Sarah Chang: "Parintii mi-au pus vioara in mana la 4 ani... pentru amuzament"

La doar 22 de ani, Sarah Chang este unul dintre cei mai apreciati artisti ai momentului. Copil-minune, il uimea, cu ani in urma pe marele Yehudi Menuhin, care a numit-o "cel mai minunat, perfect,

La doar 22 de ani, Sarah Chang este unul dintre cei mai apreciati artisti ai momentului. Copil-minune, il uimea, cu ani in urma pe marele Yehudi Menuhin, care a numit-o "cel mai minunat, perfect, ideal violonist pe care l-am ascultat vreodata". A colaborat cu cei mai mari muzicieni din lume, are un repertoriu impresionant, iar zilele acestea se afla la Bucuresti, pentru Festivalul "George Enescu". - Stim ce crede lumea despre Sarah Chang: atat de tanara si, totusi, atat de faimoasa, un talent extraordinar, cu o poveste pe masura. Cum o vezi tu pe Sarah Chang? - Ca pe o persoana foarte norocoasa. Sunt constienta de faptul ca am avut sansa sa traiesc o viata foarte frumoasa, pana acum. Mi-am inceput cariera foarte devreme, ceea ce e un lucru bun: copil fiind, nu intelegi exact ce se petrece in jurul tau. Cei de langa tine se straduiesc sa te elibereze de griji si sa-ti asigure, pe cat posibil, o copilarie normala, sa te tina deoparte de aspectele mai putin placute ale acestei meserii. Ai toate sansele sa devii un rasfatat. Eu am fost. Le sunt recunoscatoare tuturor celor care m-au ajutat sa ajung pana aici. - Daca parintii tai nu ar fi fost muzicieni, unde crezi ca te-ai fi aflat acum? - Probabil ca nu as fi inceput sa studiez atat de devreme, dar cred ca tot in muzica mi-as fi gasit locul. Totusi, ei sunt muzicieni, tocmai de asta au asezat la pian o fetita de 3 ani si jumatate, i-au pus o vioara in mana la 4 ani... Asa, pentru amuzament. Si nu m-au impins de la spate, n-au insistat. Lumea presupune ca daca provii dintr-o familie de muzicieni, ai mostenit acest talent si asta vei vrea sa faci in viata. Parintii mei au asteptat sa vada ce se intampla, n-au fortat lucrurile. Eu am fost cea care a ales aceasta cale. In copilarie, avea cursuri la Juilliard chiar si sambata. Aveam de facut un drum de doua ore cu masina pana la scoala. Ai mei ma intrebau: "Chiar vrei sa te duci? N-ai prefera sa mai dormi?" Au fost foarte intelegatori cu mine si le datorez foarte mult. - Ai povestit despre colaborarea cu sir Colin Davis, unul dintre oaspetii cei mai de seama ai Festivalului "George Enescu" de anul acesta. Cum l-ai descrie? - Este un adevarat gentleman. Este cel mai elegant dirijor pe care il poti intalni. O persoana incantatoare, imi este aproape ca un al treilea bunic, pentru ca am crescut alaturi de el, avem impreuna un repertoriu vast... E un mentor extraordinar. Un alt lucru pentru care il iubesc este ca isi gaseste timp sa repete, face totul pe indelete, cu cea mai mare seriozitate. Pe de alta parte, are un umor acid. Nu l-ai banui de asta, doar uitandu-te la el. Dar, o data ce l-ai auzit vorbind, te convingi de asta. Inca ceva: are cea mai uimitoare casnicie pe care am intalnit-o. Anul trecut a implinit 75 de ani, iar daca il vezi alaturi de sotia sa, parca ai avea in fata doi adolescenti. E minunat. Mi-as dori sa intalnesc si eu pe cineva alaturi de care sa fiu atat de fericita precum sunt ei. - Ai in plan sa-ti intemeiezi o familie? - Nu inca. As vea sa am familia mea, pentru ca iubesc copiii. Dar nu cred ca a venit momentul potrivit. Deocamdata stau atat de putin acasa, incat mi-ar fi imposibil sa cresc un copil. Le admir pe interpretele care, pe langa o cariera de succes, au reusit, in mod "miraculos", sa aiba si o familie. Le vad, uneori, in turneu, cu copiii alaturi. Cum sa reusesc asa ceva, cand eu nu-mi pot purta mie de grija? Inainte sa invat cum se creste un copil, vreau sa invat sa gatesc... - Ai vreun vis care nu s-a implinit inca? - Am o cariera de care sunt foarte mandra. Imi da o mare satisfactie, pe plan profesional, dar nu poate tine loc de orice. Va veni o vreme in care voi vrea sa impart cu cineva toate aceste bucurii. A fi om inseamna, totusi, mai mult decat a fi muzician.Textul integral in Adevarul literar si artistic