Tudor Ganea, tânărul prozator al anului 2016, îşi lansează al doilea roman
0Joi, 6 iulie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti, Tudor Ganea va vorbi despre cel de-al doilea roman al său, „Miere”, apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. La evenimentul de lansare vor vorbi Laura Câlţea şi Radu Paraschivescu, iar discuţia va fi moderată de Eli Bădică.
Satul Mireni pare un loc banal, dar locuitorii lui nu sunt nici pe departe nişte oameni obişnuiţi. Un tânăr trece cu motosapa dintr-un capăt în celălalt al satului, lăsând în urmă un dezastru, un pilot aduce la sol avionul de vânătoare şi află că băieţelul său s-a vindecat misterios de o boală incurabilă, un cutremur devastează Bucureştiul... O poveste în crescendo, încadrată într-un timp magic.
Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscrisă fără ştirea lui de profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – în special povestiri – şi nu s-a mai oprit. În toată această perioadă a fost însă unicul său cititor şi critic. În 2015 participă la un curs de creative writing ţinut în tandem de Florin Iaru şi Marius Chivu, care îi apreciază prozele şi îi dau încredere în scrisul său. La Editura Polirom a mai publicat romanul „Cazemata” (2016), prezent, alături de alţi 17 debutanţi europeni, în antologia European First Novel Festival – Budapest 2017, pentru care a fost recompensat cu Premiul „Tînărul prozator al anului 2016” şi Premiul pentru debut al revistei Observator cultural.