cod portocaliu prahova - ultimele știri
Partea de nord a judeţului Prahova se află sub avertizare de cod portocaliu de vreme severă începând de miercuri 25 august şi până joi 26 august, ora 8 dimineaţa.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a emis o alertă de vreme severă pentru centrul judeţului Prahova, valabilă pentru marţi în intervalul orar 14.35-15.15.
După ore bune de ninsoare şi viscol, zăpada s-a instalat pe toate drumurile naţionale şi judeţene din Prahova, unde circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă
Inundaţii în subsolul Liceului Militar Breaza Pompierii prahoveni au fost solicitaţi miercuri să intervină pentru scoaterea apei din subsolul Liceului Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, care a fost inundat
Prahova este atenţionată cu un cod portocaliu de ploi şi instabilitate atmosferică, valabil de miercuri, de la ora 16.00, până joi, la ora 2.00
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova avertizează că în următoarele două zile, în care judeţul va fi sub cod portocaliu şi apoi galben, este posibil să se manifeste fenomene extreme
De miercuri dimineaţă, Prahova intră sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, iar de miercuri seară şi până joi dimineaţă sub o a doua avertizare, cod galben
Două drumuri naţionale închise, mai multe artere judeţene blocate şi aproape 2.000 de prahoveni fără electricitate reprezintă bilanţul a 24 de ore de ninsori şi viscol în Prahova
Drumul judeţean 102 D din Prahova a fost închis din cauza condiţiilor meteorologice. Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să nu meargă pe această rută din sudul judeţului
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea cod galben din Prahova, astfel că judeţul a intrat sub incidenţa unui cod portocaliu de viscol. Se circulă în condiţii de iarnă pe drumurile din Prahova.
În noaptea de luni spre marţi, Prahova intră sub o avertizare meteorologică cod portocaliu de intensificări de vânt şi ninsori viscolite
Două coduri sunt în vigoare sâmbătă pentru județul Prahova, unul care vizează partea de nord a județului, de caniculă și vijelii, iar unul pentru partea de sud, de disconfort termic accentuat....
Cel mai puternic val de căldură din această vară va fi înregistrat vineri, iar meteorologii au emis atenționare meteo de cod portocaliu pentru sudul României, inclusiv în Prahova....
Mai multe verificări efectuate de Prefectura Prahova, miercuri seară, au arătat că, deși sunt sub amenințare de coduri galbene și portocalii de vreme severă și inundații, mai multe primării din județ nu au instituit serviciul de permanență....
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționare meteo de cod portocaliu, valabil și în Prahova, în intervalul 24 mai, ora 18.00 - 25 mai, ora 6.00....
Codurile galben de ploi torențiale, dar și cel portocaliu instituit pe albia râului Teleajen au determinat autoritățile din Prahova să procedeze la evacuări suplimentare de apă din cele două baraje....
Institutul Național de Hidrologie și de Gospodărire a Apelor a emis cod portocaliu de inundații și depășire a cotelor de atenție pe râul Teleajen din Prahova și pe afluentul Cricovul Sărat....
Vremea de afară nu te lasă nici...să mori! Nu de alta, dar priveghiul s-ar putea să dureze mai mult decât perevede tradiția. Și asta din cauza stratului mare de zăpadă și a pământului care este bocnă în cimitirele din Ploiești, motive pentru care ang...
Perdelele forestiere ar fi putut împiedica sau, cel puțin, diminua problemele pe care viscolul și ninsorile abundente le-au creat în partea de SE a Prahovei. Cel puțin, așa consideră prefectul județului, Florin Adrian Dobre, după cum a declarat în ca...
Grădina Zoologică din Parcul „Constantin Stere" de la Bucov este închisă încă de pe 12 februarie pentru ca animalele să nu sufere de frig. Municipalitatea a decis prelungirea intervalului până pe 19 februarie, cu două zile mai mult decât termenul fix...
Traficul din Prahova este dat peste cap din cauza condițiilor meteo. Stratul gros de zăpadă depus pe carosabil, ninsorile neîncetate și traficul aglomerat au îngreunat activitatea echipelor de la deszăpezire....
Ninsorile din Prahova impun, din nou, închiderea școlilor, timp de două zile, pe 14 și 15 februarie, inclusiv în Ploiești și Câmpina. Luni dimineață, orele erau suspendate doar în 7 școli și grădinițe....
Prahova va fi din nou trecută prin ninsoare şi viscol. Începând de luni, de la ora 12 în judeţul Prahova, Codul Galben va fi modificat în Cod Portocaliu de ninsoare anunţându-se vânturi puternice de aproape 70 de kilometri pe oră....
Avertizarea de cod portocaliu, privind ninsorile abundente și viscolul, a fost extinsă de către meteorologi, până miercuri, 8 februarie. Sub incidența ei intră și Prahova....
Ploieştenii se confruntă cu a treia ninsoare serioasă de la începutul acestui an. Administraţia locală parcă începe să obosească în a deszăpezi străzile urbei. Străzile mai mici nu au văzut niciodată plugurile Rosalului.
Trei drumuri naţionale erau închise, în Prahova, luni dimineaţă, iar pe alte două traficul greu a fost restricţionat. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să se inetereseze, în prealabil, de starea arterelor, înainte de a bleca la drum, pentru a nu rămâ...
Nu scăpăm de codurile privind averizările de vreme rea. Codul portocaliu de ger va fi înlocuit, începând de mâine până duminică, de cel galben de ninsori abundente. Atenționarea cuprinde și Prahova
Drumuri închise parţial, filtre de poliţişti şi condiţii meteo extreme, în Prahova. Circulaţia pe drumurile din judeţ este în continuare îngreunată din cauza viscolului care bate cu putere, dar şi a zăpezii depuse pe şoşele. Oamenii sunt sfătuiţi să ...