„Origini“ de Dan Brown, un eveniment editorial marcat de succes, dar şi de numeroase controverse

A vândut mai mult de 200 de milioane de volume în lumea întreagă; cărţile sale au fost traduse în 56 de limbi, iar „Codul lui da Vinci“, thrillerul care l-a transformat într-un star internţional, este una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate timpurile.

Acum, Dan Brown se pregăteşte de lansarea thrillerului Origini, care a stârnit pasiuni încă de la începutul anului. Odată cu succesul însă vine şi un val puternic de critici din partea unor grupări religioase sau a unor comunităţi de cititori care îi reproşează autorului felul cum descrie creştinismul în cărţile sale. „Practic, Vaticanul a făcut apel la toate bisericile catolice, cerându-le preoţilor să boicoteze cartea. În felul acesta, veţi răspândi cuvântul Evangheliei şi îl veţi acuza pe autor de minciună”, a afirmat  Dan Brown duminică, 1 octombrie, într-un interviu acordat CBS. La  întrebarea reporterului: ,,Vă consideraţi un anti-catolic sau un ateu?’’, Brown a rspuns : „Nu, absolut nu. Religia a adus mult bine omenirii. În acelaşi timp însă, în fiecare religie există facţiuni care preiau anumite metafore sau mituri ale scripturii şi afirmă că sunt fapte adevărate. Acesta este un pericol pentru orice religie, pentru orice filosofie. În Origini, ultimul thriller, care va apărea în această toamnă în toată lumea şi în a doua parte a lunii noiembrie în România, autorul vorbeşte despre  divinitate ca fiind în pragul dispariţiei. „Istoric vorbind, toţi zeii au căzut la un moment dat, spune Brown în acelaşi interviu. Prin urmare, mă întreb: suntem atât de naivi încât să ne închipuim că zeii de astăzi nu vor avea parte de aceeaşi soartă?”. „Credeţi că vom trăi într-o lume mai bună astfel?’’ întreabă reporterul. Răspunsul lui Brown nu îşi propune deloc să calmeze spiritele înainte de lansarea cărţii sale : „Eu cred că planeta noastră o să se descurce foarte bine şi fără religie şi cred că omenirea se îndreaptă în aceast[ direcţie", a afirmat autorul.

Interviul integral poate fi urmărit aici

Iată, mai jos, câteva pagini în avanpremieră.  Este vorba despre prologul thrillerului Origini care promite să devină, ca şi celelalte din serie, un bestseller internaţional.

Origini

Dan Brown

În memoria mamei mele

Trebuie să fim dispuşi să renunţăm la viaţa pe care ne-am planificat-o, pentru a o putea trăi pe cea care ne aşteaptă.

Joseph Campbell

DATE: Toate lucrările de artă şi arhitectură, toate informaţiile de ordin ştiinţific şi toate organizaţiile religioase care apar în acest roman sunt reale.

Prolog

În vreme ce bătrânul tren cu cremalieră îşi croia încet drum în sus pe versantul ameţitor, Edmond Kirsch privea masivul muntos care se înălţa deasupra lui. În depărtare, construită în stânca muntelui, uriaşa mănăstire din piatră părea suspendată în aer, ca şi când cineva ar fi contopit-o, prin cine ştie ce magie, cu buza abisului vertical.

Atemporal, sanctuarul din Catalonia, Spania, rezistase inexorabilei atracţii gravitaţionale vreme de mai bine de patru sute de ani, fără a-şi trăda niciodată scopul pentru care fusese construit, acela de a-i izola de lumea modernă pe cei din  interiorul ei.

„În mod ironic, ei vor fi acum primii care vor afla adevărul, îşi spuse Kirsch, întrebându-se cum aveau să reacţioneze. Istoric vorbind, cei mai periculoşi oameni din lume fuseseră întotdeauna oamenii lui Dumnezeu... mai cu seamă atunci când zeii lor erau ameninţaţi. Iar eu mă pregătesc să arunc o torţă aprinsă într-un cuib de viespi.“

Când trenul ajunse pe culme, Kirsch zări o siluetă solitară care-l aştepta pe peron – un schelet împuţinat, înveşmântat în tradiţionala sutană catolică purpurie cu stihar alb, cu un zucchetto[1]  pe cap. Recunoscând din fotografii trăsăturile osoase ale celui care-l întâmpina, Kirsch simţi un neaşteptat aflux de adrenalină.

