siegemund - ultimele știri
Simona Halep a învins-o, miercuri dimineaţa, scor 6-2, 6-4, pe Laura Siegemund, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy de la Melbourne.
Simona Halep joacă la foc automat la Gippsland Trophy, într-o încercare de a atinge forma optimă, înainte de Australian Open (8-21 februarie)
Proba feminină are programată finala pentru sâmbătă, iar de acum ştim cele patru sportive care se află, în continuare, în cursă pentru trofeul de la Roland Garros.
„Western & Southern Open“, întrecerea care a fost mutată la New York în acest an, e ultima repetiţie pentru sportivi, înainte de US Open 2020 (31 august - 13 septembrie).
Chiar dacă tenisul e un sport individual, de risc minim, din păcate, organizarea unor evenimente de mare amploare, care înseamnă aducerea sportivilor din toate colţurile lumii, transformă asemenea proiecte în nişte misiuni imposibile.
Organizatorii turneului de la Doha, următorul din Orientul Mijlociu la care va participa şi Simona Halep (2 WTA), au început partidele din calificări. Unul dintre meciuri a avut însă o desfăşurare bizară pentru acest nivel.
Incendiile care fac ravagii în Australia de patru luni cauzează probleme grave la primul Grand Slam al anului, competiţie care a pornit deja la drum cu meciurile din calificări.
Patricia Ţig şi parcursul ei pe zgură din Bucureşti au adus o competiţie programată într-o perioadă ciudată a anului, între sezonul de iarbă şi cel de hard, în atenţia presei mondiale.
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Stuttgart, dar suprafaţa de joc nu o încântă. Ea o va întâlni pe Coco Vandewghe în următorul meci....
Simona Halep (4 WTA) e pe val: a câştigat ambele meciuri disputate la Fed Cup, a ajuns până în semifinale la Stuttgart, iar la Madrid şi-a apărat trofeul.
Simona Halep (5 WTA) şi-a retrăit coşmarul din 2016, la Stuttgart, fiind bătută, din nou, de Laura Siegemund (Germania, 49 WTA). Dacă eşecul de anul trecut a venit în turul II, de această dată, constănţeanca de 25 de ani a fost învinsă în semifinale.
Simona Halep (5 WTA) a trecut, lejer, de Anastasija Sevastova (Letonia, 26 WTA) şi urmează să o întâlnească, sâmbătă (nu înainte de ora 19.30, Digi Sport), pe jucătoarea în faţa căreia a pierdut, anul trecut, la Stuttgart.