Foto INTERVIU James Wellford, fost editor foto la Newsweek: „Fotografii sunt mesageri care arată durerea şi suferinţa oamenilor“

Venit în România cu ocazia expoziţiei World Press Photo, James Wellford, fost editor foto la „Newsweek Magazine“, vorbeşte despre fotografia de presă ca modalitate de a oglindi expresiv realităţi întunecate.

Pasiunea americanului James Wellford (51 de ani) pentru fotojurnalism, pe care îl practică în calitate de editor foto de mai bine de 12 ani, i-a format ochiul pentru ceea ce înseamnă implicare, emoţie, devotament în acest domeniu. M-am plimbat alături de el printre fotografiile de la World Press Photo expuse într-un cort amplasat în Piaţa Universităţii, iar James  mi-a expus toate calităţile unei fotografii de presă reuşite şi ale unui fotoreporter adevărat. L-am pus să desemneze fotografia preferată din toate cele expuse până duminică,  26 mai, în Piaţa Universităţii. Nu a putut alege una singură. „Chiar trebuie să spun?“, m-a întrebat James, rugător. Cunoaşte personal o parte considerabilă a fotojuraliştilor care expun la Word Press Photo: Paolo Pellegrin, Tomas Munita, Majid Saeedi, Emilio Morenatti.

„Weekend Adevărul“: Fotografia câştigătoare la World Press Photo tocmai este subiectul unui scandal – între timp dovedit nefondat – legat de autenticitatea sa. Cum comentaţi toată această dispută?

James Wellford: Există nişte fundamente etice pe care ţi le asumi atunci când începi să lucrezi ca fotograf: ai datoria să arăţi întocmai realitatea. Poţi da greş, se poate ca poza ta sa nu fie cea mai bună, dar să falsifici una este de neiertat. Cât despre scandal, deşi s-a dovedit neadevărat, cred că oamenii trebuie să-şi pună întrebări despre autenticitatea unei fotografii. Această fotografie a fost făcută tocmai pentru a isca o astfel de dezbatere şi nu pentru a-i pune punct neapărat. Îmi plac aceste imagini care au verb, care exprimă dinamism chiar şi la nivelul discuţiei. Atunci când priveşti o fotografie de război, trebuie să înţelegi că e o situaţie complexă. Unii se uită la imaginea câştigătoare şi spun: „Ei, palestinienii, sunt de vină“. Alţii îl acuză pe Assad şi pe oamenii lui, or, în acest caz, lucrurile nu sunt albe sau negre; nu putem vorbi despre corect şi greşit. Întreaga situaţie e greşită şi e vina tuturor, dacă stăm să ne gândim, fiindcă mor mii de oameni.

Empatia prin imagine

Tot acest interes pentru tragedie face parte din noi, ca oameni, însă această secţiune dedicată războiului (din cadrul expoziţiei World Press Photo – n.r.), transmite prea multă emoţie negativă...

Este foarte tristă, dar în măsura în care acest lucru trezeşte ceva în oameni, înseamnă că jurnalismul şi-a atins scopul. Dacă am promova numai celebrităţile şi viaţa frumoasă, luxoasă, nu ar însemna că nu există Siria, că nu există mii de oameni ameninţaţi cu moartea în fiecare clipă. Asta ar trebui să ne preocupe.

Nu înseamnă asta o greutate prea mare pe umerii fotojurnaliştilor?

Această meserie înseamnă multă responsabilitate. E uşor să faci nişte poze şi apoi să le arăţi lumii. Dar asta are un preţ. Paul Hansen (cel care a câştigat în 2013 premiul pentru fotografia anului la World Press Photo – n.r.) simte pe pielea lui acel preţ, pentru că oamenii îl tot acuză. Mulţi alţi fotografi sunt condamnaţi pentru că expun fotografii de o cruzime exagerată. Unii oameni aleg să nu mai citească o anumită publicaţie din acest motiv. Ei se întreabă: „De ce naibii îmi arăţi aşa ceva?“. Eu aş spune: „Mulţumesc că îmi arăţi aşa ceva, că faci asta“. Lumea trebuie să cunoască realitatea aşa cum este ea.

Poate fi vorba de o dorinţă de a schimba lumea?

Cu siguranţă! De a o schimba în loc de a o ignora. Mulţi dintre fotografii de la World Press Photo care şi-au dedicat viaţa suprinzând aspecte dezastruoase ale vieţii au realizat imagini care înseamnă foarte mult pentru lumea întreagă. Lor le pasă. Îţi poţi da seama cât de mult înseamnă să-ţi pese de viaţa celor din jur?  În plus, multe dintre fotografii sunt reprezentative pentru o întreagă comunitate, nu doar pentru o familie sau un grup, şi reprezintă, uneori, doar o faţetă a unei probleme mult mai grave. Evenimentele de acest gen trebuie să te sensibilizeze ca fotograf. Nu trebuie neapărat să fii de acord cu ele, dar să empatizezi, să nu te porţi ca şi cum nimic rău nu s-ar întâmpla. Asta e o atitudine iresponsabilă.

Fotografii despre Partea întunecată a vieţii

Ce anume vă impresionează în mod deosebit la fotografiile de presă?

