Reevaluarea generalului Pacepa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Mihai Pacepa
Ion Mihai Pacepa

Moda reevaluărilor, patentată la Bucureşti de firea capricioasă a preşedintelui Traian Băsescu, nu l-a ocolit nici pe fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa.

După ce Nicolae Ceauşescu şi regimul său l-au declarat trădător şi l-au condamnat la moarte, după ce la mijlocul anilor 90 a fost socotit  erou şi i s-au restituit, la presiunea presei a cărei porta-voce a fost Sorin Roşca Stănescu, nu doar gradul militar ci şi proprietăţile, după ce în 2009, specialista în răspopiri, tumbe, oportunism şi aviatorism politic pe nume Lucia Hossu Longin a reuşit să îl păcălească pe domnul Gabriel Liiceanu şi a publicat la prestigioasa editură Humanitas o carte ce se pretinde una de interviu cu fostul general, carte în care se arăta foarte intimă cu acesta şi care, prin atmosferă şi înscenare, seamăna cu romanele poliţiste ale lui Teodor Constantin- incipit-ul e tras la indigo după Căpitanul de cursă lungă-, după ce aceeaşi doamnă a mai înceluit nişte bani de la TVR pentru un film-omagiu cu respectivul, lucrurile par să se schimbe acum în chip radical.

În aprilie, majoritatea participanţilor la o dezbatere pe tema “”Pacepa”, dezbatere organizată din iniţiativa politologului Stelian Tănase, a căzut de acord că fostul general a fost un corupt, că dezertarea lui nu a avut nimic eroic, că Pacepa a fost agent dublu, că specialist în dezinformare fiind, a reuşit să îi păcălească pe americani şi pe fostul preşedinte Ronald Reagan. Ba chiar că ar fi păcălit şi Departamentul românesc al postului de radio Europa liberă şi pe directorul de atunci al acestuia, istoricul Vlad Georgescu, care a comis “imprudenţa” de a-i serializa cartea.

În urmă cu vreo zece zile, un istoric şi profesor universitar specializat în serviciile secrete, un fost director al SIE şi un fost procuror militar cu mare expunere într-o anumită perioadă, procuror care are tristul meritul de a nu fi finalizat nici una dintre marile cauze cu elucidarea cărora a fost însărcinat, cu toţii invitaţi în studiourile Realităţii tv, au readus pe tapet tema Pacepa. Prilejul imediat fiind apariţia în SUA a unei cărţi semnată de Ion Mihai Pacepa şi de istoricul şi profesorul de drept Ronald Rychlack, carte intitulată Dezinformarea. Un fost spion dezvăluie strategii secrete de subminare a libertăţii, de atacare a religiilor şi de promovare a terorismului, carte pe care, evident, nici unul nu a citit-o (se pare că între timp fostul spion şef şi-a răscumpărat greşeala), fapt ce nu i-a împiedicat nicidecum să o comenteze, fie şi tangenţial. Pentru ca mai apoi să se ocupe de bestseller-ul generalului, Orizonturi roşii, desfiinţat şi el fără milă.

Fără îndoială că citită azi, scrierea fostului general oferă numeroase motive de insatisfacţie şi ridică mai multe semne de întrebare decât a făcut-o în momentul apariţiei sale, în toamna anului 1987. Pe de altă parte, se cuvine reamintit că atunci când a luat decizia transmiterii în foileton a cărţii, o decizie care, din câte se pare, l-a costat viaţa, fostul director al Europei libere în limba română, Vlad Georgescu, ale cărui calităţi de jurnalist şi de manager au fost atunci în chip strălucitor dublate de calificarea sa de istoric, a dat o lecţie de deontologie la ale cărei detalii nu ar fi deloc inutil să reflectăm puţin şi azi.

Vlad Georgescu ştia foarte bine că Orizonturi roşii reprezenta ceea ce s-ar putea numi o carte-dinamită. Intuia încă din noiembrie 1987, când a anunţat serializarea ei în spaţiul Actualităţii româneşti, că difuzarea ei îi va aduce postului pe care îl conducea o mulţime de ascultători. Iar când în ianuarie 1988 a început transmiterea Pacepiadei, aşa cum o numea hâtru Neculai Constantin Munteanu, vreme de trei săptămâni, la ora 7 seara, străzile României erau pustii căci mai toţi locuitorii ţării erau conectaţi la frecvenţele Europei libere.

Numai că Vlad Georgescu şi-a exprimat, în cel mai onest chip cu putinţă, atât în editorialul ce anunţa intenţia transmiterii în serial a cărţii, editorial difuzat la data de 14 noiembrie 1987, cât şi în discuţia cu Emil Hurezeanu de după încheierea serializării, discuţie ce a trecut pe unde la data de 25 ianuarie 1988, argumente rezerve în legătură cu calitatea de document a ceea ce scria fostul general. Ambele pot fi consultate liber pe site-ul postului.

Vlad Georgescu a atras atenţia asupra înclinaţiilor spre senzaţional ale semnatarului Orizonturilor roşii. A evidenţiat încercările sale de ficţionalizare, a remarcat recursul la un dialog îndoielnic, dialog ce nu prea avea cum să fie unul real de vreme ce volumul apărea la o distanţă de zece ani de la defectarea martorului, care martor a avut grijă să atragă atenţia în repetate rânduri, în chip preventiv, asupra memoriei lui autodefinită drept ieşită din comun. Tot Vlad Georgescu aprecia că ar fi fost bine dacă Orizonturi roşii ar fi oferit mai puţină literatură şi mai multă analiză. Directorul Departamentului românesc al Europei libere avea numeroase reticenţe faţă de succesele în domeniul spionajului economic cu care se lăuda Ion Mihai Pacepa cât şi faţă de excesele de prost gust din relatările despre deşănţatele chefuri ale nomenclaturii în frunte cu Nicu Ceauşescu ori din cele despre obsesiile cu caracter sexual ale Elenei Ceauşescu.

Trebuie precizat că foarte puţin din aceste pasaje dubioase a trecut pe post, lui Emil Hurezeanu revenindu-i sarcina de a pregăti textul pentru difuzare, o difuzare în conformitate cu riguroasa deontologie a radioului de la München.

Transmiterea cărţii a provocat furia regimului de la Bucureşti. “Agenţia totalitară, nereprezentativă şi teroristă”, cum inspirat numea acest regim, într-un text datând din 1955, Mihail Fărcăşanu, primul director al Serviciului românesc al Europei libere (cf. Viitorul libertăţii, Editura Polirom, Iaşi, 2013) nu l-a ameninţat cu moartea doar pe Vlad Georgescu. Ameninţări au primit şi alţi redactori ai Europei libere ( în speţă Emil Hurezeanu şi N. C. Munteanu), unii dintre crainicii ce asigurau lectura fragmentelor selectate, dar şi reprezentanţi ai managementului american al postului.

Nu, fără îndoială, fostul general nu a fost nici un moment un erou. Nu a ales să fugă din cine ştie ce motive de conştiinţă ori fiindcă nu dorea să îndeplinească ordinele “arhitectului şef” de a-l ucide pe Noel Bernard. Dar cu toate aceste rezerve, apariţia şi difuzarea pe unde scurte a unor ample fragmente din Orizonturi roşii a avut consecinţe semnificative nu doar peste hotare, ci, în primul rând, în conştiinţa românilor.

Reevaluarea, după părerea mea oportună, a lui Ion Mihai Pacepa nu trebuie să conducă la punerea sub semnul întrebării a deciziei de transmitere pe unde a cărţii acestuia. O decizie ce trebuie judecată în contextul întortocheat, negru, al cumplitului amurg al comunismului european şi în cel al formei dure căpătate de acest final fără glorie pe teritoriul României.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite