oficiala - ultimele știri
Premierul Nicoale Ciucă va vizita, vineri, 15 aprilie, şantierul podului suspendat peste Dunăre, de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani din România. Premierul va face o vizită şi la fabrica Yazaki.
Ştrandul Neptun din Arad se va deschide de 1 Mai. Vremea ploioasă, însă, de afară încurcă puţin planurile municipalităţii care a dorit ca duminică ştrandul să fie animat.
Zvonul conform căruia postul de televiziune Acasă TV ar putea să fie vândut, să-şi schimbe numele şi investitorul, a fost dezminţit, astăzi, printr-o declaraţie oficială a reprezentanţilor postului de pe Bulevardul Pache Protopopescu....
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3.00 va deveni ora 4.00. Drept urmare, vom dormi mai puţin, iar trenurile de noapte, aflate în circulaţie în respectivul interval orar, vor sosi la destinaţie cu întârziere....
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 28 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică ...
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, primul său mesaj public, după întoarcerea la Palatul Cotroceni, în calitate de şef al statului. Mesajul președintelui României a fost citit la Chișinău de către consilierul de stat, Eugen Tomac, în cadr...
Monovolumul B-Max va fi prezentat în luna martie la Salonul Auto de la Geneva, la un an după ce Ford a prezentat la acelaşi eveniment conceptul modelului. Ford a făcut publică, în premieră, fotografia maşinii de serie.
Aşa cum se întâmplă în fiecare an, ultima duminică din octombrie constituie momentul trecerii oficiale la ora de iarnă. Astfel, ora 4.00 a devenit ora 3.00, iar persoanele care ştiau că vor avea un program încărcat trebuiau să aibă grijă să-şi seteze...
În perioada 26 ‐ 28 septembrie 2011, la Suzhou, Republica Populară China a avut loc Întâlnirea Consultativă a Primarilor, eveniment organizat anual de Guvernul Regional Suzhou şi Municipalitatea Suzhou, cu scopul de a promova, susține şi dezvolta rel...