„Valdespino a venit personal să mă salute.“

Episcopul Antonio Valdespino era o personalitate importantă în Spania – nu doar un prieten şi un sfătuitor de încredere al regelui, ci şi unul dintre cei mai energici şi mai influenţi militanţi pentru păstrarea valorilor catolice conservatoare şi a standardelor politice tradiţionale.

- Edmond Kirsch, presupun, rosti episcopul în clipa în care Kirsch coborî din tren.

- În persoană, confirmă el zâmbind şi strângând mâna osoasă a gazdei. Vă mulţumesc, eminenţă, pentru că aţi organizat această întâlnire.

- Apreciez faptul că dumneavoastră aţi solicitat-o, replică episcopul, a cărui voce era mai puternică decât se aşteptase Kirsch, limpede şi pătrunzătoare ca dangătul unui clopot. Nu se întâmplă des să fim consultaţi de oameni de ştiinţă, şi mai ales de cineva cu prestigiul dumneavoastră. Pe aici, vă rog.

Valdespino îşi conduse oaspetele pe peron, în vreme ce vântul rece de munte îi şfichiuia sutana.

- Trebuie să mărturisesc, adăugă el, că arătaţi altfel decât mi-aş fi imaginat. Mă aşteptam la un savant, dar dumneavoastră sunteţi mai degrabă...

Aruncând o privire cu o uşoară nuanţă de dispreţ spre elegantul costum Kiton K50 şi spre pantofii Barker din piele de struţ ai oaspetelui său, continuă:

- ...trendy, cred că e cuvântul, nu-i aşa?

Kirsch zâmbi politicos. „Termenul trendy nu mai e la modă de vreo zece ani.“

- Deşi am citit lista realizărilor dumneavoastră ştiinţifice, tot nu ştiu foarte bine cu ce anume vă ocupaţi.

- M-am specializat în teoria jocurilor şi modelarea computerizată.

- Deci faceţi jocuri pe computer pentru copii?

Kirsch bănuia că episcopul afişa un aer neştiutor în încercarea de a se arăta curtenitor. Fiindcă, ştia bine, Valdespino era un cunoscător extrem de bine informat în domeniul tehnologiei şi adesea îi avertiza pe ceilalţi cu privire la riscurile ei.

- Nu, eminenţă. Teoria jocurilor este o ramură a matematicii care studiază tiparele pentru a putea face predicţii cu privire la viitor.

- Ah, da. Parcă am citit că aţi prezis, cu câţiva ani în urmă, izbucnirea unei crize financiare în Europa. Şi atunci când nimeni nu pleca urechea la spusele dumneavoastră, aţi salvat situaţia concepând un program de computer care a readus Uniunea Europeană la viaţă. Cum suna butada aceea celebră a dumneavoastră? „La treizeci şi trei de ani, am vârsta pe care o avea Iisus când a înviat din morţi.“

Kirsch simţi o strângere de inimă.

- O analogie nefericită, eminenţă. Eram tânăr pe atunci.

- Tânăr? râse episcopul încetişor. Şi câţi ani aveţi acum...? Poate patruzeci?

- Exact.

Bătrânul surâse în vreme ce sutana continua să-i fie fluturată de vânt.

- Ei bine, cei săraci cu duhul ar fi trebuit să moştenească Pământul, însă lumea este acum a celor tineri – cei cu preocupări tehnologice, care stau necontenit cu privirile în ecranele video, în loc să şi le întoarcă spre propriul suflet. Trebuie să recunosc, niciodată nu mi-aş fi închipuit că-l voi întâlni chiar pe tânărul aflat în avangarda mişcării. Ştiaţi că sunteţi considerat un profet?

