi slăbiciunea pasiunii. Actriţa, în vârstă de 54 de ani, va susţine, vineri şi sâmbătă, la Teatrul Odeon din Bucureşti, spectacolul-lectură „Scrisori către Genica“.Acesta înfăţişează profunda legătură dintre scriitorul şi regizorul Antonin Artaud şi actriţa de origine română

„Adevărul": Care e povestea din spatele spectacolului lectură „Scrisori către Genica"?

Carole Bouquet:  Totul s-a născut din iubirea mea pentru Antonin Artaud. Mi-am dat seama că prejudecăţile iscate de povestea drogurilor sau a bolii, a nebuniei lui îl ascund, îi umbresc întreaga lume interioară. Doar foarte puţini specialişti se încumetă să-l citească. Cititorii obişnuiţi sunt speriaţi fără să-l cunoască, fără să ştie, de fapt, ce-a scris. M-am gândit că prin aceste scrisori oamenii se pot identifica cu Artaud, se pot emoţiona. Cheia e în poezie. Scrisorile lui sunt ca nişte poeme, iar felul în care îi scrie Genicăi, aproape în fiecare zi, nu seamănă deloc cu cel în care eu, sau tu, sau noi am scrie - Artaud e pur şi simplu genial.

Ce le face atât de deosebite?

Scrisorile sunt foarte, foarte frumoase. Sunetul frazelor e splendid. Sunt geniale nu doar în semnificaţia pe care o au, ci şi pentru ritmul lor aparte, există un zgomot, o zbatere în interior... De-a lungul timpului, am fost invitată de mai multe ori să fac un spectacol lectură şi primeam tot felul de propuneri de texte. Atunci am zis: „Nu, nu!". Dacă e să citesc ceva, vreau să fie scrisorile lui Artaud către Genica. Le iubesc din ce în ce mai mult pe măsură ce le recitesc. Ţin acest spectacol de anul trecut, din octombrie, câte o lună în Franţa, apoi plec în turneu. Şi niciodată scrisorile nu m-au obosit. Cu cât le citesc mai mult, cu atât le înţeleg mai mult. Au devenit parte din mine, aşa cum o melodie care-ţi place rămâne în tine.

L-aţi caracterizat pe Artaud drept un Peter Brook „avant la lettre". De ce i-aţi alăturat?

Ce-şi dorea şi ce visa Artaud pentru teatru - transpus în texte fundamentale ca „Manifestul teatrului cruzimii" sau „Teatrul şi dublul său" -, este exact ce face acum Peter Brook. Când Artaud le-a scris, nimeni n-a înţeles despre ce vorbea - încă o dovadă că e nevoie să treacă mult timp ca genialitatea să poată fi înţeleasă.

Ca actriţă vă identificaţi cu tehnicile lui Artaud?

N-aş spune. Cred că tehnica nu aparţine nimănui, e doar în tine - ăsta e felul în care mă raportez la teatru şi la actori. Fiecare are propriile credinţe. Îmi place Artaud omul. Şi-mi place arta lui. L-am citit prima oară la 18 ani, când mi s-a părut obscur, încifrat. Îmi era teamă de felul lui de a gândi, deloc simplu. Când eşti tânăr îţi doreşti răspunsuri şi te gândeşti că dacă nu le primeşti, textul e de vină. Acum Artaud devine atât de clar, de fiecare dată când îl citesc, înţeleg fiecare cuvânt şi fiecare moment. Şi-mi zic că, de fapt, cea confuză eram eu. (Râde)

Actriţa Carole Bouquet a câştigat un premiu César  pentru filmul „Too Beautiful for You“ (1989)

Aţi descoperit ceva nou despre iubire citind scrisorile către Genica?

Nou? Iubirea e aceeaşi de secole. Doar că unii oameni vorbesc despre ea - fie că scriu, pictează sau compun muzică - mai bine decât oricine altcineva. Şi se adresează sufletului, iar asta e ceva ce putem împărtăşi întotdeauna.

Fiindcă vorbim despre starea asta de graţie: care e cea mai mare greşeală pe care aţi făcut-o dvs. din pasiune?

Întreaga mea viaţă. Deci, s-o lăsăm aşa... (Râde)

Jean-Pierre Rassam a fost cea mai mare iubire a dvs. A murit tragic, în urma unei supradoze cu barbiturice. A urmat Depardieu, de care v-aţi despărţit în 2005.  Puteţi face o paralelă între aceste iubiri şi cea dintre Artaud şi Genica?

Orice iubire pe care-o trăieşti n-are legătură cu poziţia ta profesională, ci cu un sentiment pe care-l ai, la un moment dat în viaţă, sentiment pe care-l trăieşte aproape oricare fiinţă din lume. Oamenii împărtăşesc pasiune, vise, dorinţe şi se gândesc cum să şi le satisfacă. Însă, lucrul la care m-am gândit citind scrisorile lui Artaud este că nu poţi cere altcuiva să-ţi umple propria dorinţă, un vis care îţi aparţine doar ţie. Apoi, dragostea nu e niciodată suficientă ca să ajuţi pe cineva. Genica l-a iubit enorm pe Antonin, ani la rând, dar această iubire n-a putut să-l salveze. Artaud cerea ceva ce nimeni nu-i putea oferi, ceva ce, în cele din urmă, se afla doar în interiorul lui. Câteodată poţi cădea la pace cu tine. El n-a putut. 