Apreciez acei fotografi care surprind partea întunecată a vieţii. Ei sunt ca nişte mesageri, arată durerea şi suferinţa prin care trec unii oameni. Nimeni nu vrea să treacă prin asta, dar tragedia este provocatoare pentru fiinţa umană – de-asta citim „Hamlet“, „MacBeth“, de-asta Shakespeare încă este studiat la liceu. Paolo Pellegrin este unul dintre cei care reuşesc asta. E un fotograf de excepţie, am lucrat cu el vreme de mai mulţi ani. Aceste imagini (arată spre fotografiile lui Pellegrin de la expoziţia World Press Photo din Bucureşti – n.r.) sunt făcute în Rochester, de unde e mama mea. Ele arată crimele, violenţa, traficul de droguri şi, în general, pericolele acestui oraş.

Nu v-a fost teamă pentru mama dumneavoastră când aţi văzut aceste poze?

Am crescut într-un asemenea oraş. Sunt destul de obişnuit ca în fiecare lună să aud că au fost ucişi în jur de 300 de oameni acolo. Şi trebuie să ţinem cont că e un oraş mic. La fel se întâmplă şi în New Orleans şi în alte zone, peste tot te confrunţi cu această teribilă realitate a armelor, a drogurilor. Acolo este o foarte mare problemă. Iar fotografii precum Pellegrin vor să arate aceste probleme, să le aducă la cunoştinţa oamenilor. Ei se implică în comunitatea de acolo, nu trec pe lângă ea nepăsători. Asta e important. Nu zic că e popular, dar e important.

FEŢELE MORŢILOR

Ce calităţi îl ajută pe fotoreporter să realizeze nişte fotografii cu adevărat bune?

Cred că trebuie să fie perseverent şi răbdător şi neapărat pasionat de munca sa, să se regăsească în fotografiile sale. Să-l luăm ca exemplu pe Majid Saeedi (ale cărui lucrări erau expuse, de asemenea, la World Press Photo – n.r.). Când mă uit la fotografiile sale, mi-l imaginez pe el înăuntrul lor. La un moment dat, devii foarte implicat în proiectul la care lucrezi, eşti parte a poveştii. Mulţi dintre fotografi locuiesc câteva săptămâni sau luni în astfel de zone, deci ei nu mai pot doar să facă o fotografie şi atât, ci una care să vorbească despre realitatea dureroasă care se regăseşte acolo. Aceste imagini au un limbaj aparte, iar un lucru încă şi mai interesant sunt discuţiile pe care le porţi cu fotografii, fiindcă au multe de spus despre ceea ce au surprins.

Multe dintre fotografiile de la Word Press Photo înfăţişează chipurile oamenilor morţi. Unde se întâlneşte fotografia cu etica în acest caz?

În anumite situaţii, este recomandat să li se arate feţele morţilor. Poate că mesajul este prea puternic, dar când lucrezi ca fotograf şi vezi asta în fiecare zi, nu ţi se mai pare ceva atât de tragic. Pentru mine, spre exemplu, moartea nu mai e atât de înspăimântătoare. Am început să mă gândesc mai mult la capacitatea unei fotografii de a sugera cât mai bine acest lucru, de a fi cât mai convingătoare şi expresivă. În plus, dacă vrei să arăţi realitatea acelei lumi, să se ştie cum e acolo, trebuie să arăţi morţi. Oamenii mor pe capete în Siria, iar fotoreporterii au datoria să amintească asta.

Cât de mult contează norocul pentru un fotojurnalist?

Este o parte semnificativă a muncii de fotojurnalist, în sensul că deseori este o adevărată aventură să ajungi în locul potrivit pentru a face poze şi tot deseori eşti întrebat: „Cum ai ajuns acolo?“. Această reuşită face 99% din fotografie.

Aţi lucrat pentru revista „Newsweek“ vreme de 12 ani, până când publicaţia s-a închis. Ce planuri aveţi în continuare?

„Newsweek“ nu mai are ca scop susţinerea unei concepţii originale în fotografie, de aceea am plecat de pe „scena“ unde am jucat atâţia ani. Acum am hotărât să continui cu alt tip de proiecte, să fiu curatorul unor
expoziţii. 

Editor foto timp de 12 ani pentru „Newsweek Magazine“

Numele: James Wellford

Data şi locul naşterii: 25 septembrie 1961, Richmond, Virginia, SUA.

Starea civilă: căsătorit, patru copii.

Studiile şi cariera: A absolvit studiile la Universitatea Brown. Din 2001 până în 2013 a lucrat ca editor foto la revista „Newsweek“ din New York (care s-a desfiinţat în urmă cu două luni – n.r.), iar multe dintre proiectele sale au obţinut premii la concursuri precum World Press Photo, Overseas Press Club şi Visa pour l’Image.

Este membru fondator al „Fovea Editions“ şi curator şi co-fondator al programului „SeenUnseen“, care a iniţiat o serie de proiecte având ca subiecte dezastrele naturale, războaiele şi alte probleme ale societăţii actuale. A mai lucrat ca editor pentru arhivele istorice ale publicaţiei „New York Daily News“ şi pentru companiile Gamma, SIPA, precum şi pentru agenţiile „Black Star“.

Locuieşte în Brooklyn, New York.