- În cazul dumneavoastră, un profet nu foarte priceput, eminenţă. Când v-am solicitat o întâlnire privată împreună cu colegii dumneavoastră, am calculat că şansele de a accepta se ridicau la numai douăzeci la sută.

- Aşa cum le-am zis colegilor mei, credincioşii au întotdeauna de câştigat ascultându-i pe cei care nu cred. Doar auzind vocea diavolului putem aprecia mai bine glasul lui Dumnezeu. Glumesc, fireşte, surâse bătrânul. Vă rog să-mi iertaţi simţul umorului învechit. Din când în când, filtrele autoimpuse mai dau rateuri.

Cu aceste cuvinte, episcopul Valdespino schiţă un gest.

- Ceilalţi ne aşteaptă. Pe aici, vă rog.

Kirsch zări destinaţia către care se îndreptau – o colosală citadelă din piatră aburcată pe buza unei stânci al cărei perete vertical cobora sute de metri până într-o vale cubărită la poalele unor dealuri împădurite. Descumpănit de înălţime, Kirsch îşi întoarse privirea de la hăul căscat şi-şi urmă gazda pe poteca şerpuită, îndreptându-şi gândurile spre întâlnirea programată. Ceruse o audienţă cu trei importanţi lideri religioşi care tocmai participaseră la o conferinţă în mănăstire.

Parlamentul Mondial al Religiilor.

Începând din 1893, sute de lideri spirituali ai unui număr de aproape treizeci de mişcări religioase din lume se reuneau la fiecare câţiva ani în locuri diferite, pentru o săptămână de dialoguri interconfesionale. Printre participanţi se aflau diverşi clerici creştini influenţi, rabini evrei şi mullahi musulmani din lumea întreagă, dar şi pujari hinduşi, bhikkhu budişti, jainişti, adepţi ai sikhismului şi alţii.

Parlamentul avea ca obiectiv declarat „cultivarea armoniei între religiile lumii, construirea de punţi între diverse mişcări spirituale şi celebrarea comuniunii între toate credinţele religioase“.

„Un ţel nobil“, chibzui Kirsch, care-l considera totuşi un exerciţiu inutil – o căutare fără rost a unor puncte comune întâmplătoare într-un ameste eterogen de poveşti, mituri şi închipuiri străvechi.

Continuând să străbată poteca alături de episcopul Valdespino, Kirsch privi în jos, la stânca abruptă, şi-l străbătu un gând sardonic: „Moise a urcat un munte pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, eu am urcat un altul pentru a face exact contrariul“.

Motivaţia pentru acest demers, îşi spusese el, era una a obligaţiei de ordin etic, însă ştia bine că vizita lui acolo era alimentată şi de o doză considerabilă de orgoliu personal – aştepta nerăbdător să simtă mulţumirea de a sta faţă în faţă cu clericii aceia şi a le vesti iminenta prăbuşire.

„Aţi avut şansa voastră de a ne defini adevărul.“

- V-am citit CV-ul, spuse episcopul pe neaşteptate, întorcându-şi privirea spre Kirsch. Am văzut că aţi studiat în cadrul Universităţii Harvard.

- Da, însă n-am luat licenţa.

- Înţeleg. Nu cu mult timp în urmă, citeam că, pentru prima dată în istoria acestei universităţi, printre studenţii ei sunt mai mulţi atei şi agnostici decât cei care se consideră adepţi ai unei religii. Este o statistică sugestivă, domnule Kirsch.

„Ce pot să zic? ar fi vrut el să-i răspundă. Studenţii noştri sunt cu fiecare an mai inteligenţi.“

Vântul sufla şi mai tare când ajunseră în faţa vechiului edificiu din piatră. Înăuntru, în lumina palidă de la intrare, aerul părea greu de la mirosul dens al tămâii arse. Cei doi bărbaţi străbătură un labirint de coridoare întunecate. Kirsch se străduia să se adapteze la semiobscuritate. În cele din urmă ajunseră în faţa unei uşi din lemn, neobişnuit de mici. Episcopul ciocăni, se aplecă şi intră, făcându-i semn să-l urmeze.

