liberari - ultimele știri
Deputatul de Alba, Florin Roman, a făcut public documentul care arată cu exactitate câte persoane au fost eliberate în baza recursului compensatoriu, defalcat pe tipul de infracţiuni, şi câte au săvârşit din nou fapte penale.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să nu se întâmple.
Cei mai mulţi, adică 80 din cei 529 de deţinuţi care au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, erau încarceraţi la Penitenciarul Giurgiu, au anunţat, vineri seara, reprezentanţii administraţi...