Revista Lettre Internationale a aniversat 25 de ani şi 100 de numere de la înfiinţare

Peste 1.600 de autori, peste 300 de traducători, peste 150 de artişti plastici, în aproape 13.000 de pagini de revistă s-au numărat în 100 de numere, în 25 de ani de Lettre Internationale.

Apariţia numărului jubiliar 100 al ediţiei în limba română a revistei trimestriale Lettre Internationale a fost marţi seara prilej de (re)întâlnire, la Institutul Cultural Român, a celor care au contribuit, în cei 25 de ani, la realizarea revistei. A trecut un sfert de veac de la prima şedinţă de lucru a redacţiei, în Aleea Alexandru nr. 38, pe atunci sediul Fundaţiei Culturale Române. Sintetizând, cei 25 de ani înseamnă peste 1.600 de autori, peste 300 de traducători, peste 150 de artişti plastici, în aproape 13.000 de pagini de revistă.

„Este greu să realizezi o sută de numere în ziua de astăzi, când mor atâtea reviste şi, mai ales, cele culturale, când este atâta tumult în lume. Dar uite că noi am reuşit! Ne-au ajutat oameni de nădejde, ne-au ajutat oameni care cred în ceea ce credem şi noi, în spiritul culturii, în punţile pe care le poate realiza”, a declarat redactorul-şef al revistei, Irina Horea.

„Cred că trebuie să îi stimăm pe toţi aceia care au contribuit la făurirea ei, care rezistă, de multe ori eroic, să o realizeze şi astăzi. Să ne pară rău că nu avem mai multe astfel de reviste de cultură în ţara noastră şi că în fiecare an mai moare câte una, mai lipseşte câte una. Pentru orice intelectual din România, revista aceasta a însemnat o uşă de întrepătrundere între cultura română şi cea europeană, şi aceasta spune foarte multe despre valoarea celor care au reuşit să o facă”, a spus Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român.

În acelaşi spirit a vorbit şi criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu, vechi prieten al revistei şi membru al Consiliului redacţional.

„Pe vremea când România tânjea după aer proaspăt, Lettre Internationale a fost un vârf de săgeată plecând dinspre ICR, un institut făcut să ducă în străinătate cultura română. A fost un prim semn că ne deschidem, că dorim să fim şi noi europeni din nou, după patruzeci de ani în care uitasem ce înseamnă să fii european”, a declarat Nicolae Manolescu.

Scriitorul Adrian Mihalache a subliniat faptul că „secretul perenităţii este, spus într-un singur cuvânt, fidelitatea. Noi, membrii redacţiei, am rămas fideli nu doar misiunii şi conceptului, aşa cum au fost ele formulate de Antonin Liehm, ci şi metodei mentorului nostru, regretatul B. Elvin, fondatorul ediţiei române a revistei Lettre Internationale”.

Am ajuns la numărul jubiliar 100 al revistei noastre – ediţia română a revistei europene Lettre Internationale!

Text de Adrian Mihalache

La începutul anilor 1980, mai precis în 1984, când Antonin Liehm a conceput revista Lettre Internationalela Paris, scopul era de a crea o tribună în care să se exprime laolaltă vocile din Estul şi din Vestul Europei. În scurt timp, conceptul a fost preluat şi în alte capitale europene, la Roma, Madrid, Berlin. Revistele aveau aproximativ acelaşi format şi aceeaşi concepţie; conţinuturile erau parţial diferite, fiecare ediţie naţională preluând de la celelalte o serie de texte şi adăugând propria contribuţie. După 1990, reţeaua s-a extins în capitalele fostelor ţări comuniste, cu ediţii în limbile naţionale (unele au rezistat în timp, altele au căzut victimă crizelor financiare). Cât despre clivajul Est-Vest, acesta s-a estompat, dar rămâne, şi astăzi, necesitatea de a oferi o polifonie a discursurilor în jurul unor problematici semnificative, ceea ce preocupă şi redacţia ediţiei române: din confruntarea punctelor de vedere ale unor autori străini şi români, sperăm să contribuim la emergenţa unei identităţi culturale europene. Este misiunea pe care ne-am asumat-o încrezători în urmă cu 25 de ani şi de la care nu ne-am abătut până în ziua de azi!

Spiritul festivist fiindu-ne străin, am fost tentaţi să elaborăm numărul 100 cu aceeaşi grijă ca pe celelalte, dar fără elemente distinctive, în spiritul metodei business as usual. Am decis, până la urmă, să marcăm aniversarea printr-un supliment în care 33 (număr cu încărcătură simbolică) de vechi şi fideli colaboratori să scrie câte un eseu pe marginea temei Locuri iubite.Am reprodus coperta primului număr, dar şi alte câteva coperte anterioare. Mai important, am reflectat asupra modului în care revista a evoluat, păstrându-şi identitatea, dar rămânând sensibilă la modificările care afectează permanent „aerul timpului”.

