universitatea ovidius constanta - ultimele știri
Academia de Studii Economice din București (ASE) deschide perioada de înscriere pentru programul MBA Romano-Francez INDE, care se va desfășura, în paralel cu formatul Part-time, și într-un format FLEX.
O săptămână dedicată poetului Ovidius, căruia îi poartă numele, are loc la Universitatea Ovidius din Constanţa. Evenimentul se va desfăşura în zilele de 20-25 martie, cu ocazia Zilelor UOC.
Alex Florea şi Ilinca, duetul care va reprezenta România la Eurovision 2017, vorbesc despre ceea ce-şi doresc de la colaborarea cu TVR şi consideră că au şanse mari la trofeu.
Profesoară de genetică la Universitatea McGill din Montreal, Canada, Melania Cristescu (48 de ani) studiază mecanismul prin care speciile de floră şi faună generează varietăţi, rase sau chiar alte specii. Ea recunoaşte că adaptarea la viaţa din Canad...
La 300 de ani de la moartea Sfântului ierarh Antim Ivireanul, oamenii de cultură şi preţii îi cinstesc memoria celui care a deschis tipografii şi a publicat cărţi în limba română.
Andrei Pleşu devine Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa. Literatul va susţine o conferinţă publică cu titlul „Câteva reflecţii asupra prostiei“.
Reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti din Universitatea „Ovidius” Constanţa au adus în discuţie mai multe probleme legate de începerea anului universitar şi de condiţiile din căminele studenţeşti....