carmen harau - ultimele știri
Construcţia hotelului familiei fostei parlamentare Carmen Hărău, în vecinătatea Castelului Corvinilor, a ajuns la final.
Senatoarea PNL Carmen Hărău susţine că, dacă ar fi depistată pozitiv cu COVID 19, ar vrea să îi transmită virusul unui parlamentar PSD care i-a criticat pe liberali că nu au fost prezenţi al votul pentru învestirea Guvernului Orban 3.
Eugen Teodorovici şi Carmen Hărău s-au certat pe microfon, la mitingul PSD de la Uricani, Hunedoara, după ce discursul ministrului a fost întrerupt de senatoarea liberală.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost, din nou, în centrul unui scandal, după ce, în timpul unei emisiuni la Antena 3, a avut un schimb de replici tăios cu un senator PNL, fiind avertizat că ar putea fi dat în judecată.
Agenţia Naţională de Integritate anunţă că senatorul Carmen Hărău, din Hunedoara, s-a aflat în stare de incompatibilitate, din 2012 până în 2017, deţinând atât funcţii de parlamentar cât şi de cenzor supleant la o societatea privată.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Eleonora Carmen Hărău, senator PNL, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016.
Cotizaţiile membrilor de partid au fost publicate recent în Monitorul Oficial, arătând, astfel, ce politicieni au donat şi care au fost cele mai mari sume intrate în buzunarele organizaţiilor. Potrivit realitatea.net, consilierul general USR, Bogdan ...
UNPR cere înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a investiga situaţia Complexului Energetic Hunedoara, însă PNL se opune unui astfel de demers, acuzând că producătorul de energie, nu avea datorii în anul 2012, când a fost înfiinţat, ...
Au început lucrările de amenajare a terenului pe care va fi construit primul hotel din vecinătatea Castelului Corvinilor. Acesta va fi ridicat de familia parlamentarei Carmen Hărău.
Familia deputatei Carmen Hărău va construi un hotel de lux în vecinătatea Castelului Corvinilor. Investiţia, aflată în faza de proiectare, a stârnit dezbateri aprinse în rândul hunedorenilor, unii nefiind mulţumiţi că noul hotel va fi amplasat aproap...
Un hotel de lux va fi construit în apropierea Castelului Corvinilor din Hunedoara, beneficiarul construcţiei fiind soţul parlamentarei Carmen Hărău, Lucian Hărău, prin firma acestuia. Primăria Hunedoara îi invită pe localnici să dezbată planul de urb...