ada gales - ultimele știri
Actriţa Ada Galeş şi cântăreţul Smiley joacă împreună în filmul regizorului Iura Luncaşu, „Odată pentru totdeauna”, lansat în cinematografele din România
Pentru Ada Galeş, arta este atât o moştenire de familie, cât şi o pasiune descoperită în timp, însă până a ajunge o parte indispensabilă a vieţii ei, teatrul a trecut-o prin multe încercări de foc.
Pentru cei care îşi amintesc limpede ziua în care au aflat cine e, de fapt, Moş Crăciunul din viaţa lor, dar şi pentru cei care au uitat-o, am adunat poveşti de la actriţa Ada Galeş şi de la scriitorii Bogdan Răileanu, Diana Bădica, Marius Chivu, Aug...
Sâmbătă, la Teatrul Dramaturgilor Români, a avut loc premiera celui mai recent spectacol regizat de Felix Alexa, „Despre tandreţe”, după Matei Vişniec. Spectacolul spune povestea unor însinguraţi care încearcă să se regăsească, într-un fel sau altul,...
„Un om la locul lui” / ”A Decent Man”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, a fost selectat în competiţia New Directors a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian. Filmul îi are în distribuţie pe Bogdan Dumitrache, Ada Ga...
Interviurile FNT propun o dezbatere legată de soarta şi lupta noilor generaţii de artişti pentru a răzbate în lumea teatrului în zilele noastre. Actorii Nicholas Caţianis şi Ada Galeş şi regizorul Eugen Jebeleanu au fost invitaţi în acest la Adevărul...
Ada Galeş a fost concediată în 29 decembrie, după ce anterior alţi trei actori au fost şi ei daţi afară de la Teatrul „Sică Alexandescu“ din Braşov. Cu toţii au protestat faţă de modul în care au fost desemnaţi directorii teatrului. Conducerea instit...
Spectacolul „Bucureşti. Instalaţie umană“, regizat de Radu-Alexandru Nica, în care nouă artişti expun feţe diverse ale oraşului, va fi prezentat duminică, de la ora 20.00, la ArCuB Gabroveni....
Ada Galeş este actriţă la Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov şi anul acesta a câştigat premiul UNITER pentru debut. Are spectacole şi în Bucureşti, a jucat şi în filme, iar viaţa şi-o împarte între Bucureşti şi Braşov ....