Povestea Vrăjitorului care a cucerit lumea
0
„Ultima dorinţă”, primul volum din seria „Witcher” de Andrzej Sapkowski, povestea care a stat la baza jocurilor video Witcher, cu milioane de fani în toată lumea, va apărea curând în România, la Editura Nemira, în seria Nautilus Fantasy.
O carte cuceritoare, într-o lume din ce în ce mai fascinată de realităţi paralele şi de fantasy, „Ultima dorinţă” deschide seria lui Andrzej Sapkowski, cunoscut autor polonez, născut – întâmplător sau nu – în acelaşi an cu George R.R. Martin: 1948.
Pentru prima dată apărut în România, la Editura Nemira, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti şi în traducerea Mihaela Fiscutean, volumul „Ultima dorinţă” este o incursiune fascinantă într-un univers al puterilor magice, în care luptele se dau altfel decât în lumea noastră.
„Genul fantasy, aşa cum a susţinut Stephen King, înseamnă poveşti despre putere”, explica Andrzej Sapkowski într-un interviu. „Sau, altfel spus, există două tipuri: fie personajele sunt lipsite de putere şi descoperă apoi puterea în ele însele, în stilul lui Parsifal, fie o pierd şi apoi trebuie s-o regăsească, ca în cazul Regelui Arthur. Iar cititorii devorează cărţile cu entuziasm – sunt siguri că în cele din urmă personajele vor obţine sau vor recâştiga puterea, dar sunt nerăbdători să afle cum”. Aceasta ar fi, pe scurt, reţeta de succes a literaturii fantasy, explicată de scriitorul polonez Andrzej Sapkowski, care o aplică abil în această serie care a cucerit milioane de fani.
În volum cititorii pot descoperi povestea lui Geralt, un vânător cu păr alb şi ochi pătrunzători, cu puteri magice, elixire fermecate şi gânduri necurate. Vânătorul-Vrăjitor este… un luptător periculos şi un asasin fără milă. Iar victimele sunt alese pe sprânceană… Cutreierând ţinuturi de poveste, ucigaşul descoperă la fiecare pas că aparenţele sunt înşelătoare: nu oricine pare monstruos e un monstru şi nu orice basm e o feerie cu zâne. Regi incestuoşi, duhuri răzbunătoare, fecioare crude, harpii îngrozitoare şi vampiri fără vlagă îi ies tot timpul în cale. Şi adesea nu sunt ceea ce par…
Povestea a aprins imaginaţia nu doar a cititorilor, ci şi pe a creatorilor de jocuri video, care au imaginat unul dintre cele mai îndrăgite astfel de jocuri, primul fiind lansat în 2007, cu mare succes. Continuarea a apărut în 2011, iar partea a treia s-a lansat anul acesta, în luna mai, şi a atins recordul de un milion de precomenzi. Romanele autorului polonez au intrat astfel în cultura populară, mai întâi în spaţiul est-european, apoi şi în vestul Europei şi America, odată cu traducerea în limba engleză, începută tot în 2007.
„Seria Witcher reprezintă o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginaţia debordantă a scriitorului polonez cucereşte orice cititor”, scria „The Guardian”. Popularitatea de care se bucură cărţile lui Sapkowski confirmă, încă o dată, că lumea în care trăim are nevoie de poveste...
În ceea ce-l priveşte pe autorul seriei, deşi jocurile video i-au popularizat cărţile, el nu se declară deloc un fan al lor. „Nu e niciun conflict între mine şi iubitorii jocului. Doar că sunt întrebat adesea dacă jocul e un sequel – cel pe care nu am apucat să-l scriu. Sau dacă următoarea mea carte va fi o continuare a jocului... Răspunsul meu este: Nu, în niciun caz! O carte este o carte, iar un joc rămâne un joc! Jocul video este adaptare, nimic altceva. N-are nimic în comun cu scriitura mea. Cărţile şi jocul sunt două mijloce diferite şi nu vreau să fie amestecate în vreun fel!”
Andrzej Sapkowski s-a născut pe 21 iunie 1948 în Lodz, Polonia. A studiat economia şi a lucrat ca agent de vânzări pentru o companie străină. A tradus literatură science fiction şi în 1986 a scris prima povestire în glumă, dar textul a fost publicat imediat în revista „Fantastyka”. A devenit apoi scriitor full time, cucerind şi publicul larg, şi criticii literari. Faima i-a adus-o seria „Wiedźmin („Vânătorul”), cunoscută sub titlul „The Witcher” şi popularizată la scară largă datorită seriei de jocuri video cu acelaşi nume, care se bucură de un succes răsunător. Saga care l-a consacrat cuprinde trei volume publicate în mai multe ediţii şi sub mai multe titluri. „Ostatnie życzenie” – 1993 (Ultima dorinţă) a apărut iniţial sub titlul „Wiedźmin” în 1990. Au urmat volumele „Miecz przeznaczenia” – 1992 (Sabia destinului) şi „Krew elfów” – 1994 (Sângele elfilor). Seriei i s-au adăugat, în timp, şi alte cărţi, iar autorul a semnat şi alte volume de proză scurtă şi romane. Scriitorul a câştigat numeroase premii prestigioase. A primit două distincţii de la The European Science Fiction Society şi cinci premii Zajdel. În anul 2012 i s-a decernat Medalia de Merit pentru Cultură Gloria Artis în Polonia.
Vă oferim în avanpremieră un fragment din „Ultima dorinţă”, care va ajunge curând în librării.
FRAGMENT
„A doua zi, pe când se îngâna ziua cu noaptea, a fost adus morarul în odăiţa de deasupra corpului de gardă, unde era găzduit vânătorul. L-a adus un oştean îmbrăcat în manta cu glugă. Conversaţia nu a dat cine ştie ce roade. Morarul, îngrozit, mormăia, se bâlbâia. Mai multe a aflat vânătorul de la cicatricele sale: strigoiul avea o deschidere a fălcilor impresionantă şi dinţii realmente foarte ascuţiţi, dintre care patru canini foarte lungi pe maxilarul superior, câte doi pe fiecare parte. Unghiile îi erau cu siguranţă mai ascuţite decât ale pisicilor sălbatice, deşi mai puţin curbate. De altfel, datorită lor reuşise morarul să scape din strânsoare.
După ce a încheiat interogatoriul, Geralt le-a făcut semn din cap să plece. Oşteanul l-a împins dincolo de uşă pe ţăran şi şi-a dat jos gluga. Era chiar Foltest.
– Stai jos, nu te ridica, a spus regele. Este o vizită neoficială. Eşti mulţumit de cele aflate? Am auzit că ai fost pe la palat în cursul dimineţii.
– Da, maiestate.
– Când ai de gând să te apuci de treabă?
– Peste patru zile. După luna plină.
– Preferi să te uiţi la ea mai întâi?
– Nu e nevoie. Dar fiind sătulă… prinţesa… va fi mai puţin activă.
– Strigoiul, maestre, strigoiul. Să nu ne jucăm de-a diplomaţia.
Abia după aceea va fi prinţesă. De fapt, despre ea am venit să vorbim. Răspunde-mi, neoficial, scurt şi clar: va fi sau nu va fi prinţesă? Nu te crampona de nu ştiu ce cod de-al vostru.
Geralt şi-a frecat fruntea.
– Vă confirm, maiestate, că vraja poate fi anulată. Şi dacă nu mă înşel, nu e nevoie decât de o noapte petrecută în palat. Al treilea cântat de cocoş, în cazul în care îl surprinde pe strigoi în afara coşciugului, va face vraja să se destrame. Aşa se procedează de obicei cu strigoii.
– Aşa de simplu?
– Chiar aşa de simplu nu este. Înainte de toate, trebuie să supravieţuieşti acelei nopţi. Pot exista, de asemenea, abateri de la standarde. De exemplu, poate fi vorba nu doar de o noapte, ci de trei. Trei nopţi la rând. Sunt, de asemenea, situaţii… ei bine… fără ieşire.
– Da, a pufnit Foltest. Aud asta întruna de la unii. Monstrul trebuie omorât pentru că este un caz incurabil. Maestre, eu sunt convins că au avut grijă să-ţi spună ce-ai de făcut. Nu-i aşa? Să-I faci felul fără menajamente, de la început, şi să-i spui regelui că n-ai avut încotro. Las’ că, dacă nu te plăteşte regele, te răsplătim noi. Un mod foarte convenabil. Şi ieftin. Pentru că regele ar porunci decapitarea sau spânzurarea vânătorului de monştri, iar aurul le-ar rămâne în buzunar.