"Lucrul la care m-am gândit citind scrisorile lui Artaud este că nu poţi cere altcuiva să-ţi umple propria dorinţă - un vis care îţi aparţine doar ţie."
Carole Bouquet
actriţă

„Noi, oamenii, trebuie să ne recunoaştem fragilitatea"

Alături de fostul ei logodnic, Gérard Depardieu

După filmul „Acest obscur obiect al dorinţei", care v-a lansat ca tipul femeii glaciale, seducătoare, aţi luptat tot timpul ca să scăpaţi de această imagine. La ce vă gândiţi când vă vedeţi pe ecran?

Trebuie să-mi repet că sunt eu. De fapt, privesc o vagă amintire a ce am fost odată. Cineva trebuie să mă ciupească şi să-mi spună: „Tu eşti!" (Râde) E atât de departe... Ce mă leagă de un film nu e ce văd pe ecran. De exemplu, relaţia pe care o am cu scenaristul Jean-Claude Carrière este parte din mine. Nu sunt un rol, sunt tot ce am simţit şi am trăit lucrând la un rol.

„Relaţia mea cu lumea nu e armonioasă, poate trec drept o femeie raţională şi controlată, dar nu sunt deloc aşa", mărturiseaţi într-un interviu acordat pentru „The Independent".

E adevărat. Doar că atunci când cineva îmi citeşte dintr-un interviu, prima reacţie e să spun că nu ştiu despre ce vorbeşte. (Râde) Pot spune acelaşi lucru despre mine şi astăzi. Par raţională şi controlată, dar pe dinăuntru nu mă simt deloc aşa. E însă şi parte dintr-un joc: munca mea este paradoxul dintre felul în care arăt şi felul în care trăiesc pe dinăuntru. Astăzi mă folosesc de acest paradox, dar la început era ciudat. Toată lumea mă privea ca pe o  făptură angelică, senină, de parcă aş fi fost vreun fel de călugăr budist şi aş fi putut atinge Raiul - nu că mi-ar fi displăcut s-o pot face, dar eu eram atât de departe de asta...

Ambiţia de a deveni mai mult decât o femeie frumoasă v-a transformat în actriţa şi personalitatea care sunteţi astăzi?

Ei bine, aş zice că n-am avut suficientă ambiţie... (Râde) Cred că aş fi putut face lucrurile mai bine, dar, în mare parte, răspunsul la întrebare e da. Au mai fost şi norocul, şi oamenii din jurul meu. Ce eşti ca om se datorează felului în care reuşeşti să asimilezi întâmplările şi întâlnirile din viaţa ta, lucruri pe care, în acelaşi timp, nu le poţi controla în totalitate.

Antonin Artaud  (1896-1948)

Aţi povestit presei că luaţi droguri la 20 de ani ca să suportaţi mai uşor boala tatălui dvs., care v-a crescut singur - suferea de cancer. De ce n-aţi ascuns asta?

Noi, oamenii, trebuie să ne recunoaştem cumva fragilitatea. Există momente când treci printr-o experienţă violentă şi te simţi singur şi atunci faci ce poţi... Până la urmă, momentul ăsta e parte din viaţa mea.

Cum aţi descrie, din punct de vedere personal, relaţia dintre iubire şi artă?

Nu au nicio legătură una cu cealaltă. Iubirea ţine de intimitate, e pentru tine, o împarţi  doar cu oamenii foarte apropiaţi. Iubirea nu trebuie niciodată să fie publică. Şi e egoistă. Iubind, nu încerci să înţelegi lumea, aşa cum o face arta, ci îţi satisfaci o nevoie, angoasa sau furia. Arta este o viziune asupra lumii care n-are legătură cu dragostea. 

„La femme fatale"

Genica Athanasiou (1897–1966)

Cunoscută pentru debutul în filmul „Acest obscur obiect al dorinţei" (1977) al lui Luis Buñuel, Carole Bouquet şi-a împărţit cariera între roluri de prestigiu - a câştigat un premiu César pentru „Too Beautiful for You" (1989), a interpretat-o pe „James Bond Girl" în 1981 - şi parcursul său în modă: a fost model pentru Casa Chanel şi imaginea parfumului Chanel No. 5 în anii '90.

Consacrată drept tipul femeii glaciale, fatale, Bouquet a fost şi ţinta unor speculaţii referitoare la o posibilă relaţie cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.  Pe 12 februarie, de la ora 15.00, la Sala Elvira Popescu, Bouquet va fi prezentă la proiecţia filmului-cult „Acest obscur obiect al dorinţei" (1977) al lui Luis Buñuel. Actriţa se află pentru prima oară în Bucureşti la invitaţia Ambasadei Franţei şi a Institutului Francez din Bucureşti.

Scrisori emoţionante

Povestea de iubire dintre Genica Athanasiou şi Antonin Artaud (1896-1948) a început în 1921, când cei doi erau colegi în trupa de teatru „L'Atelier" a lui Charles Dullin. În fiecare zi în care nu sunt împreună, Artaud îi trimite Genicăi poezii şi scrisori pasionate, care, editate în volum, constituie una dintre cele mai frumoase corespondenţe amoroase ale tuturor timpurilor. Geniu pentru unii, nebun pentru alţii, Antonin Artaud a fost poet, dramaturg, regizor de teatru, actor şi artist plastic.

Membru al mişcării suprarealiste până în 1926, urmărit în permanenţă de propria nebunie, poezia şi teatrul lui Artaud reflectă mereu această stare la limita raţiunii, accentuată de practicile toxicomane. Operele sale precum „Manifestul teatrului cruzimii" (1932) sau „Teatrul şi dublul său" (1938) au  marcat viitorul teatrului.