În prezenţa regizorului-autor, la evenimentul de lansare a cărţii Bricabrac, publicată de Editura Nemira şi lansată la Cinema Elvira Popescu, au vorbit Mihai Chirilov, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, Corina Şuteu şi Cristi Puiu.

Invitaţii au vorbit despre cartea lui Lucian Pintilie şi mai ales despre contribuţia imensă pe care acesta a adus-o la cinematografia românească, depănând de asemenea amintiri cu marele regizor.

Regizorul de teatru şi operă, Andrei Şerban, a povestit despre cotitura imensă în teatru pe care Pintilie a făcut-o, în plin comunism, precum şi despre felul în care actori precum Victor Rebengiuc sau Mariana Mihuţ, şi alţi regizori, precum Sanda Manu, vorbeau despre el: cu trepidaţie.

„...ce urme a lăsat în artişti, cum i-a vrăjit într-un fel.  E un secret. Sunt puţin gelos”, a încheiat Andrei Şerban, înainte de a îi citi regizorului Pintilie o scrisoare deschisă emoţionantă.

Luând cuvântul, Corneliu Porumboiu a povestit despre cum, în urmă cu aproximativ trei ani, o revistă l-a rugat să scrie un text despre Lucian Pintilie, invitaţie care l-a făcut pe Porumboiu să scrie trei variante ale unui astfel de text.

„Am început prin a fi foarte patetic, am continuat prin a fi preţios şi am terminat prin a mă întreba cine sunt eu să scriu despre domnul Lucian Pintilie,” a povestit Corneliu Porumboiu.

Autorul cărţii „Bricabrac” a avut o importanţă deosebită pentru Porumboiu pentru că acesta  a fost persoana cu care şi-a discutat toate scenariile şi toate filmele şi cu care, la fiecare nou proiect, abia aşteaptă să se vadă.

Lansarea „Bricabrac”, în prezenţa regizorului-autor

  <strong>„Reconstituirea” şi Retrospectiva, două experienţe definitorii</strong>

Corina Şuteu, fost ministru al Culturii, a povestit despre experienţa la New York alături de regizorul Pintilie, cu ocazia organizării retrospectivei la Muzeul de Artă Modernă din New York- MoMa.

Ea a menţionat că, personal,  în ceea ce priveşte întâlnirea cu Lucian Pintilie, consideră că două experienţe sunt definitorii. Prima este cea de la 14 ani, când a văzut „Reconstituirea”, în plin comunism. Acesta a fost filmul care a făcut-o să descopere că era ceva profund în neregulă cu societatea ăn care trăia.

„...a fost acel moment de rupere a cortinei, în care am înţeles unde trăiam cu adevărat”, a spus Şuteu.

Cel de-al doilea eveniment definitoriu  s-a petrecut la New York, cu prilejul organizării retrospectivei Lucian Pintilie la MoMa, unde au venit 400 de oameni pentru a vedea primul film din retrospectiva de 11 filme pe care le-au prezentat. Evenimentul, organizat, după cum mărturiseşte fostul ministru al culturii, cu multă frică şi emoţie, a fost din prima zi sold-out, „un succes absolut fabulos”.

Totuşi, înainte de retrospectivă. Lucian Pintilie i-a spus că se vor pregăti împreună pentru introducere. La auzul acestui lucru, Corina Şuteu a crezut că se va întâmpla la modul standard, repetând jumătate de oră despre cum va avea loc introducerea. Ceea ce s-a întâmplat de fapt, a fost că au repetat timp de patru ore, iar Şuteu a menţionat că a fost privilegiată.

„Felul în care a repetat cu mine, detaliul, dorea ca eu să pronunţ anumite cuvinte... eu până la urmă am învăţat pe dinafară acea bucată din Bricabrac pe care el a citit-o şi pe care trebui s-o citim alternativ. Am învăţat-o pe dinafară, iar el la un moment dat îmi dădea indicaţii de tipul: Acum, Corina, lacrima este în gât, tu nu mai simţi nimic, eşti ternă şi emoţia este în alt fel”, a povestit Corina Şuteu.

Odată cu prilejul de a repeta cu marele regizor, Corina Şuteu a spus că a înţeles că pentru cineva ca Lucian Pintilie nu există nimic din ceea ce ei fac care să nu fie luat complet în serios. Chiar şi o introducere la deschidere.