– Regele chiar l-ar decapita pe vânător? s-a încruntat Geralt.
Foltest l-a privit lung în ochi pe rivian.
– Regele nu ştie deocamdată, a spus el în cele din urmă. Dar vânătorul trebuie să ia în calcul şi această eventualitate.
Acum era rândul lui Geralt să tacă.
– Am de gând să fac tot ce-mi stă în puteri, a zis el după o clipă. Dar, în cazul în care lucrurile iau o altă întorsătură, voi fi nevoit să-mi apăr viaţa. Maiestatea voastră, de asemenea, trebuie să luaţi în calcul şi această eventualitate.
Foltest s-a ridicat.
– Nu m-ai înţeles. Nu despre asta este vorba. E clar c-o vei trimite pe lumea cealaltă dacă te afli în primejdie, nu contează dacă-mi va fi sau nu pe plac mie. În caz contrar, te-ar ucide ea pe tine, lucru cert şi irevocabil. Nu voi striga în gura mare, dar nu voi pedepsi pe nimeni dacă o va omorî pentru a se apăra. Dar nu voi îngădui să fie ucisă fără a încerca să fie salvată. Au existat deja tentative de a incendia vechiul palat, de a trage în ea cu arcul, de a săpa gropi şi tot soiul de curse şi capcane, până când i-am spânzurat pe câţiva. Dar nu asta e ideea. Maestre, ascultă-mă!
– Vă ascult.
– După al treilea cântat de cocoş nu va mai fi strigoi, dacă am înţeles eu bine. Dar ce va fi?
– Dacă totul merge bine, o jună de paisprezece ani.
– Cu ochii roşii? Cu dinţii de crocodil?
– O adolescentă normală de paisprezece ani. Numai că…
– Ei?
– Doar din punct de vedere fizic.
– Nu mai spune. Dar psihic? În fiecare zi i se va servi la micul dejun o găleată de sânge? Un picior de fecioară?
– Nu. Mental… Nu ştiu ce să spun… Cred că va fi la nivel de, ştiu şi eu, de copil de trei-patru ani. Va avea nevoie de îngrijire specială pentru o lungă perioadă de timp.
– Asta-i clar. Maestre?
– Spuneţi, vă rog.
– Asta i s-ar putea întoarce? Mai târziu?
Vânătorul a rămas tăcut.
– Aha, a spus regele. S-ar putea. Şi atunci cum va fi?
– În cazul în care, după un leşin prelung de câteva zile, se va prăpădi, va trebui să-i ardeţi trupul. Dar foarte repede.
Foltest s-a încruntat.
– Nu cred, însă, a adăugat Geralt, că se va ajunge până acolo.
Pentru mai multă siguranţă, vă dau, maiestate, câteva sfaturi pentru a reduce riscurile.
– Chiar acum? Nu este prea devreme, maestre? Şi dacă…
– Chiar acum, l-a întrerupt rivianul. Se poate întâmpla orice, maiestate. Nu este exclus ca dimineaţă s-o găsiţi în criptă pe prinţesă dezlegată de vrajă alături de cadavrul meu.
– Cum aşa? În ciuda permisiunii mele că te poţi apăra? Permisiune de care se pare că nu prea-ţi pasă?
– Aceasta este o treabă serioasă, maiestate. Riscul este foarte mare. Aşadar, ascultaţi-mă: prinţesa va trebui să poarte permanent la gât un lănţişor de argint cu un safir, de preferat cu incluziune. Mereu. Zi şi noapte.
– Ce înseamnă cu incluziune?
– Safirul trebuie să aibă o mică bulă de aer în interior. De asemenea, în odaia în care va dormi, va trebui să ardă din când în când în şemineu crenguţe de ienupăr, mătură şi alun.
Foltest a căzut pe gânduri.”
Fragment din „Ultima dorinţă”, de Andrzej Sapkowski, copyright Editura Nemira, colecţia Nautilus Fantasy
Se încarcă comentariile...