Confraţii noştri francezi de la revista Le Magazine Littéraireau aniversat de curând 60 de ani de apariţie într-un mod similar, incluzând un supliment cu fragmente din cronicile care semnalau câte o apariţie literară remarcabilă din fiecare an, începând din 1966 până în 2016. Citindu-le una după alta, remarcăm acuitatea percepţiei critice, dar şi caracterul efemer al succesului literar. O carte face vâlvă, este discutată, eventual ecranizată, dar este rareori recitită şi curând uitată.

Revista noastră nu este una de recenzii, ci de comentarii aprofundate, care, recitite, îşi păstrează, cele mai multe, relevanţa. Secretul perenităţii este, spus într-un singur cuvânt, fidelitatea. Noi, membrii redacţiei, am rămas fideli nu doar misiunii şi conceptului, aşa cum au fost ele formulate de Antonin Liehm, ci şi metodei mentorului nostru, regretatul B. Elvin, fondatorul ediţiei române a revistei Lettre Internationale, alături de care apărem în fotografia din pagina următoare. Pe B. Elvin îl caracterizau discernământul ideatic sigur şi gustul literar ales. Citea enorm şi selecta cu pricepere autorii români şi străini care aveau realmente ceva interesant şi original de spus. Lucra cu răbdare şi fermitate („mână de fier într-o mănuşă de catifea”) cu autorii cărora le solicita articole pe o temă impusă de el. Le cerea să respecte riguros termenele de predare şi să se ridice la standardele de calitate ale revistei. Acestea implicau aprofundarea subiectului, claritatea expunerii şi eleganţa stilistică. Mai dorea un echilibru în poziţionare, respingând tonul polemic, agresiv şi parti-pris-ul polarizat ideologic.

Păstrând neştirbite aceste criterii, am înţeles să ne adaptăm schimbărilor survenite în mentalul colectiv. Am deschis revista către cultura economică, am acordat un loc important analizelor privind societatea bazată pe informaţie şi cunoaştere. Copertele noastre prezintă creaţia plastică a artiştilor români contemporani, fie că lucrează în ţară, sau în străinătate. Despre fiecare dintre cei prezenţi pe coperte publicăm studii care se adresează amatorilor avizaţi, dar nespecializaţi, evitând preţiozitatea limbajului criticii de artă instituţionalizate.

Am avut satisfacţia de a obţine colaborarea unor filosofi, sociologi, scriitori şi artişti străini, care au acceptat să scrie special pentru noi, încadrându-se în tematica indicată de redacţie. Sinergia dintre contribuţiile autorilor români şi cele ale autorilor străini îşi spune cuvântul, manifestându-se şi prin interesul unor reviste străine de anvergură de a prelua, în traducere, articole publicate iniţial de noi. Printre aceste reviste se numără publicaţii remarcabile ca Espritsau L’Atelier du roman.

Am primit şi frumoase daruri cu ocazia jubileului de 100 de numere. Marele artist plastic Pierre Alechinsky ne-a oferit cu generozitate dreptul de a reproduce cinci desene şi de a traduce un fragment substanţial dintr-o carte scrisă de el. În pofida unei difuzări precare, suntem citiţi şi, în tot cazul, suntem atent răsfoiţi. Ilustrul grafician Sempé mi-a exprimat personal satisfacţia în legătură cu prezentarea grafică a revistei. Este adevărat că urmărim, în pofida limitărilor financiare, să realizăm o subtilă tensiune între texte şi imagini, astfel încât să evităm atât arbitrariul, cât şi redundanţa.

În Shakespeare citim că forma cea mai înaltă de fidelitate este aceea faţă de tine însuţi: This above all, to thine own self be true. Să nu uităm, însă, că acest precept este pus în gura lui Polonius, un curtean intrigant, gata să sacrifice pe oricine, chiar pe propria fiică, raţiunii de stat. El, Polonius, este fidel Puterii, cu care se identifică, uitând de autonomia sa personală. Cum să fii fidel ţie însuţi, atunci când eşti în continuă schimbare, ca orice fiinţă vie care răspunde la stimulii intelectuali veniţi din exterior? Răspunsul este dialectic: trebuie să rămâi fidel schimbării înseşi. Sistemul iniţial de valori se păstrează, dar se articulează mereu diferit, în funcţie de noutate. Mai mult, ca revistă, nu trebuie să fim doar receptivi la noutate, să o descoperim şi să o punem în pagini. Avem o ambiţie mai înaltă, aceea de a crea noutatea, stimulându-ne pe noi, dar şi pe colaboratorii noştri, pentru a îndrăzni să depăşim ceea ce ne este dat ca limită general acceptată. Deviza lui Horaţiu, adoptată de Kant, este şi a noastră: Sapere aude. Îndrăznim să învăţăm, învăţăm să îndrăznim.

Mulţumim tuturor celor care, mai mult sau mai puţin vizibili, au contribuit, timp de un sfert de veac, la realizarea revistei.

Nu putem încheia fără un gând pios către Roger Câmpeanu (secretar de redacţie) şi Sanda Gusti (tehnoredactor) care, alături de B. Elvin, au construit eşafodajul acestei reviste.