PREMIERA

Cand insectele vorbesc despre oameni A fost ca si cum un nor de insecte ar fi navalit asupra teatrului ploiestean si le-ar fi vorbit spectatorilor despre defectele lor, gratie parabolei bine

Cand insectele vorbesc despre oameni
A fost ca si cum un nor de insecte ar fi navalit asupra teatrului ploiestean si le-ar fi vorbit spectatorilor despre defectele lor, gratie parabolei bine construite scenic Din viata insectelor. Regizorul Victor Ioan Frunza si scenografa Adriana Grand au pornit in demersul lor scenic de la un text semnat de fratii Karel si Josef Capek, o "comedie alegorico-fantastica", transformata intr-un avertisment serios pentru cine are urechi sa auda. O serie de intamplari din lumea insectelor sunt observate atent de un vagabond fara nici un rost pe lume, care ajunge astfel sa fie purtatorul de cuvant al scriitorilor, atragandu-le atentia oamenilor ca nu sunt cu nimic mai buni decat fluturii si gandacii. Daca primii sunt usuratici, superficiali, atrasi de lumini si de cantece, ceilalti au obsesia agonisirii, iar scorpionii ii vaneaza si pe unii si pe altii, amintindu-ne tuturor ca existenta ne atarna - fie ca suntem gaze sau oameni - de un fir de ata. Cunoscutul cuplu de creatori de teatru, constructor de universuri scenice, nu se dezminte nici de aceasta data: lumea insectelor este ridicata parca din materiale reciclabile - de la casa in care se stabileste familia de greieri, pana la locul de siesta al fluturilor, alcatuit din anvelope uzate, sau la averea gandacilor de balegar, care nu e altceva decat un ghem de sticle de plastic, in centrul caruia clipeste ecranul unui televizor, intrupand mizeria deplina. Aceasta demonstratie de imaginatie a scenografei Adriana Grand culmineaza cu o bizara parada de moda in care linia de creatii vestimentare e "crosetata" din tevi, cd-uri, foi de metal, becuri colorate, plastic etc. Din scena nu lipseste obisnuita orchestra, interpretand live temele muzicale compuse de Marius Leau, dar si doua motociclete, toate componente ale unui furnicar urban vazut parca sub lentila unui microscop. Dintre actori, cu totii supusi unui deloc simplu exercitiu de transformare, se remarca in primul rand Andrei Vasluianu (foto) - in rolul vagabondului a carui privire uimita, plina de sinceritate, se apleaca asupra insectelor - si Ada Simionica - excelenta pe post de nimfa abulica, ce nu-si pierde speranta in maretia vietii, pe care o preamareste, in ciuda scurtei sale existente de efemerida. Un strop de frumusete in mizeria generalizata, simbolizata, in final si de zborul unui mic aeroplan, fragil ca o insecta, al carui bazait ne readuce la realitate. Tot din realitate a facut parte, in seara premierei spectacolului, micul discurs tinut spectatorilor, cu multa mandrie, de directoarea Casei memoriale Capek, din Praga, sosita la Ploiesti pentru a reconstitui, prin afise si fotografii, ceva din atmosfera in care au creat cei doi vizionari. Mandrie justificata. Cuvintele lor au la fel de mult sens si astazi.