„Octav“, de Serge Ioan Celebidachi, va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Montreal VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Iureş joacă rolul principal în pelicula „Octav”
Marcel Iureş joacă rolul principal în pelicula „Octav”

Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, a fost selecţionat în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Montreal, la secţiunea Focus on World Cinema ce va avea loc în perioada 24 august – 4 septembrie, în Canada. Premiera mondială a filmului va avea loc în data de 3 septembrie, de la ora 21.00, la Cinema du Parc.

Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iureş), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorinţa de a-l vinde. Ajuns aici, după o absenţă de zeci de ani, o fetiţă ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-şi redescopere bucuria de a trăi.

Pelicula „Octav” transpune o serie de imagini calde şi poetice despre România şi reprezintă o nouă modalitate de promovare a cinematografiei româneşti în mediul cinematografic internaţional.

Secţiunea FOC - Focus on World Cinema (America, Europa, Asia, Africa, Oceania) reflectă vocaţia internaţională a festivalului. Scopul Festivalului Internaţional de Film de la Montreal, care se află acum la cea de-a 41 ediţie, este de a încuraja diversitatea culturală, înţelegerea între naţiuni şi cinematografia pe toate continentele, prin stimularea dezvoltării calitative a cinematografiei.

Festivalul promovează creaţii cinematografice şi lucrări inovatoare, pentru a descoperi talentele noi, devenind în timp un spaţiu comun de dezbatere între profesioniştii din sfera filmului din întreaga lume.

Serge Ioan Celebidachi a absolvit cu titlul Bachelor of Arts, specializarea Teatru şi Dramă în cadrul Universităţii din Indiana (Bloomington, IN) şi diploma de Masterat, specializarea Film , în cadrul London International Film School (UK).

Lung-metrajul „Octav” este o coproducţie România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite