valuri de caldura - ultimele știri
Aproape 100 de oameni de ştiinţă italieni au trimis joi o scrisoare deschisă presei, cerându-i să explice mai bine cauzele şi soluţiile la schimbările climatice, astfel încât să se poată lua măsuri pentru a se preveni o criză.
Vehiculele electrice, excelente în lupta pentru combaterea schimbărilor climatice, nu se descurcă bine în condiții de căldură extremă.
Valurile periculoase de caniculă care au pârjolit emisfera nordică în această vară vor lovi foarte probabil cea mare parte a lumii de trei până la zece ori ori mai des până la începutul secolului viitor.
Valurile de căldură afectează o mare parte a globului, punând stăpânire pe părţi importante din China, Europa, sud-vestul şi centrul Statelor Unite. Zeci de oraşe se confruntă cu temperaturi extreme, relatează The Guardian.
Principalele gaze cu efect de seră emise în atmosfera Pământului au atins un nivel record în 2018, conform unui nou raport întocmit de Societatea Americană pentru Meteorologie, citat de CNN şi The Guardian.
Imagini din satelit au dezvăluit incendii de vegetaţie fără precedent în Groenlanda, Siberia şi Alaska în contextul temperaturior extrem de ridicate care au cuprins regiuni dintre cele mai îndepărtate ale acestora, relatează Gizmodo şi The Independen...
Încălzirea globală, care a rezultat de pe urma activităţilor umane, a determinat ca probabilitatea apariţiei valurilor de căldură, la nivel european cel puţin, să fie de două ori mai mare, spun oamenii de ştiinţă, citaţi de BBC....