Alex Zaharia
Jurnalist
Alex Zaharia s-a născut la Brăila în 1979, iar microbul „presă“ l-a mușcat încă din liceu. A început să publice ca redactor la „Independent“, a continuat ca editor foto la „ProSport", apoi „Business Standard“ și „Adevărul“.
Se mândrește cu băiatul său, care la rândul lui are „o minunăție de mămică”. Iubește să aranjeze cuvintele în articolele pe care le scrie, arta fotografică și are o relație de lungă durată cu tot ce presupune efortul creativ. A absolvit Facultatea de Filosofie și a locuit timp de 10 ani în București.
După un intermezzo britanic de 5 ani, s-a întors în Capitală pentru a continua pasiunea nou descoperită în Anglia (IT-ul), dar și pe cele mai vechi (creative writing și marketing digital).
Articole scrise de Alex Zaharia
La aproape 2 noaptea s-au terminat cele trei ore şi 35 de minute de tenis "la baionetă" dintre Koepfer şi Federer. Elveţianul a ieşit de pe teren extenuat (aproape că nici nu putea să mai zâmbească), dar învingător!
Opinii
06 iun. 2021
Începând cu data de 15 mai, cetăţenilor ţării noastre li s-a spus că se pot relaxa. Sunt din ce în ce mai puţine îmbolnăviri de Covid, din ce în ce mai puţini pacienţi la ATI. În sfârşit ceva (care depinde sau nu de ceea ce am făcut noi şi clasa noas...
Opinii
17 mai 2021
Lungmetrajul lui Radu Jude, "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc", a intrat în sălile de cinema din ţară (câte-or mai fi rămas deschise) în primul weekend al lunii mai, după ce le-a luat berlinezilor anul acesta Ursul de Aur....
Opinii
09 mai 2021
Am revăzut de curând filmul de groază „Colectiv” (2019), de două ori nominalizat la premiile Oscar. Faptul că este primul film românesc care intră în cursa pentru „Nobelul cinematografic” e un act cultural nemaipomenit, o recunoaştere a muncii echipe...
Opinii
26 apr. 2021
Îmi aduc aminte cum eram în primele zile după sosirea în Anglia, un şofer speriat că totul e pe dos faţă de ceea ce învăţase de la 18 ani, de când avea carnetul de şofer. Mai greu decât schimbatul vitezelor cu stânga, mai greu chiar şi decât condusul...
Opinii
26 sept. 2012
fără imagine
Ca să fim foarte bine înţeleşi asupra terminologiei: noi avem „portbagaj“, americanii au „trunk“, iar englezii au „boot“. De aici denumirea târgurilor de vechituri (eu ştiam că se cheamă „flea market“) din zilele noastre: car boot sale.
Opinii
27 iul. 2012
fără imagine
Una dintre cele mai teribile chestii de care dai cu nasul când vii - în vizită sau nu - în Anglia este sistemul CCTV. Pe româneşte, camerele de luat vederi care sunt efectiv la orice colţ de stradă....
Opinii
27 iul. 2012
fără imagine
Locuiesc într-un port din sudul Angliei. Dacă aş spune că vremea e mocănească aţi putea crede că am ceva cu Mioriţa, aşa că o să spun mai degrabă că-i „british“: când alţii mureau de cald la 30+ de grade în Bucureşti, eu suflam în mâini ca să mi le î...
Opinii
27 iul. 2012