America urâtă
0Scriitorul Kurt Vonnegut dezvăluie imperfecţiunile capitalismului de peste Ocean. Editura Humanitas Fiction a tradus în româneşte „Puşcăriaşul“ de Kurt Vonnegut, un volum care arată defectele de construcţie a democraţiei americane.
„- Ştiţi ce-o să omoare planeta asta până la urmă? i-am întrebat.
- Colesterolul! îşi dădu cu părerea Frank Ubriaco.
- Lipsa totală de seriozitate, am răspuns eu. Nimeni nu dă nicio ceapă degerată pe ce o să se întâmple de-acum înainte sau pe cauzele care ne-au băgat din capul locului în rahatul ăsta". Concluzia amară a personajului Walter F. Starbuck închide un roman cu un umor percutant şi cenuşiu, care taxează fiecare derapaj al societăţii americane. Scriitorul american Kurt Vonnegut este neiertător cu lipsa de compasiune a compatrioţilor săi, ironizează puternic sistemul judiciar plin de defecte şi exemplifică abuzurile comise cu avizul legii, pentru a proteja interesele marilor companii.
Proteste reprimate sângeros
Publicată în 1979 şi tradusă recent în româneşte de Viorica Boitor, la Editura Humanitas Fiction, cartea amestecă documentul istoric cu ficţiunea, notele autobiografice cu fresca politică şi umorul cu tragedia individuală, într-un iureş care arată faţa necosmetizată a Americii.
„Puşcăriaşul" este Walter F. Starbuck, fiul unor imigranţi modeşti, care este luat sub aripa protectoare de un mare industriaş şi beneficiază de educaţie aleasă.
După ce îşi termină studiile la Harvard, este contaminat de idealismul comunist şi este renegat de protectorul său. În timpul guvernării Nixon primeşte un post de consilier pe probleme de tineret şi un birou la un subsol al Administraţiei. Acesta este folosit ulterior ca ascunzătoare pentru un cufăr ticsit cu un milion de dolari, bani negri folosiţi în campania electorală.
Este arestat şi încarcerat după scandalul Watergate, care a dus la demisia preşedintelui american Richard Nixon. Prin intermediul lui Starbuck, insignifiant oficial guvernamental care ajunge după gratii, Vonnegut arată multiplele faţete ale capitalismului. Starbuck este un personaj care a trecut de la antipatie la resemnare, fiind corupt de sistemul pe care îl contesta în tinereţe.
Şi după eliberarea din închisoare, după câţiva ani de detenţie, el este copleşit şi înfrânt de un sistem modernizat, care nu-i lasă nicio şansă. Un episod cutremurător din carte îl ocupă execuţia sindicaliştilor Sacco şi Vanzetti, doi imigranţi italieni care au îndrăznit să critice sistemul economic american şi care au fost executaţi, doar pentru că au deţinut nişte fluturaşi prin care invitau oameni la un protest.
Ulterior, li s-au lipit la dosar crime pe care nu le-au comis, pentru a fi reduşi la tăcere definitiv.
După pronunţarea sentinţei prin care îi condamna la moarte, în 1927, judecătorul Webster Thayer i-a spus unui apropiat: „Ai văzut ce le-am făcut deunăzi bastarzilor ălora nemernici?" Era acelaşi magistrat sfidător, care fusese auzit spunând, într-o sală de judecată, următoarea frază: „Acest om, deşi se prea poate să nu fi comis delictul atribuit lui, este vinovat din punct de vedere moral, fiindcă este duşmanul instituţiilor noastre".
De fapt, Sacco şi Vanzetti au fost daţi ca exemplu celor care ar mai fi îndrăznit să ceară condiţii şi salarii mai bune pentru muncitori.
Vonnegut ştie să detoneaze, însă, acumulările de tensiune, inserând povestiri de un comic absurd, care, deşi în aparenţă sunt nişte divagaţii de la adevăratele dileme, descriu universuri paralele cu probleme asemănătoare. Concluzia: nu există niciun univers perfect, iar democraţia americană este departe de acest concept.
Capitalismul devorator
Romancierul american Kurt Vonnegut (1922-2007) a publicat „Puşcăriaşul“ („Jailbird“) în 1979. Romanul arată tăvălugul dominator al intereselor marilor instituţii, care calcă peste cadavre pentru a-şi proteja camarila.