Nesigur, Kirsch păşi peste prag.

Se afla într-o încăpere dreptunghiulară, ai cărei pereţi înalţi erau ticsiţi cu tomuri vechi, legate în piele. Rafturi suplimentare, separate, mărgineau zidurile aidoma unor coaste, alternând cu radiatoare din fontă care şuierau şi zăngăneau, dând impresia stranie că încăperea însăşi era vie. Kirsch ridică privirea spre pasarela cu balustradă ornată care înconjura etajul şi în clipa aceea ştiu fără urmă de îndoială unde se aflau.

„Celebra bibliotecă de la Montserrat“, îşi dădu el seama, uimit de faptul că fusese primit acolo. Se spunea că încăperea aceea găzduia texte rare, chiar unice, la care aveau acces doar acei călugări care-şi dăruiseră viaţa lui Dumnezeu, trăind sechestraţi acolo, pe acel munte.

- Aţi cerut discreţie, îi spuse episcopul. Ne aflăm în cel mai retras spaţiu al nostru. Puţini dintre cei de afară au intrat vreodată aici.

- Un privilegiu generos. Vă mulţumesc.

Păşind în urma episcopului, Kirsh se apropie de o masă mare din lemn, la care aşteptau doi bărbaţi în vârstă. Cel din stânga părea istovit de vreme, cu privirea obosită şi barba albă, încâlcită. Purta un costum negru, boţit, o cămaşă albă şi o pălărie fedora.

- Rabinul Yehuda Köves, i-l prezentă episcopul. Un filosof prestigios, autorul unor scrieri ample despre cosmologia Cabalei.

Kirsch se întinse şi strânse politicos mâna rabinului Köves.

- Îmi face plăcere să vă întâlnesc, domnule. V-am citit cărţile despre Cabala. Nu pot spune că le-am înţeles, dar le-am citit.

Köves înclină din cap, afabil, şi-şi tamponă ochii lăcrimoşi cu batista.

- Iar domnia sa, continuă episcopul întorcându-se spre cel de-al doilea bărbat, este reputatul allamah Syed al-Fadl.

Venerabilul cărturar islamic se ridică şi surâse larg. Era scund şi îndesat, cu o figură jovială care părea să nu se potrivească deloc cu ochii lui pătrunzători. Era înveşmântat într-un simplu thawb[2]   alb.

- Iar eu, domnule Kirsch, am citit previziunile dumneavoastră cu privire la viitorul omenirii.  Nu pot afirma că sunt de acord cu ele, însă le-am citit.

Kirsh zâmbi îndatoritor şi-i strânse mâna.

- Oaspetele nostru, reluă episcopul adresându-se colegilor săi, este, aşa cum ştiţi, un apreciat profesionist în domeniul computerelor, specialist în teoria jocurilor, inventator şi un fel de profet al lumii tehnologice. Ţinând cont de sfera de activitate a domniei sale, m-a mirat solicitarea sa de a ni se adresa în această formulă. De aceea, îl voi lăsa pe domnul Kirsch să ne explice pentru ce se află aici.

Cu aceste cuvinte, episcopul Valdespino se aşeză între colegii lui, îşi împreună mâinile şi ridică spre el o privire nerăbdătoare. Asemenea juraţilor într-o sală de judecată, atitudinea celor trei crea o atmosferă care amintea mai degrabă de Inchiziţie decât de o agapă amicală între nişte minţi luminate. Dintr-odată, Kirsch conştientiză că episcopul nici măcar nu-i pregătise şi lui un scaun.

Mai mult nedumerit decât intimidat, îşi studie o clipă gazdele încărunţite. „Deci aceasta este Sfânta Treime pe care am solicitat-o. Cei Trei Magi.“

Luându-şi un răgaz de o clipă pentru a-şi impune prezenţa, Kirsch se apropie de fereastră şi privi în jos, la superba panoramă care se deschidea dedesubt. Un mozaic de pajişti şi păşuni scăldate în soare acoperea o vale adâncă, lăsând apoi loc piscurilor ascuţite ale munţilor Collserola. Departe în zare, undeva deasupra Mării Balearelor, un front ameninţător de nori de furtună începuse să se adune la orizont.