Corina Şuteu, la lansarea „Bricabrac”

În ceea ce priveşte cartea lui Pintilie, diin punctul de vedere al Corinei Şuteu, aceasta este una „extrem de preţioasă pentru cineva care doreşte să înţeleagă toate arhitectura vieţii unui creator fiindcă ea conţine atât fragmente de descriere a unor întâmplări personale cât şi descrieri ale felului în care Lucian Pintilie a lucrat pentru anumite firme. Conţine amănunte despre copilărie, dar şi întâlniri şi descrierea unor descopriri fundamentale. Dar înainte de toate, cred eu,  că are această simplitate. E o care are foarte multă sinceritate tocmai în dezordinea ei aparentă şi dezordinarea asta aparentă de fapt descrie un univers care se joacă tot timpul între personal şi artistic şi creativ şi eşecuri şi ceea ce am putea numit „succes”. Ce înseamnă succesul de fapt în artă? Bricabrac poate că e  una dintre acele cărţi din  care îţi dai seama că de fapt tot ce se întâmplă cu un artist nu e altceva decât o călătorie în care el nu ştie niciodată unde va ajunge dar călătoria îl pasionează fantastic şi el este ca un copil mare care descoperă asta de fiecare dată în orice eveniment al vieţii lui. ”

„Aş dori să-l punem pe artist în centrul lucrurilor, noi am uitat că acolo le este lcoul. Din cauza asta suntem de fapt nefericiţi, trăim din reclame, din superficialităţi, din lecturi prosteşti şi dintr-o stare de spirit care nu ne mai satisface în niciun fel. Şi când vii în momente ca acesta, îţi dai seama dintrodată că trebuie să te reîntorci de fapt la artişi fiindcă până la urmă ei sunt cei care, cu riscul vieţii lor şi a propriilor lor căutări, îţi atrag atenţia asupra esenţei”, a povestit Şuteu.

<strong>Office job cu tartine cu icre</strong>

Jobul lui Mihai Chirilov nu este unul de tip office, de la 9.00 la 17.00, dar la regizorul Lucian Pintilie, timp de un an, a mers de la ora 9.00 şi a plecat la 17.00 sau mai târziu. Criticul de film a descris unul dintre proiectele cu Pintilie ca „cel mai frumos lucru la care am lucrat eu vreodată, un disc bonus pe care am făcut un soi de Bricabrac”.

Acesta a mărturisit că au lucrat foarte mult şi că el a avut privilegiul de a intra în cutia cu amintiri a lui Pintilie, sertare întregi de texte, casete video, lecţii de cinema. A trecut prin toate aceste materiale pentru „a strânge până la urma esenţa cineastului”. 

„Îi mulţumesc că m-a lăsat să intru în intimitatea lui, în viaţa lui, de multe ori fără plasă de siguranţă. Este un curaj enorm, cred, pentru un artist, să se dezvăluie astfel”, a adăugat Chirilov.

De asemenea, pe lângă tartinele cu icre pe care Pintilie i le oferea şi despre care nici acum nu ştie de unde le lua, pe lângă pipa păcii pe care au fumat-o la New York după o ceartă, Mihai Chirilov se bucură de un moment de la TIFF, în care le-a făcut cunoştiinţă lui Lucian Pintilie şi Cristi Puiu.

Mihai Chirilov în cadrul evenimentului dedicat lansării „Bricabrac”

„...pentru mine rămâne un moment magic, esenţial, în care am reuşit să provoc această întâlnire între doi artişti care seamănă, domnul Pintilie şi Cristi Puiu,”a descris Chirilov.

Cel mai puternic film al lui Lucian Pintilie, în opinia lui Chirilov, nu este neapărat unul dintre filmele pe care le-a regizat, ci o conferinţă de presă la filmul „Prea târziu”, de o oră, „foarte contondentă, foarte agitată, foarte agresivă”, în care Pintilie a ţinut piept întrebărilor jurnaliştilor - „un moment foarte critic din istoria României, în care filmul e văzut, aşa, ca un tăvălug. Pentru mine acea conferinţă, acel material video...este manifestul absolut al lui Pintilie ca autor de cinema”.

<strong>„Re(con)stitution” de Cristi Puiu</strong>

Regizorul şi scenaristul Cristi Puiu a povestit despre primul contact cu filmele lui Pintilie.

Pe vremea când se ocupa cu pictura şi nu era interesat de film, acesta a văzut la Scala, „De ce trag clopotele, Mitică?” de trei ori, fiind sub şoc. După ultima proiecţie, în faţă, era Bujor Râpeanu de la televiziune, cu camera de filmat, care întreba oamenii dacă vrea cineva să spună ceva despre film. Cristi Puiu a vrut el să vorbească despre film, şi a spus „nişte prostii, cu siguranţă”.

„Şi apoi am văzut „Reconstituirea” şi dintr-odată a apărut un autor în viaţa mea.”

În momentul în care la Geneva trebuia să realizeze filmul de diplomă, Cristi Puiu s-a gândit la un documentar despre Pintilie, un documentar al cărui titlu ar fi fost „La Re(con)stitution” care pe atunci, i se părea o idee foarte bună.

„Nu-l cunoşteam pe Lucian Pintilie. I-am spus mai târziu: aş fi vrut să fac documentarul ăsta..mă şi gândeam, aşa cum te gândeşti atunci când scrii texte şi crezi despre tine că esti autor deştept.”

