aproape - ultimele știri
Doi turişti au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor din Ceahlău, ei nemaiputând ajunge la cabana Dochia din cauza viscolului şi a troienelor de peste un metru
Un tânăr român este pasibil de de a fi extrădat în Anglia, pentru că s-a sustras cercetărilor după ce a comis mai multe infracţiuni
Între localităţile braşovene Apaţa şi Caţa se vor săpa câte două tuneluri de cale ferată care le va aduce mai aproape una de alta cu 22 de kilometri pe ruta feroviară Braşov - Sighişoara
Societatea de termoficare din Focşani a intrat în insolvenţă la începutul lunii octombrie 2019 din cauza datoriilor de peste 140 de milioane de lei acumulate în timp.
Focar de Covid-19 la cel mai mare şantier naval din România. Aproape 100 de angajaţi s-au îmbolnăvit
În prezent sunt sub tratament 43 de persoane, în vreme ce 51 au fost declarate între timp ca fiind vindecate. Un angajat al Damen Galaţi a murit din cauza Covid-19. Compania a luat măsuri drastice de distanţare fizică a angajaţilor.
Anul 2004 a fost, din câte se pare, unul foarte bun pentru omul de teatru american John Cariani. În calitate de actor, a obţinut o nominalizare la premiul Tony pentru rolul Motel din celebrul musical Scripcarul pe acoperiş. Nominalizării i s-a adăuga...
Spectacolul „Aproape“, de John Cariani, în regia lui Cristi Juncu, va fi pus în scenă vineri, 13 decembrie, la Teatrul Nottara, de către actorii tineri ai Teatrului „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea. Firul poveştii din „Aproape“, scrisă de John Cariani...
În urma preselecţiei organizate în zilele de 15, 16 şi 17 iulie la Sala Multimedia şi Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, juriul a decis participanţii la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Tânărului Actor, care se va desfăşura în perioada 4-8 sept...
Festivalul „Zilele Teatrului Studenţesc În Culise“, desfăşurat în perioada 8-14 iulie, şi-a desemnat câştigatorii ediţiei din acest an la categoriile: cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun spectacol şi premiul publicului pentru cel mai...
Deşi nu aude din naştere, Marius a luptat patru decenii pentru o viaţă normală. Se consideră un om împlinit şi vrea să îi încurajeze pe cei în situaţia lui. Acum, bărbatul s-a înscris la facultate și a trecut chiar de prima sesiune....