„Cum nu se poate mai potrivit“, reflectă Kirsch, conştient de tulburarea pe care avea s-o stârnească în scurt timp acolo, în acea încăpere, însă şi în lumea de afară.

- Domnilor, începu el, întorcându-se brusc spre cei trei, cred că episcopul Valdespino v-a transmis deja dorinţa mea de confidenţialitate. Înainte de a continua, aş vrea să repet că ceea ce vă voi comunica trebuie păstrat în cel mai strict secret. Mai simplu spus, cer din partea fiecăruia dintre dumneavoastră angajamentul că va păstra tăcerea. Suntem de acord în această privinţă?

Cei trei bărbaţi încuviinţară în linişte – gest despre care Kirsch ştia că era totuşi inutil. „Vor vrea să îngroape cât mai adânc această informaţie, nicidecum s-o difuzeze.“

- Mă aflu astăzi aici, continuă el, deoarece am făcut o descoperire ştiinţifică, una pe care o veţi considera, cred, surprinzătoare. Este un domeniu pe care l-am studiat ani de-a rândul, cu speranţa că voi găsi răspunsul la două dintre cele mai profunde întrebări ale spiritului omenesc. Iar acum, că am reuşit, mă adresez dumneavoastră, deoarece cred că informaţia pe care o deţin îi va afecta pe credincioşii din întreaga lume într-un mod radical, provocând, probabil, o schimbare de paradigmă pe care n-aş putea s-o descriu decât ca... explozivă. În acest moment, sunt singura persoană din lume care cunoaşte această informaţie. Şi mă pregătesc să v-o dezvălui.

Duse mâna la buzunar şi scoase un smartphone supradimensionat – unul conceput şi realizat în mod special pentru nevoile lui. Telefonul avea o husă viu colorată, cu ajutorul căreia Kirsch îl aşeză în faţa celor trei bărbaţi ca pe un ecran de televizor. Peste o clipă avea să folosească dispozitivul pentru a apela un server ultrasecurizat, îşi va tasta parola de acces din patruzeci şi şapte de caractere şi va accesa o un fişier streaming, o tehnologie multimedia prin care transferul de date de la sursă la o destinaţie este perceput ca un flux continuu.

- Ceea ce veţi vedea, le spuse el, este rezumatul unui anunţ pe care sper să-l împărtăşesc lumii întregi, probabil cam peste o lună. Dar înainte, am vrut să mă consult cu unii dintre cei mai influenţi lideri religioşi, pentru a înţelege mai bine cum va fi primită această informaţie de cei pe care-i va afecta în modul cel mai profund.

Episcopul oftă, părând mai degrabă plictisit decât îngrijorat.

- Un preambul incitant, domnule Kirsch. Vorbiţi de parcă ceea ce aveţi de gând să ne arătaţi va zdruncina marile religii ale lumii din temelii.

Kirsch privi în jur, la tezaurul străvechi de texte sacre şi chibzui. „Nu le va zdruncina din temelii. Le va spulbera“.

Apoi îi cântări din ochi pe cei trei bărbaţi aflaţi în faţa lui. Ceea ce nu ştiau ei era faptul că, peste numai trei zile, Kirsch intenţiona să facă publică prezentarea video respectivă, în cadrul unui eveniment exploziv, meticulos coreografiat. Iar atunci când o va face, oamenii din lumea întreagă vor înţelege că învăţăturile tuturor religiilor de pe Pământ au, într-adevăr, un lucru în comun. Toate sunt greşite.

[1]  Acoperământ mic şi sferic pentru cap, purtat de clericii Bisericii Catolice (n.tr.)

[2] Veşmânt arab asemănător unei robe, lung până la gleznă şi, de obicei, cu mâneci lungi, purtat îndosebi în ţările arabe. (n.tr.)