Filme evreieşti la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti se va desfăşura între 25 septembrie şi 1 octombrie la Cinema Studio şi în spaţii alternative, unde vor fi proiectate aproximativ 65 de pelicule.

Filme documentare şi de ficţiune, lungmetraje şi scurtmetraje, multipremiate la festivaluri internaţionale, majoritatea în premieră în România, vor fi prezentate în faţa unui public ce va putea participa gratuit la toate evenimentele, conform Mediafax. Proiecţiile vor avea loc la Cinema Studio, Teatrul de Comedie, Cinema Muzeul Ţăranului şi cluburile A1 şi A2.

„Kaplan/ Mr. Kaplan” de Álvaro Brechner va deschide ediţia din acest an a festivalului. Filmul spune povestea lui Jacob Kaplan, care, după ce a fugit în Uruguay în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acum, la 76 de ani, începe să reflecteze asupra sensului vieţii.

În secţiunea competiţională a documentarelor sunt selectate 16 producţii din Austria, Polonia, Franţa, Israel, Statele Unite ale Americii, Germania şi Mexic, iar în competiţia pentru lungmetraje au fost selectate filmele „Evadări/ Huidas” (2014, Spania), de Mercedes Gaspar, „Adio, Bagdad/ Farewell Baghdad (The Dove Flyer)” (2013, Israel), de Nissim Dayan, „Fericirea înfăşurată într-o pătură/ Hapiness wrapped in a blanket” (2014, Israel), de Yosi Artzi, „Mână de lucru/ Manpower” (2014, Israel - Franţa), de Noam Kaplan, „Dragul meu Hans/ My Good Hans” (2015, Rusia/ Germania/ Regatul Unit), de Aleksandr Mindadze, „Coazieră către paradis/ Paradise cruise” (2013, Israel/ Germania), de Matan Guggenheim, „Dulciuri/ Sweets” (2013, Israel), de Joseph Pichhadze, şi „Duna/ La Dune” (2013, Franţa - Israel), de Yossi Aviram.

Juriul competiţiei de documentare va fi compus din Ilan Avisar (preşedinte), profesor la Facultatea de Arte „David and Yolanda Katz” de la Universitatea din Tel Aviv, Dana Duma, critic de film şi membru al Consiliului Uniunii Cineaştilor din România, Laurenţiu Damian, regizor, scenarist şi preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

În ceea ce priveşte competiţia de lungmetraje, Noa Regev, directoarea Cinematecii din Ierusalim şi a Festivalului Internaţional de Film de la Ierusalim, va fi preşedintele juriului, din care mai fac parte Cristina Corciovescu, critic de film şi membru al FIPRESCI, şi Radu Gabrea, regizor şi scenarist, membru al Consiliului Onorific al Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti.

În afara competiţiei, proiecţiile vor fi grupate în mai multe secţiuni: Israel - Invitat Permanent (documentare/ficţiune), Cinematecă - Ephraim Kishon, Portret de regizor: Ari Folman, Filmul Universitar şi Panorama.

„Poveşti trăsnite/ Relatos Salvajes”de Damián Szifrón va închide festivalul, pe 1 octombrie. Şase povestiri despre dragoste, dezamăgire, întoarcerea în trecut, tragedie şi chiar violenţa cuprinsă în detaliile vieţii cotidiene. Toate au rolul de a-i împinge pe eroi pe marginea prăpastiei, spre incontestabila plăcere a pierderii controlului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite