referendum pentru familie - ultimele știri
Biroul Național al USR a anunțat, duminică seară, că Elena Lasconi, care a fost criticată de propria fiică pentru că a votat „Da” la referendumul pentru familie, s-a retras de pe lista candidaților la europarlamentare.
Elena Lasconi, primar USR al localității Câmpulung Muscel, a venit cu precizări în care a punctat că nu e homofobă, subliniind faptul că eliminarea sa de pe lista pentru europarlamentare poate fi decisă printr-un simplu vot al conducerii partidului.
Asociaţia ACCEPT şi 14 persoane care formează şapte cupluri stabile au dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru a reclama încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie în România, arată reprezentanţii...
În cele două zile ale referendumului pentru redefinirea familiei, puţin peste 22 la sută din totalul sălăjenilor cu drept de vot au trecut pe la urne.
Referendumul a eşuat în mod neaşteptat, lăsându-ne să descoperim o altă faţă a României, care a luat prin surprindere politicienii de la putere, Coaliţia pentru Familie şi Biserica Ortodoxă Română. În cele două zile de consultare a poporului, Adevăru...
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu se declară supărat pe poporul român pentru eşecul referendumului pentru familie, criticând şi PSD şi Biserica, despre care a spus că ar fi trebuit să se implice mai mult, dar şi opoziţia, pentru boicotarea consultării ...
Poliţistul Marian Godină a reacţionat duminică seara pe Facebook în urma eşecului referendumului, spunând că „la nicio nuntă la care am fost nu am văzut vreodată doi homosexuali ţinându-se în braţe, de mână sau sărutându-se”.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a ieşit duminică seara pentru a oferi declaraţii, la scurt timp de la închiderea urnelor de vot. Acesta a spus că referendumul „nu a fost o acţiune politică asumată de nimeni”, ci doar un demers s...
Cunoscut pentru apropierea sa faţă de Biserica Ortodoxă, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, nu a lipsit de la Referendumul pentru redefinirea familiei.
În judeţul Vaslui prezenţa la vot în prima zi a referendumului pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţia României a fost sub media pe ţară – de 4,04%, în comparaţie cu 5,72% la nivel naţional.
Regizorul Cristi Puiu şi-a făcut cunoscută poziţia faţă de referendumul pentru familie într-un text publicat pe pagina de Facebook a celui mai recent film al său, „Sieranevada“. Cineastul spune vă va merge la vot „pentru că aşa mi-o cere conştiinţa. ...
Aproximativ 1.700 de poliţişti, jandarmi şi pompieri din Teleorman asigură paza şi ordinea la referendumul organizat în acest weekend.
Primăria Sectorului 1 a împărţit pliante cu informaţii despre referendumul pentru familiei în căsuţele poştale din sector, explicând ce presupune acest referendum şi modul în care se votează. În acelaşi plinat, primarul PSD Dan Tudorache a anunţat c...
Dacă n-ar fi căzut regimul comunism, în decembrie ’89, acum ai fi ajuns secretar de partid cu propaganda pe sector sau, cu ceva pile, membru al Comitetului Central. Şi te-ai fi rugat la moaştele lui Ceauşescu. Dar ai avut noroc, te-ai orientat rapid....
Mie îmi plăcea Corina Chiriac, fratele meu era fan Angela Similea şi din aceste experienţe a luat naştere amintirea unei întrebări pe care nu am putut-o uita. Într-o zi, după ce probabil auzisem un cântec la radio, am întrebat-o pe mama: „Mamă, de ce...
Un nou videoclip al Coaliţiei pentru Familie (CpF) demonstrează încă o dată neputinţa acestei organizaţii de a-şi fundamenta ştiinţific impulsurile represive. După eşecul de a convinge publicul că excluderea persoanelor care iubesc altfel ar influenţ...
Referendumul pentru redefinirea familiei, ce va costa statul român 35 de milioane de euro, necesită prezenţa la vot a 5,68 milioane cetăţeni pentru a fi validat. Pentru cei ce nu doresc validarea lui sau îl consideră inutil neparticiparea este modul ...
În doar câteva zile, zeci de preşedinţi de secţie s-au retras înainte de Referendum, invocând motive personale sau de sănătate.
De-abia desemnaţi, spre sfârşitul săptămânii trecute, şi zeci de experţi electorali şi-au înaintat deja cereri de retragere de la şefia secţiilor de votare, în Olt procesul fiind în derulare.
„Stand-up comedy” într-o biserică din Cluj pe tema referendumului pentru familie: „Pe mamă-ta cum o cheamă?...
Reporterii „Adevărul“ au luat pulsul României rurale cu câteva zile înainte de referendumul pentru redefinirea familiei, programat în zilele de 6-7 octombrie. Mulţi dintre oamenii intervievaţi se arată dezinteresaţi de scrutin.
Sunt creştin. E drept, creştinismul meu nu excelează în domeniul moralizator-ascetic, al „înfrânărilor“ şi postirilor....
În toate bisericile ortodoxe au fost citite, la slujba de duminică dimineaţa, mesajele Patriarhului Daniel şi a episcopului Petroniu al Sălajului.
Preoţii ortodocşi din Slatina au vorbit în cadrul slujbei de duminică, 30 septembrie, despre referendumul din 6 şi 7 octombrie, enoriaşii primind indicaţii despre ce au de făcut în zilele următoare.
Episcopul Ignatie al Huşilor, înaltul prelat care în 2017 l-a înlocuind din funcţie pe Corneliu Bârlădeanul, episcopul retras în urma unui uriaş scandal sexual, transmite un mesaj credincioşilor înaintea referendumului pentru redefinirea familiei.
Asociaţiile unioniste din Republica Moldova cheamă cetăţenii moldoveni care deţin şi cetăţenia română să participe la Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei României, din 6 şi 7 octombrie, la care alegătorii vor răspunde cu „DA” sau „NU...
Femeile ar putea ajunge să apeleze, ca înainte de Revoluţie, la metode periculoase pentru a întrerupe o sarcină nedorită. Iar centrele de plasament deja pline ar putea deveni neîncăpătoare. Acestea sunt doar câteva dintre consecinţele care pot apărea...
Discuţiile de fond despre referendumul din 6-7 octombrie sunt foarte importante, însă esenţial este şi un detaliu. Un eventual succes la vot al Coaliţiei pentru Familie poate fi aruncat în aer de Guvernul PSD şi de tăcerea iniţiatorilor acestui demer...
Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, astfel încât familia să se întemeieze pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu între soţi. În acelaşi timp comunitatea LGBT a protestat faţă de proie...
Guvernul va finanţa organizarea referendumului pentru familia tradiţională din Fondul de rezervă bugetară, căruia i-a alocat o sumă suplimentară de 200 de milioane de lei, la prima rectificare bugetară din acest an.
Coaliţia pentru Familie va organiza pe 3 mai o conferinţă în plenul Parlamentului, intitulată „Conferinţa Referendumul pentru Căsătorie în România: Perspective Naţionale şi Internaţionale”. Potrivit organizatorilor, conferinţa „vine într-un moment de...
Coaliţia de guvernare va organiza un miting de amploare în Capitală pentru a susţine, chipurile, referendumul pentru familia tradiţională, deşi planul ascuns e să deturneze atenţia de la ciuntirea legislaţiei penale pe care PSD o va opera în Parlamen...
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional că partidul a decis organizrea unui miting de amploare pentru susţinerea „familiei tradiţionale”. Liderul social-democraţilor a declarat recent că PSD „susţine...