Salman Rushdie se teme pentru viața lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie a anunţat, vineri, că nu va mai participa la cel mai mare festival literar din India, declarând că se teme pentru viaţa lui, din cauza musulmanilor radicali care se opun venirii sale, informează AFP, citată de Mediafax.

"Deci, nu voi veni", a spus autorul "Versetelor satanice", într-un comunicat citit în public de Sanjoy Roy, unul dintre organizatorii festivalului literar de la Jaipur, care a debutat vineri. Festivalul va dura cinci zile şi reprezintă un bun prilej pentru a organiza lecturi şi conferinţe.

Interzis în India, volumul "Versetele satanice", publicat în 1988, este considerat şi în zilele noastre de un număr mare de musulmani din lumea întreagă ca fiind un roman care insultă religia musulmană.

Scriitorul Salman Rushdie, născut în Mumbai, în 1947, este subiectul unei fatwa (condamnare la moarte) emisă de 1989 de ayatollahul iranian Khomeini.

Polemica referitoare la participarea scriitorului la acest festival literar a fost lansată săptămâna trecută de universitatea indiană Darululoom Deoband, celebru centru al gândirii islamice, care a cerut Indiei să nu îi permită lui Rushdie să intre în ţară.

Salman Rushdie, care a asistat la acest festival în 2007, fără niciun incident, trebuia să vorbească în acest an despre romanul său din 1981, recompensat cu premiul Booker, "Copiii din miez de noapte", şi să participe la o masă rotundă despre "indienizarea" limbii engleze.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite