radu mihail - ultimele știri
Liderul senatorilor USR Radu Mihail a afirmat, luni pentru News.ro, că grupurile parlamentare ale USR PLUS vor participa la dezbaterea din plenul reunit a moţiunii de cenzură, însă, la fel ca partenerii de coaliţie, nu vor vota moţiunea de cenzură. A...
Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) fac precizări referitoare la „ultimele informaţii eronate şi induse, din nefericire, în spaţiul public din partea reprezentanţilor USR, din postura de înalţi demnitari, pe subiectul proi...
Uniunea Salvaţi România susţine, într-un drept la replică, că pe ordinea de zi a plenului Senatului poate fi introdus şi o iniţiativă legislativă al cărei termen de depunere a raportului a fost depăşit. „Adevărul” a scris anterior că forţarea Regulam...
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, cere punerea pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri a iniţiativei „Fără penali în funcţii publice”, în ciuda faptului că nu are raport de la Comisia juridică, iar adoptarea în această formă ar putea du...
Circumscripţia electorală 43, pentru românii de pretutindeni, are cel mai mare număr de alegători şi cel mai mic număr de aleşi. Patru deputaţi şi doi senatori. Va propun o analiză a activităţii lor în mandatul care se încheie şi să vedem cine îşi pr...
Radu Mihail a găsit explicaţia abuzurilor din USR Diaspora. Ele nu există. Este o conspiraţie a PSD şi PNL, susţinută şi aplaudată de PMP, dar şi de alţii. Toată lumea îl duşmăneşte. Citiţi, în exclusivitate, mesajul pe care l-a adresat pe un grup in...
USR-PLUS a depus miercuri Biroul Electoral Central lista candidaţilorpentru alegerile parlamentare în Diaspora împreună cu 6.000 de semnături necesare înscrierii în cursa electorală. Lista Alianţei pentru Diaspora este deschisă la Senat de Radu Mihai...
Senatorul USR Radu Mihail va depune, în zilele următoare la Parlament un proiect legislativ pentru a modifica Legea privind organizarea alegerilor parlamentare astfel încât românii din Diaspora să beneficieze, din nou, de regulile şi procedurile apli...
Realizatoarea Cătălina Porumbel, care a întrebat un senator USR cum îşi permite să spună că telespectatorii Antenei 3 merită să fie trataţi ca oameni inteligenţi, nu înţelege unde este problema de exprimare şi atacă USR, pe care îl acuză că „şi-a act...