legea vanatorii - ultimele știri
Societatea Ornitologică Română (SOR) îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge „modificările distructive” aduse Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Propunerea legislativă a fost adoptată pe 9 noiembrie 2021 ...
Vânarea ca trofeu a ursului Arthur, a cărui poveste a făcut înconjurul planetei zilele acestea, ne pune în faţă o oglindă. Este o poveste despre nepăsare, despre diluarea legislaţiei europene de protecţie a mediului prin cutume administrative naţiona...
Un grup de parlamentari PSD, PNL şi UDMR propun modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic din 2006 aproape în acelaşi mod în care a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, anul trecut.
Parcul Izvor din Capitală a devenit din nou, marţi, scena protestelor cu ciobanii revoltaţi de Legea vânătorii şi de neintervenţia Guvernului pentru rezolvarea crizei din agricultură, în special a laptelui. Sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de oameni...
Aproximativ 150 de sindicalişti din agricultură, afiliaţi la Blocul Naţional Sindical (BNS), pichetează Palatul Cotroceni solicitând elaborarea şi adoptarea unui document de opţiune strategică în ceea ce priveşte agricultura şi securitatea alimentară...
Crescătorii de oi şi capre vor să reia protestele, din cauză că problemele nu le-au fost soluţionate, iar Guvernul nu a modificat Legea vânătorii aşa cum au cerut, mai ales articolele care privesc perioada de păşunat şi numărul de câini la stână....
Ciobanii nu vor mai putea avea la stână mai mult de trei câini, iar paşunatul va fi interzis din luna decembrie şi până în aprilie, pentru că parlamentarii nu au reuşit să modifice aceste două prevederi din noua lege a vânătorii. Cine o încalcă riscă...
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a fost chestionat, în plenul Senatului, cu privire la stadiul în care se află legea vânătorii şi a replicat că s-a renunţat la plafonarea numărului de câini pe care îi poate deţine un cioban, însă problema păşu...
Preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, liberalul Nini Săpunaru, nu este de acord cu ideea ministrului de resort, Achim Irimescu, cu privire la acordarea de subvenţii pentru ca transhumanţa să fie făcută cu ajutorul camioanelor, ...
Ciobanii ameninţă din nou cu proteste şi cu blocarea drumurilor naţionale întrucât protocolul semnat în urma manifestaţiilor de la Palatul Parlamentului, din luna decembrie, nu a fost respectat, iar Legea vânătorii a fost modificată fără consultare c...
Când aceste grupuri vor ajunge la un numitor comun de valori, mentalitate şi interese publice va veni momentul zero de resetare a actualei clase politice. Tragediile ca cea din Colectiv au şi rolul de catalizator al unor astfel de schimbări radicale ...
Ministrul Agriculturii Achim Irimescu a anunţat că Ministerul pe care îl conduce a convenit împreună cu reprezentanţii crescătorilor de oi şi cu cei ai fermierilor ca oierii să aibă dreptul de a deţine până la 10 câini, în funcţie de numărul oilor.
Lupii paznici la oi. Aşa trebuie denumită iniţiativa parlamentară ce a stîrnit revolta ciobanilor. Şi nu numai a lor. A tuturor oamenilor normali care îşi iubesc ţara, cu natura ei prodigioasă, cu istoria, cu legendele, cu tradiţiile ei, cu folclorul...
Câinele are câteva ipostaze. Prima ipostază este aceea a câinelui real, că este el unul de pază, sau unul de companie. A doua ipostază este cea metaforică şi se referă la Presă, „câinele de pază” al democraţiei, câine care poate fi şi unul de compani...
Reprezentanţii Guvernului au anunţat miercuri dimineaţă că au decis suspendarea temporară a punctelor din legea vânătorii care i-a nemulţumit pe ciobani, ceea ce a dus la amplul protest de marţi. Mai precis, Executivul a anunţat că au fost prorogate ...
Sau aşa ar trebui! Nu ştiu unde le-a stat capul atunci când au propus aberaţia cu limitarea numărului de câini, dar am impresia că parlamentarii noştri nu se debarasează de obiceiul de a face legile pe genunchi.
Se pare că parlamentarii noştri au intrat pe final de mandat într-o frenezie de activitate. Acum că au rezolvat toate problemele patriei noastre capitaliste, nu le-a mai rămas nimic altceva de legiferat decât numărul câinilor de la stână. Dincolo de ...
Ciobanii i-au făcut marţi pe parlamentari să se teamă de puterea oamenilor simpli de la ţară, a celor care nu ies să protesteze pentru drepturi electorale şi pentru a dărâma guverne, ci pentru a fi lăsaţi să muncească şi să le fie respectată propriet...
Printre cei zece iniţiatori ai Legii Vânătorii, care limitează numărul de câini pe care îl pot deţine ciobanii şi care a stârnit revolta oierilor, se numără şi doi reprezentanţi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor: deputatul PSD Florin Iordache, ...
După 20 şi ceva de ani, somnul parlamentarilor din Casa Poporului a fost tulburat de către un grup de protestatari, oieri de meserie. Revoluţia ciobanilor a reuşit ce n-au făcut „hipsterii” în protestele din ultimii ani, să spargă cordonul jandarmilo...
Peste 2.000 de crescători de oi protestează în faţa Parlamentului faţă de Legea prin care se limitează numărul câinilor pe care îl pot deţine ciobanii la stâne. Protestatarii au forţat intrarea în curtea Parlamentului, fiind nevoie de intervenţia jan...
Două acţiuni de protest sunt programate să se desfăşoare marţi, 15 decembrie, în zona Casei Poporului, respectiv în Parcul Izvor şi în Piaţa Constituţiei din Capitală....
Crescătorii de animale se declară în pragul falimentului, din cauza secetei, îl acuză pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, că este preocupat "mai mult de cultul personalităţii decât de problemele din sector", şi ameninţă cu proteste....