Cristi Puiu a mărturisit că nu ar fi unde este acum, dacă nu ar fi fost Lucian Pintilie.

„Sună foarte... „scoatem violoncelele”, dar e un fapt, e chiar un fapt. Adică filmul („Marfa şi banii”) a murit, n-a intrat în post-producţie, nu erau bani. Banii au fost furaţi, am fost la CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei), l-am sunat pe domnul Stere Gulea care era acolo preşedinte sau vicepreşedinte, nu mai ţin minte. Am fost la Curtea de Conturi, a fost o poveste cu scandal. În final, Lucian Pintilie a recuperat filmul, a semnat contracte cu oamenii ăia şi filmul s-a născut. Mi-a dat bani ca să termin filmul”, a povestit regizorul.

După ce a terminat filmul, Cristi Puiu a pus pe generic mulţumiri celor care l-au ajutat. În mod explicit le-a mulţumit lui Titi Popescu, lui Stere Gulea şi lui Lucian Pintilie pe care l-a numit părintele adoptiv al filmului.

Lucian Pintilie a văzut filmul şi i-a plăcut, spre marea bucurie a lui Cristi Puiu.

Regizorul şi scenaristul Cristi Puiu

„E foarte greu să vorbesc despre lucrul ăsta. Atunci când eşti regizor la început de drum şi un regizor de talia lui Pintilie apreciază ceea ce ai făcut, e foarte greu de povestit, de pus în cuvinte. A fost enorm pentru minte”, a spus Cristi Puiu.

„Dragul meu, dumneata te-ai gândit când ai scris chestia aia pe generic? Că eu nu cred că e bine să faci asta”, îşi aminteşte Cristi Puiu replica lui Pintilie când se plimbau înaintea unui spectacol.

„Am zis: păi de ce să nu fie bine? Nu-i ăsta adevărul? Ăsta-i adevărul.

Da, dar gândeşte-te că e complicat. Ce-o să zică lumea? Imediat o să zică ăsta din gaşca lu' ăla.

Cristi Puiu a mărturisit că la început, credea că cinematografia e o pajişte cu miei, însă la scurt timp, şi-a dat seama că Lucian Pintilie avea dreptate. Unul dintre episoadele care i-au dovedit acest lucru a fost când a primit telefonul unui student care „i-a tras o înjurătură”, spunându-i „Bă, ai ajuns ca Nicolaescu”. După ce a închis, studentul a revenit imediat cu un alt telefon: „Băi, eşti omul lui Pintilie, băi”.

„Atunci când faci un lucru... ai impresia că tu eşti responsabil de reuşită. Şi de fiecare dată, atunci când ratezi, altcineva este vinovat, există un alt responsabil,” a adăugat Cristi Puiu. 

El a încheiat povestind o anecdotă cu răposatul Radu Beligan care, după ieşirea primei ediţii „Bricabrac”, i-a spus: „Trebuie, dragă, s-o citeşti. E metastaza megalomaniei”.

<strong>Victor Rebengiuc: „Ar putea să mă facă să joc şi Julieta şi cred că mi-ar reuşi“</strong>

EXCLUSIV Scrisoare de la Lucian Pintilie către Victor Rebengiuc: „Dragă Victore, cel mai mare actor cu care am lucrat vreodată“

Întâlnirea cu Lucian Pintilie s-a încheiat cu un text în franceză dedicat acestuia de către Marie-France Ionesco şi cu recitarea unor fragmente din „Bricabrac” de către actorul Victor Rebengiuc. Acesta din urmă a mărturisit că îl cunoaşte pe Pintilie încă din facultate, unde au fost colegi. De asemenea, el a adăugat că generaţia sa a avut un noroc foarte mare, acela de a avea regizori de talia lui Pintilie, lui Liviu Ciulei sau Vlad Mugur, profesionişti de la care au avut să înveţe.

„...am fost beneficiarii unor izvoare extraordinare de artă, de cultură, de ştiinţa de a juca, de a învăţa să joci pe scenă personajul aşa cum este el, cum ar trebui să fie el”, a mai spus actorul.

De asemenea, Rebengiuc a adăugat că nu a întâlnit niciun actor care să se declare dezamăgit de Pintilie sau care să spună că nu ar mai vrea să lucreze cu el niciodată, ci dimpotrivă, toată lumea îşi dorea să lucreze cu marele regizor. Cauza? Erau cuceriţi de farmecul şi genialitatea lui căci Pintilie ştie să lucreze cu actorul, atât de bine încât, a completat Rebengiuc, l-ar putea face să o joace şi pe Julieta şi crede că i-ar reuşi.

Lansarea noii ediţii „Bricabrac” de Lucian Pintilie, carte declarată în 2010, „Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa, a fost precedată de proiecţia filmului „Tertium non datur”. Proiecţia şi lansarea au avut loc în cadrul programului Bucharest International Film Festival.